Tabu
CULTURESlider

#10YearChallenge. Fotografiile care ne arată că nu trebuie să râmânem indiferenţi degradării mediului

Noi oamenii suntem datori să nu rămânem indiferenți degradării mediului și să acționăm într-un fel sau altul pentru a avea grijă de ceea ce ne înconjoară. Milioane de oameni din social media au participat deja la viralul lunii #10YearChallenge. Te amuzi când vezi cum arătau celebritățile sau amicii tăi virtuali acum 10 ani. Dar haideți să aruncăm o privire la cum arăta mediul nostru înconjurător în urmă cu un deceniu și în ce stare jalnică l-am adus noi, pământenii.

Imaginile care circulă pe rețelele de socializare prezintă peisaje dezolante, terifiante. Dar ceea ce este și mai îngrozitor e faptul că puțini sunt cei care-și dau seama cât s-a schimbat planeta noastră în doar 10 ani.

Greenpeace a fost una dintre primele organizații pentru protecția mediului care a acceptat provocarea #10YearChallenge și a distribuit pe Instagram o fotografie cu desfrișările masive care au avut loc în pădurea amazoniană.

https://www.instagram.com/p/Bsv1BNchKo7/?utm_source=ig_embed

Nu este greu să găsești exemple la fel. De la schimbările climatice la poluare până la dispariția speciilor, provocările de mediu cu care s-a confruntat planeta în ultimii zece ani sunt numeroase. Marea barieră de corali (GBR), la fel ca majoritatea altor recife de corali din lume, este compromisă. În 2016, s-a estimat că 93% din GBR a fost afectată de albirea masivă a colalilor, cauzată de încălzirea temperaturilor oceanelor. Dar nici măcar nu aveți nevoie de astfel de statistici pentru a vedea diferența cu ochii voștri.

Poluarea cu plastic a primit o atenție deosebită din partea opiniei publice în ultimii ani. 80.000 de tone de plastic plutesc în prezent în Oceanul Pacific, insula de gunoi din Pacific fiind de trei ori mai mare decât Franța. De asemenea, aceasta creşte foarte rapid, în ciudat eforturilor noastre.

Unele celebrități de la Hollywood au luat provocarea într-o direcție mai serioasă, sperând să folosească acest viral ca o cale de a crește gradul de conștientizare și de a ne preocupa mai mult de protejarea planetei.

Atât Polul Nord, cât și Polul Sud se confruntă acum cu provocări fără precedent și, în multe privințe, aceste regiuni fragile sunt primele afectate de schimbările climatice. Potrivit NASA, Antarctica pierde anual de șase ori mai multă gheață decât acum 40 de ani, iar una dintre cele mai vechi şi mai groase calote de gheaţă din regiunea Polului Nord a început să se dezintegreze, pentru prima dată în istorie.

Reflectând puțin asupra acestor fotografii, am putea să contribuim câte puțin la păstrarea mediului înconjurător, făcând zilnic lucruri simple, dar de efect, pentru salvarea planetei.

ARTICOLE SIMILARE

Cum arată acum fiica lui Paul Walker. Meadow are un succes uriaș ca model

Andreea Damian

Cum o ironizează Meghan Markle pe răposata Regina Elisabeta a II-a

Andreea Damian

A apărut și cel de-al doilea trailer pentru filmul Detectivul Pikachu, fanii sunt nerăbdători

realitatea

Brad Pitt despre Angelina Jolie: „Răzbunătoare”. Ultima decizie a actriței l-a supărat profund

Andreea Damian

Sub ce nume va domni Charles, noul Rege al Marii Britanii

Andreea Damian

Zece filme despre epidemii și pandemii

Andreea Damian

Scrie un comentariu