Tabu
CULTURESlider

Recenzie: The Mercy – un film despre tristețea care te scufundă

Am văzut filmul The Mercy despre cum și-a pierdut Donald Crowhurst, navigatorul amator, familia și viața încercând să înconjoare lumea într-o barcă.

Filmul lui James Marsh este realizat după povestea reală a lui Donald Crowhurst, un navigator amator, cel care în 1968 a pornit într-o cursă organizată de ziarul Sunday Times, o cursă care avea să decidă cine este primul om care înconjoară lumea de unul singur într-o barcă, fără să aibă voie să se oprească pe parcurs.

Crowhurst a pornit la drum cu o barcă neterminată și care lua apă încă de la început, fără echipamentul care s-ar fi impus, presat fiind de sponsori și presă. Mai mult decât atât, s-a îndatorat pentru a construi barca aproximativă iar în cazul în care n-ar mai fi participat la concurs, ar fi pierdut casa pe care a ipotecat-o. Ajuns în larg, Crowhurst realizează că nu are cum să termine cursa în viață și atunci recurge la o altă strategie pentru a-și păstra mândria și banii. Doar că tocmai din cauza mândriei lucrurile iau o întorsătură tragică.

Un film bun și sensibil cu și despre fragilitatea unui om cu coloană vertebrală care este înfrânt până la urmă de presiunea propriei conștiințe și de deciziile pe care le consideră imorale dar necesare, cu Colin Firth și Rachel Weisz în rolurile principale.

Poza reală a familie Crowhurst, octombrie 1968

Soția lui Donald Crowhurst, Clare, în vârstă de 85 de ani a aflat accidental că se va face un film despre drama familiei sale. Nu și-a dorit asta și pentru ea și cei patru copii (în film apar doar trei) este în continuare un subiect sensibil. Până la urmă nu e ușor să vezi cum tragedia ta umple un ecran de cinema. Pentru unul dintre fii lui Crowhurst, Simon, filmul este intruziv și îl consideră o violare a intimității.

Culmea este că după ani de zile, s-a aflat că viteza cu care îi mințise pe organizatorii concursului că s-ar deplasa – 243 de mile nautice pe zi – chiar a fost atinsă de Crowhurst însă nu în direcția pe care o menționa ci spre casă, spre Anglia. Fiul lui spune “asta era o chestie tipică pentru tata, să încerce să facă lucrurile să devină reale chiar dacă nu erau așa exact în momentul în care le povestea”. The Mercy este un film despre suferință, despre cum te poți îneca în propria-ți amărăciune atunci când, deși construcția ta este cea de om integru,  circumstanțele te transformă într-un impostor.

ARTICOLE SIMILARE

7 trucuri pe care le poti face cu un corector

realitatea

ANDRÉ RIEU lanseaza DVD-ul “Live in Bucuresti”

realitatea

Oamenii de știință au aflat cum se poate prelungi speranța de viață cu 10 ani

Andreea Damian

De ce nu ar trebui să așteptăm până când ne este foame ca să mâncăm

Andreea Damian

Drake a recunoscut că visa la o familie perfectă alături de Rihanna

Andreea Damian

De ce o urăște Camilla pe Kate. Cumplita rivalitate dintre cele două ducese

Andreea Damian

Scrie un comentariu