Ieri apăruse pe Facebookul doamnei Valerie Cioloș Villemin o invitație la mindfulness pentru România, o tehnică de relaxare foarte la modă în SUA, de concentrare asupra prezentului, de conștientizare a propriei persoane.
Mindfulness a început să fie la modă după ce, în anul 2012, Forbes a anunțat că Google, Apple, Deutsche Bank și alte câteva companii au avut deja programe de mindfulness pentru angajați.
Phil Jackson, antrenorul de baschet cu un record de 11 titluri NBA, a lăudat și el mindfulness, Oprah asemenea, plus Gwyneth Paltrow. Practic toată lumea bună. Și în general companiile mari au sărit să laude mindfulness-ul ca tehnică de memorare mai bună pentru angajați, de reducere a stresului, un fel de placebo pentru ca angajatul să nu se mai simtă exploatat la maxim și să învețe să se relaxeze și să se concentreze la prezent după ce a fost învățat deja să gândească mecanic și să-și irosească viața în birouri. Tehnica de concentrare mindfulness te învață să-ți relaxezi mintea, să scapi de reziduurile cerebrale, să elimini orice te-ar putea distrage de la a te concentra cu toată puterea pentru a fi cea mai bună varianta a ta în prezent. Foarte frumos doar că asta știam deja cu toții că e de bine. Și s-a mai făcut, vezi meditația Zen, literatura de self-help, alte descoperiri de mare angajament ale corporațiilor pentru angajații lor.
Mindfulness-ul are însă pretenția că ar fi legat într-o oarecare măsură de Budism dar fără implicațiile religioase. Tăticul mindfulness este Jon Kabat-Zinn care a introdus conceptul în SUA, în 1970.
Au fost câțiva sceptici, printre care, mai importanți sunt Miguel Farias și Catherine Wikholm, autori ai The Buddha Pill, care avertizează că mindfulness nu este un tratament real și avertizează că dacă meditația nu este învățată corect poate avea chiar reacții adverse pe termen lung. Spre exemplu Wikholm, psiholog, a spus că meditația aceasta a fost creată nu pentru a ne face mai fericiți neapărat ci pentru a ne distruge senzația unui sine individual – adică ceea ce percepem și credem că suntem noi înșine în cea mai mare parte a timpului.
Au existat, de asemenea, 20 de rapoarte de caz publicate sau studii de observație în care experiențele de meditație ale oamenilor au fost destul de dureroase pentru a justifica un tratament ulterior, potrivit unui studiu recent, realizat în 2017. Acestea includ psihoza “indusă de meditație”, mania, depersonalizarea, anxietatea, panica și re-experiența amintirilor traumatice.
Și, deși Kabat-Zinn și alți profesori cu experiență spun că acestea sunt incidente rare, ei admit, de asemenea, că sunt necesare studii majore care să demonstreze că metoda este bună și eficientă pentru toată lumea.
Mindfulness în afaceri
Revenind însă la oamenii faimoși care au îmbrățișat primii tehnica mindfulness. Silicon Valley a fost primul care a recunoscut beneficiile acesteia. Într-un material care explorează istoria fenomenului, publicat în New Yorker, Lizzie Widdicombe îl citează pe Steve Jobs – care a călătorit în India ca adolescent și a fost un practicant pasionat de meditație – drept primul om din IT care a folosit mindfulness în afaceri.
De aici încolo toate companiile au trecut la organizarea unor cursuri de mindfulness. Căci, dacă treci peste prezentările pompoase ale metodei, în urma practicării acesteia ai o productivitate sporită. Cu alte cuvinte, practica a devenit un instrument de stoarcere a chiar mai multă muncă dintr-o forță de muncă deja suprasolicitată. La acel moment (vorbim despre 2012) a apărut chiar un articol despre “McMindfulness”, termenul peiorativ care indică versiunea corporatizată a practicii meditative, secularizată. David Loy, afirma că “minfulness a devenit o metodă la modă pentru suprimarea neliniștilor angajaților, acceptarea tacită a status quo-ului și un instrument pentru menținerea atenției axate pe obiective instituționale”. Practic, întregul concept care se dorea unul prin care să te detașezi de bunurile materiale s-a transformat într-unul care consolidează capitalismul de consum.
Mindfulness în politică
Decizia lui Kabat-Zinn de a-și revărsa energia în încercarea de a injecta mindfulness în politica globală n-a fost o surpriză pentru nimeni. În 1960, el a ajutat la înființarea Comitetului de Coordonare a Acțiunii Științifice pentru campania împotriva activității Universității Departamentului Apărării, inclusiv cercetării rachetelor nucleare. Scopul a fost, de altfel, inițial, unul nobil.
