Puțină lume știe că regizorul David Lynch a cântat într-o trupă iar recent, într-un interviu, a râs enorm pe seama muzicii pe care o cânta alături de colegii lui din Thought Gang.
“A fost un mare experiment “, spune David Lynch în interviul pentru The Guardian. “Dar eu chiar nu știu cine l-ar putea aprecia”. Regizorul vorbește despre muzica Thought Gang, o trupă de jazz pe care a format-o la începutul anilor 1990, împreună cu compozitorul Angelo Badalamenti. C aide despre câtă încredere aveau ei în propria lor muzică, albumul lor, singurul, este lansat doar acum.
Cei doi au mai lucrat împreună când Badalamenti a înregistrat albumul Velvet din 1986, iar melodiile pe care le-au scris pentru Twin Peaks au fost la fel de apreciate precum ceața care acoperea orașul în serialul devenit legendă.
“Dar acest lucru (trupa) era atât de diferit față de Twin Peaks”, spune Lynch. Într-un studio plin de muzicieni de jazz, regizorul le-a vorbit de viziunea sa până când ceilalți au fost de acord cu înființarea trupei. Dar aveau nevoie de un cântăreț – iar Badalamenti a urcat pe scenă și s-a autopropus. “L-am auzit cântând înainte și m-am gândit:” O să fie jenant pentru el “, dar nu am vrut să-i rănesc sentimentele, așa că am spus bine, ok, tu vei fi vocalistul.”
După ce l-a auzit cântând, Lynch spune “Am început să râd atât de mult că am simțit că îmi explodează ceva în stomac. Am făcut hernie. Acel moment a fost unul de durere și amuzament amestecate într-un echilibru perfect “.
Lynch este încântat că albumul apare în cele din urmă, deși nemulțumit de modul în care tehnologia modernă a “avansat” de la începutul anilor 1990. “Muzica făcută de computer sună atât de oribil”