Tabu
CULTURESlider

O pădure cât un teren de fotbal a dispărut în fiecare secundă din 2017, România taie copaci în disperare

Despăduririle la nivel global au o tendință ascendentă, punând în pericol eforturile de combatere a schimbărilor climatice și instaurând declinul masiv al faunei sălbatice.

Lumea a pierdut mai mult de un teren de fotbal de pădure în fiecare secundă din 2017, potrivit noilor date dintr-un sondaj global realizat cu ajutorul sateliților, suprafața totală ajungând la o cea echivalentă suprafeței Italiei până la sfârșitul lui 2017. Cu toate astea, în România lui 2018, pe lângă faptul că dispar pădurile văzând cu ochii, un mafiot ajuns senator a inițiat un proiect legislativ care permite defrișarea pădurilor pentru sisteme de utilități publice, indiferent de amplasarea acestor păduri în zone cu protecție strictă.

Scara la care s-a ajuns în cazul distrugerii pădurilor, prin tăierea copacilor mai ales în mod ilegal, reprezintă o amenințare gravă pentru combaterea schimbărilor climatice și urgentează declinul masiv al calității vieții sălbatice. Pierderea din anul 2017, înregistrată de Global Forest Watch, a fost de 29,4 milioane de hectare, cea de-a doua cea mai mare înregistrată de la începerea monitorizării în 2001.

Pădurile pierdute prin tăiere reprezintă un contribuitor uriaș la emisiile de carbon care determină încălzirea globală, aproape la fel de mare ca totalul emisiilor de carbon din SUA, care este cel de-al doilea poluator din lume. Defrișarea distruge habitatul vieții sălbatice și este un motiv-cheie pentru care populațiile de animale sălbatice au scăzut la jumătate în ultimii 40 de ani.

Cred că unul dintre cele mai reprezentative clipuri despre cruzimea umană în goana după profit este acesta, în care un urangutat încearcă să se opună distrugerii propriului lui habitat.

“Principalul motiv pentru care dispar pădurile tropicale nu este un mister – zone întinse continuă să fie defrișate pentru soia, carnea de vită, ulei de palmier, lemn și alte mărfuri comercializate la nivel global”, a declarat Frances Seymour de la World Resources Institute.

Doar 2% din finanțarea acțiunilor în domeniul climei se îndreaptă spre protecția pădurilor și a terenurilor, a declarat Seymour.

Omul este cel mai mare dușman al pădurilor și potrivit datelor preluate cu ajutorul sateliților, spre exemplu, ai mult de un sfert din pierderile de arbori din Brazilia în 2017 au fost cauzate de incendii stabilite în mod deliberat pentru a transforma terenurile.

În România se taie păduri în mod ilegal într-o veselie. Anul trecut, aproape 100 de hectare de pădure de pe Valea Sadului (judeţul Sibiu), în munţii Cîndrel, au fost tăiate ilegal la ras, iar Direcţia Silvică Sibiu şi Garda Forestieră Braşov ignoră încălcări ale Codului Silvic, atrag atenţia, într-un comunicat de presă, reprezentanţii organizaţiei Greenpeace România.

Un alt caz este cel semnalat de Alex Teleagă, membru în cadrul Asociației Altitudine. Teleagă a identificat că Romsilva a licitat pentru exploatare începând cu 2017, niște codri care au caracteristici similare cu pădurile virgine din vecinătatea lor. El e cel care constatat și că o pădure virgină identificată în 2005 în cadrul proiectului PIN-Matra aflată în Parcul Național Domogled-Valea Cernei, a fost pur și simplu ”omisă” de Romsilva, nefiind inclusă în categoria pădurilor aflate sub protecție strictă sau integrală. Reprezentantul Altitudine ne-a semnalat că pe versantii sudici ai Munților Godeanu, spre lacul de acumulare Iovanu, în amonte de Cerna Sat, unde sunt păduri seculare de fag aparținând de DS Mehedinti, OS Baia de Aramă, UP XI Cernișoara, RNP Romsilva a scos fără jenă la mezat arborii din păduri virgine, în care drujbele n-au voie nici măcar să viseze că ar putea intra. Sursa.