De la bun început a separat mindfulness-ul de budism. Și acest lucru se face în continuare, fie pentru că astfel, tehnica pare mai prietenoasă celor care sunt atei sau care nu vor neapărat să creadă într-o viață viitoare, fie pentru că budismul se concentrează destul de mult pe veganism și un anume stil de viață – ceea ce iar, ar putea genera conflicte în cazul celor care nu vor să renunțe la o alimentație care conține și carne. Ideea e simplă, oamenii reacționează mai bine la ceva ce nu are legătură cu altă religie decât a lor sau cu agnosticismul și ateismul. Minfulness-ul însă este un fel de yoga, n-are legătură cu orientările religioase ale nimănui și cel mai important, nu are nici o istorie politică sângeroasă. În SUA, în 2014, democratul Tim Ryan (care a scris și o carte despre Mindfulnees în politică) a reușit să rezerve o încăpere pentru toți colegii săi, indiferent de partid, în care, timp de 30 de minute să se poată retrage în liniște și să mediteze.
Însă, în 2017, în Camera Comunelor din Marea Britanie, în 17 octombrie, patruzeci de politicieni din 14 țări s-au așezat împreună în tăcere, practicând mindfulness împreună, sub îndrumarea lui Jon Kabat-Zinn. Miniștrii britanici s-au așezat alături de delegații din Marea Britanie, Israel, Sri Lanka, Ungaria, Italia, Franța, Irlanda, Olanda, Croația, Slovenia, Islanda, Suedia, etc pentru o schimbare pozitivă în politică. Adică, serios, ceea ce mi se pare cu adevărat îngrijorător este să îmi imaginez 40 de politicieni meditând în liniște la fericirea personală în timp ce în octombrie, în lume, Trump voia să atace Coreea de Nord, Catalonia cerea independență, 58 de oameni au murit împușcați și alți 851 de oameni au fost răniți de un nebun care a tras în oameni la întâmplare în Las Vegas, America și Israel se retrăgeau din UNESCO, un atentat cu bombă în Somalia care a ucis 512 oameni și a rănit alți 316, etc. Și nu e doar asta, în Marea Britanie există chiar grupul parlamentar al politicienilor mindfulness care sunt din toate partidele.
În SUA, tot politicianul democrat Tim Ryan, un mare susținător al mindfulness speră să câștige prin meditație și să conducă o revoluție a tăcerii. Nici n-aș fi spus nimic dacă nu băga la înaintare teoria conform căreia pacienții au nevoie să se trateze prin mindfulness, asta e rezolvarea, eradicarea stresului și nu tratamente cu medicamente sau operații scumpe – asta în condițiile în care sistemul de sănătate (și din SUA) e praf pentru cei cu venituri medii și mici. Am citit interviul aici, aruncați un ochi și pe teza conform căreia „nu e bine să mergi nici la stânga, nici la dreapta ci adânc, adânc în apă unde ne simțim conectați…” nu știu, o grămadă de chestii care par cel puțin ciudate de la cinva care și-a anunțat dorința de a participa la alegerile pentru Casa Albă. Sau mă rog, cum ar arăta, în acești termeni, o dezbatere între Ryan și Trump?
De altfel, profesorul de științe politice, Matthew J. Moore, avertizează într-un text despre Budism, Mindfulness și Politică Transformativă despre pericolul unei practici de mindfulness secularizată, lipsită adică de caracterul ei budist. El spune că pericolul unei astfel de practici despărțită de alte credințe originale ale budismului din care se trage este că practicianul poate concluziona că ceea ce el află prin intermediul meditației despre experiența proprie este, de fapt, o reflectare a realității independente de experiență.
„De exemplu, dacă prin practica mea de conștientizare (mindfulness) observ că multe dintre credințele mele sunt variabile și instabile, dar două sau trei credințe sunt consecvente și prezente mereu, s-ar putea să concluzionez că acele credințe nu sunt doar cele mai importante pentru experiența mea, ci și adevărate. În măsura în care se întâmplă acest lucru, atenția poate avea efect, contrar speranțelor lui Kabat-Zinn, de a mă face mai puțin umil, mai puțin flexibil, mai puțin tolerant și mai puțin dispus să mă simt confortabil cu oameni care cred lucruri diferite. Acest lucru îi va face pe adversarii mei (care se poate să nu fie de acord cu mine doar pentru că nu au aceeași percepție asupra lucrurilor ca mine, ba mai mult, potrivit propriei lor meditații percepția s-ar putea să fie complet diferită deși în aceeași măsură reală pentru ei) ceea ce va spori probabilitatea unui conflict și a unui impas.” scrie Moore.
În loc de concluzii
Într-o Românie în care oricum identitatea politică a majorității este compusă din idei preconcepute și ură, în care oamenii nu vor să mai audă argumentele “celorlalți” (indiferent de tabăra care vorbește mai tare) și rețelele sociale sunt împărțite pe bule și căprării, într-o epocă a fake-news din toate direcțiile, mă tem că tehnicile acestea de mindfulness nu pot decât să creeze confuzie și mai mare. Nu e că nu-și dorește cineva, oricine, o țară mai bună, mai stabilă și mai pacifistă. Doar că unii dintre noi vrem dezbateri serioase și argumentate în loc de câteva beculețe de la JYSK peste o dubă de jandarmi.