Stresul extrem este asociat bolilor de inimă, diabetului și depresiei. Dar dozele mici sunt esențiale pentru dezvoltarea rezistenței pe termen lung.
Șeful tău programează o ședință urgentă, taxiul tău se îndreaptă spre aeroport cu câteva minute înainte de zbor, sau echipa ta de fotbal a primit o pedeapsă cu care ar putea pierde partida în minutul 91. Inima îți bate nebunește, stomacul ți se strânge, mâinile devin de plastilină: efectele stresului sunt viscerale și instantanee.
Când corpul tău percepe o primejdie, sistemul său de luptă se declanșează într-o secvență bine stabilită care a evoluat de-a lungul a milioane de ani. “Suntem aici pentru că strămoșii noștri erau atât de curajoși și puteau supraviețui în momente de stres și amenințare teribile”, spune Carmen Sandi, care conduce un laborator de genetică comportamentală în Elveția. “Problema din zilele noastre este că activăm acest răspuns antic de supraviețuire într-un interviu de angajare”.
În lumea modernă, unde rareori se întâlnesc situații care pun viața în pericol, stresul însuși a devenit pericolul. Anul trecut, în cel mai mare studiu privind impactul stresului, trei din patru britanici au declarat că au fost atât de stresați încât s-au simțit copleșiți sau incapabili să facă față cel puțin o dată pe parcursul ultimului an. Studiile efectuate în ultimii ani au asociat stresul extrem și cronic cu boli de inimă, diabet și probleme de sănătate mintală, inclusiv depresie. Ce face mai exact corpul nostru când se confruntă cu stresul?
Adrenalina ne dă semnalul de luptă
În momentul în care percepem o amenințare, sistemul de alarmă al creierului, o regiune numită hipotalamus, emite o serie de comenzi menite să ne pregătească pentru luptă. Printre primele care primesc semnalul de alarmă sunt glandele suprarenale, care se așează ca niște pălării puțin peste rinichi. În câteva secunde, ele încep să pompeze adrenalina, provocând inima și respirația noastră să se accelereze și să declanșeze eliberarea unor cantități uriașe de glucoză din ficat.
Sângele se îndepărtează de sistemul digestiv spre brațele și picioarele noastre și în mușchii din jurul intestinului nostru subțire, creând sentimentul unui nod sau fluturi în stomac. Din motive care nu sunt în întregime înțelese – poate din cauză că organismul încearcă să elimine orice toxine dăunătoare – adrenalina slăbește mușchii intestinului, ceea ce înseamnă că stresul acut ne poate provoca să fugim la toaletă. Un alt efect nedorit este transpirația, care este mai bruscă și miroase mai rău decât cea produsă în timpul exercițiilor fizice sau când e cald afară. Asta din cauză că adrenalina activează glandele apocrine din axile care eliberează o substanță cu aspect mlăștinos care conține grăsimi și proteine, alimentând bacteriile.
“Există o teorie evolutivă care spune că, în stresul social trecut, adrenalina a fost adesea un predictor al traumei sau al violenței”, spune Ed Bullmore, profesor de psihiatrie la Universitatea din Cambridge, care explorează legătura dintre stres și sistemul imunitar. “Când sunt într-o prezentare publică, subconștientul meu se uită la toți acești oameni care mă privesc și își zice: “Poate că mă vor ataca”- așa că sistemul meu imunitar se apără în avans.
În timp ce adrenalina inundă corpul în câteva secunde, un al doilea hormon de stres, numit cortizol, se revarsă treptat în sânge, atingând un maxim după 20-30 de minute. Cortizolul modifică metabolismul celulelor, modul în care celulele funcționează și modifică activitatea ADN-ului. În creier, cortizolul se atașează de neuroni, modificând procesele normale de gândire, inclusiv modul în care evenimentele stresante sunt înregistrate în amintirile noastre. Neurologii cred că influența cortizolului ar putea explica de ce amintirile noastre despre evenimentele traumatice sau extrem de emoționale sunt adesea foarte vii.
Stresul este întotdeauna rău?
Cercetările sugerează că o anumită expunere la stres este esențială pentru dezvoltarea rezistenței care ne permite să facem față în viitor unor situații neașteptate și provocatoare. O analiză din 2013 face paralele la modul în care expunerea la germeni stimulează sistemul imunitar, concluzionând: “Inocularea stresului este o forma de imunitate împotriva stresului ulterior, în același mod în care vaccinurile ajută imunitatea împotriva bolilor”.
Adrian Wells, profesor de psihopatologie clinică și experimentală la Universitatea din Manchester, este de acord. “O viață complet lipsită de stres nu este sănătoasă”, spune Wells. Stresul este ca un exercițiu. Este destul de inconfortabil, e adevărat dar tu îți construiești de fapt rezistența și puterea.”
Poate stresul exagerat să te îmbolnăvească?
Există tot mai multe dovezi că, atunci când stresul este extrem sau neîncetat, consecințele asupra sănătății pot fi semnificative. Stresul mărește tensiunea arterială și face ca cel puțin temporar sângele să se coaguleze mai rapid, ceea ce înseamnă că, pe perioade lungi de timp, poate crește riscul bolilor de inimă.
Oamenii de știință investighează, de asemenea, legătura dintre stresul și diabetul de tip 2. Posibilitatea unei legături a fost speculată de-a lungul secolelor, medicul englez din secolul al XVII-lea, Thomas Willis, atribuind boala “tristeții, durerii îndelungate și tulburărilor spirituale”. Studii recente au confirmat conexiunea; Bărbații japonezi care lucrează ore suplimentare excesive e mai probabil să devină diabetici, de exemplu. Cu toate acestea, nu este încă clar dacă stresul însuși sau alți factori de stil de viață, cum ar fi dieta, lipsa de exerciții fizice și consumul de alcool, sunt de vină. În condiții normale, răspunsul la stres este conceput pentru a fi auto-limitator. Adrenalina declanșează eliberarea celulelor imune, în timp ce cortizolul, care se află în urmă, atenuează activitatea imunității, readucând organismul la valoarea inițială. Atunci când oamenii sunt expuși necontenit la stres, totuși, această secvență complexă și fin echilibrată poate începe să dea rateuri.
Se consideră de asemenea că stresul poate lăsa o amprentă asupra sistemului imunitar comparabilă cu cea rămasă de o boală infecțioasă, care se numește “memoria inflamatorie a stresului”. Teoria este intrigantă deoarece se leagă de recenta descoperire a faptului că inflamarea organismului poate avea efecte negative asupra sănătății mintale. Tot mai mult, oamenii de știință fac legătura dintre sănătatea mentală și cea fizică. Cel mai mare factor de risc unic pentru depresie este stresul. Înțelegerea mai bună a acestei conexiuni ar putea deschide noi oportunități pentru tratamentele care vizează activitatea imună și ar putea chiar să facă posibilă intervenția înainte ca depresia să apară la persoanele cu risc.