Tot în 2017, unul dintre cei mai mari exploatatori ale pădurilor din România, grupul austriac Schweighofer a anunţat că vinde subsidiara Cascade Empire, care deţine peste 14.000 de hectare de păduri, şi divizia de management forestier, Ocol Silvic Cascade Empire, către compania suedeză GreenGold Group. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică. Compania a fost acuzată de unele ONG-uri că ar achiziţiona lemn tăiat ilegal din pădurile României însă nimeni nu a luat măsuri să stopeze asta. Mă refer la autorități. Altfel, în iulie 2017, retailerul de materiale de construcţii şi amenajări interioare Leroy Merlin a anunţat că a exclus, în perioada martie-iunie 2017, din lanţul său de aprovizionare 25 de furnizori, printre care şi producătorul austriac Holzindustrie Schweighofer, deoarece aceştia nu aveau certificare FSC (Forest Stewardship Council).

Ce vedeți în această imagine oferită de AgentGreen.ro este ceea ce se poate vedea astăzi la frontiera Maramureșului cu Ucraina, granița fiind trasată cu o linie galbenă. În partea ucraineană – păduri, în partea românească – dezastru ecologic.

Dezastrul defrișărilor la frontiera Maramureșului cu Ucraina

Nu întâmplător, o alianță politică ad-hoc formată în Senat între toate partidele politice, excepție făcând USR, a votat la începutul lunii februarie 2018, un proiect legislativ care permite defrișarea pădurilor pentru sisteme de utilități publice, indiferent de amplasarea acestor păduri în zone cu protecție strictă. Propunerea a venit de la un politician care are 13 terenuri pe Valea Prahovei. Inițiatorul proiectului legislativ (modificarea şi completarea Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, înregistrată ca Legea 52/2018) este vicepreședintele Comisiei pentru Mediu din Senat, senatorul PSD Emanoil Savin, fostul primar al Bușteniului în perioada 2004 – 2016, care deține, alături de soția sa, 13 terenuri pe Valea Prahovei, conform declarației de avere – potrivit Greenpeace. Argumentele PSD, ALDE, UDMR, ca inițiatori ai legii, bonus PNL și PMP (susținători ad-hoc), sunt că scoaterea din fondul forestier a unor suprafețe de pădure sunt necesare pentru a debloca proiecte de utilități publice cu finanțare europeană. Ce nu spun susținătorii acestei legi e că în majoritatea zonelor cu protecție strictă ori integrală ale ariilor protejate nu prea există localități. Sursa.

Emanoil Savin, senator PSD de Prahova

Emanoil Savin este cunoscut doar pentru afaceri dubioase, cu oameni dubioși, în circumsatanțe dubioase. Savin a fost colegul lui Dan Voiculescu, apoi s-a lipit de PSD cât timp a fost la putere, apoi Savin a ajuns la PDL, mare susținător al fostului președinte Băsescu, iar apoi s-a întors la PSD. Numele său apare în diverse controverse, în special legate de afaceri imobiliare făcute în județul Ilfov, dar și la Bușteni. Emanoil Savin deținea la un moment dat peste 10 terenuri valoroase, cel puțin un hotel în stațiunea turistică, dar și patru apartamente, două case și sume importante de bani în bănci sau bani dați cu împrumut. Ales timp de patru mandate ca primar al Bușteniului, Savin a avut grijă să-și facă mulți prieteni, împărțind parcele de câte 500 de metri pătrați multor campioni olimpici și mondiali români, actori, cântăreți sau medici în cadrul unor ceremonii grandioase. Sursa.

Cercetat în două rânduri de DNA, dar considerat ulterior nevinovat, Savin a câștigat un mandat de senator de Prahova din partea PSD.

ARTICOLE SIMILARE

Laurențiu Duță, amendat de Poliție! Ce a făcut cântărețul în Constanța

Andreea Damian

Supermarketurile din Thailanda și Vietnam au înlocuit ambalajul de plastic cu frunze de banane

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Iulia Vântur și Salman Khan, în doliu

Tabu Tabu

Lavinia Pârva pleacă din casa lui Ştefan Bănică

Andreea Damian

Top 5 mame vedete eroine din România

Tabu Tabu

1 comentariu

Scrie un comentariu