Oricât de bine informată și la curent cu noutățile din divertisment mă consider – tot mi-au scăpat niște personaje media foarte celebre. Și amănuntele industriei lor de milioane de dolari.
Am aflat despre aceste personaje din documentarul Mema americană care disecă noile superstaruri din zona social media, cu milioane de fani care se uită la ei ca la niște zei al căror unic mesaj le dă o oarecare speranță: Ai putea fi ca noi.
mémă, meme s. f. Idee sau tipar comportamental care se răspândește prin imitație în cadrul unui grup social. ◊ p. ext. O idee, de obicei hazlie, materializată într-o imagine, un clip sau un text, care se răspândește prin intermediul internetului. Din engl. meme
Unul dintre aceste personaje se numește Evreul gras (Fat Jew sau Fat Jewish) – nume real Josh Ostrovskyn – care trăiește și a devenit vedetă plagiind diverși comedianți ale căror observații le citează aproximativ și care își petrece fiecare zi făcând ceva nou și ciudat și filmându-se în timp ce o face. Mă rog, între timp a devenit un fel de star al postironiei, glumelor proaste, un fel de clovn uriaș și de cele mai multe ori gol sau în orice caz, sumar îmbrăcat care se îngroapă în contracte de promovare a produselor și serviciilor datorită succesului pe care-l are pe rețelele de socializare.
Tot din film am aflat de Kirill Bichutsky (își spune și i se spune Îmblânzitorul de târfe – Slut Whisperer) – cea mai misogină creație a rețelelor de socializare, cred că e favoritul incelșilor, un fost fotograf de vedete odinioară, chemat în prezent la evenimente prin cluburi unde tot ce face e să se îmbrace într-un costum de vacă sau zebră și să toarne șampanii în gurile și pe corpurile amatoarelor de poze sugestive sexual. Culmea e că din documentar reiese că până și el e dezgustat de ceea ce face (dar nu e cazul să-i plângeți de milă) și șocat de faptul că multe vedete femei sunt fanele lui. Părinții lui, emigranți din Rusia nu înțeleg foarte bine cu ce se ocupă fiul dar sunt dezamăgiți de fatul că este primul din familia lor care nu își termină studiile universitare.
Aflăm și ce s-a mai întâmplat cu Paris Hilton (dacă îi era cuiva dor) și o puteți vedea răsfoind albume din adolescență și plângând la propriu de propria ei milă pentru că și-a ratat cariera din cauza paparazzilor. Recomand documentarul pentru că deși se poate să vă întoarcă stomacul pe dos, adevărul e că toți acești oameni care fac sute de mii de dolari, uneori milioane dintr-o singură postare sunt cumva reprezentativi pentru felul în care voyeurismul majorității poate produce monștri media de un grotesc asemănător cumva circurilor ambulante de demult (nu neapărat la figurat) care să surclaseze publicitar vedetele clasice din televiziune și cinema fără să aibă nevoie de vreun talent special.
Deși într-un fel sau altul toți se plâng de alienare și de singurătate cred că cea mai tristă poveste mi s-a părut cea a lui Brittany Furlan, în vârstă de 31 de ani, din Pennsylvania, ajunsă la Los Angeles pentru a deveni actriță. Ea nu a avut succes niciodată și a devenit superstar Vine, un fel de rețea socială de scurtă durată unde și-a creat câteva alter-egouri ironice. Furlan e talentată, în orice caz mai talentată decât restul personajelor din documentar însă deși a găsit un soi de consolare pentru eșecul în cinema sau teatru pe internet, succesul ei a acoperit o perioadă mai scurtă de timp decât se aștepta și se simte complet nefericită de ceea ce face în prezent. Cred că cea mai ciudată scenă a fost cea în care, după ce ne prezintă iubitul cu 20 de ani mai mare decât ea, pe Tommy Lee, bateristul Mötley Crüe (fostul Pamelei Anderson) vedem cum stând ca doi îndrăgostiți la un pahar cu vin, Tommy Lee îi caută prin nas și mănâncă ce găsește acolo. Nu credeam că am să văd vreodată așa ceva!
Recomand documentarul nu pentru scene ca cea de mai sus ci pentru că e o radiografie a felului în care rețelele sociale au creat o nouă formă de celebritate. Acești omeni sunt produse neconvenționale ale succesului democratizat (prin votul direct al fanilor care decid cine e cool și cine nu) care vând la rândul lor alte produse (majoritatea clasice) care n-ar putea fi vândute sub o formă atât de agresivă și incorectă politic prin intermediul unei vedete tradiționale și prin intermediul unui canal clasic (TV, reviste, radio care sunt reglementate). S-a creat practic o industrie de milioane de dolari circulară și extrem de cinică în același timp.