Am făcut o mulțime de lucruri, împreună cu colegii mei de generație, cu impresia că suntem mici revoluționari și sfidăm cele mai înrădăcinate reguli ale vremii noastre. Am împărțit o sticlă de vodcă pe sub bancă cu colegii mei de liceu. Am chiulit îngrozitor de mult.
Am protestat cel puțin o dată împotriva unei decizii guvernamentale, fie și numai semnând o petiție. Când lucrurile nu au mers cum mă așteptam, am ieșit în stradă. Mi-am reorientat radical cariera de cel puțin trei ori în ultimii trei ani. Cred că o relație mai lungă de două luni este o legătură de durată. Cei mai mulți dintre prietenii mei au încercat cel puțin o dată droguri de diferite soiuri. Nici una dintre prietenele mele nu s-a căsătorit la vârsta la care mamele noastre aveau deja copii.
Toate lucrurile astea mi se par extraordinare pentru vremea la care le-am comis și sunt moda-litatea mea de a mă exprima zgomotos și de a trage un picior în dos valorilor părinților mei. Acum, mă uit cu surprindere la lucrurile pe care le fac cei mai tineri decât mine. De foarte multe ori mă scandalizez când văd la TV cum puștanii de azi își iau în râs profesorii și își postează pe internet experiențele sexuale. Nu înțeleg neapărat care e toată faza cu exhibarea de pe bloguri, cu relațiile care încep pe messenger și cu tăcerea pe care și-au asumat-o față de generația mea.
Partea pe care am înțeles-o, însă, abia acum, este aceea că tot ce fac tinerii de azi este un răspuns la normele pe care noi le-am instaurat, încălcând reguli. Åži am mai înțeles că normele nu sunt legi nescrise care există de când lumea și nu sunt nici făcute să reziste încă multă vreme de acum încolo. Normele sunt doar niște repere pe care ni le-am creat singuri, obișnuindu-ne să încălcăm alte reguli.