Muzică– E legatura dintre sentimentele mele și ale altora. E modul în care liber, fără prejudecați sau frustrări, fără temeri sau îndoieli, fără secrete sau minciuni, mă arăt sincer, așa cum sunt, așa cum mi-ar placea sa fiu vazut.
Celebritați – De admirat sau de ignorat. A fi celebru nu înseamna a fi cineva sau ceva. Și criminalii în serie sunt celebri. Nu mă pasionează. Admir frumusetea celebritații, nici pe departe celebritatea frumuseții.
Madonna – O moda.O atitudine. Un complex de simplitate nonconformistă. Lipsa unui stil e însusi un stil. S-a reinventat pentru ca a știut, sau pentru că a avut norocul de a avea în jurul ei oameni care au știut sigur, mult mai sigur decât la alții, cum și ce sa facă pentru ca ea să se arate ,așa cum și-a dorit să fie vazută și percepută, și să rămână mereu pe același loc, lasând impresia ca e din ce în ce mai sus și mereu în ascensiune. Bravo.
Viața – Viața înseamna iubire. