Turneul mondial care va dura 27 de zile începe la Praga pe data de 5 mai, ajunge în Marea Britanie pe 26 mai și apoi va ajunge în Statele Unite ale Americii.
Fanii se pregătesc și speră să o audă pe cântăreață interpretând câteva dintre cele mai mari hituri ale sale, cum ar fi “Thank You”, “Here With Me” si “White Flag”, alături de muzica noului ei album. Dido va lansa un nou album după 5 ani de pauză pe data de 8 martie 2019. Albumul a fost compus împreună cu fratele ei în Marea Britanie. “A fost făcut într-un mod atât de simplu, toate vocalele au fost înregistrate pe canapea, multe dintre piese au fost înregistrate acasă”, a spus ea. Ea a mai spus că munca pentru albumul nou a fost “o experiență absolut magică”, adăugând: “Am vrut să captez senzația pe care o am eu în momentul în care ascult muzică”. Un prim single din album, Hurricanes, a fost deja lansat.
Ultimul album al lui Dido a fost Girl’s Who Got Away, în 2013, care a ajuns pe locul cinci în topuri.
Primele două albume ale lui Dido, albumul “No Angel” din 1999 și “Life For Rent” din 2003, se numără printre cele mai bine vândute albume de studio din Marea Britanie, conform datelor oficiale.
Al treilea său album de studio, Safe Trip Home (2008), a primit laude dar nu a mai fost un asemenea succes comercial ca și precedentele. Dido a fost nominalizată la un premiu Oscar pentru cântecul său If I Rise. Ea a fost clasată pe locul 98 în clasamentul Billboard al artiștilor anilor 2000 din top Billboard 200, în baza succesului albumelor sale din primul deceniu al secolului al XXI-lea.
Deși Dido are o carieră solo solidă, ea a preferat să colaboreze cu diverși artiști. Interpreta a ajutat la scrierea unor melodii ale formației Faithless.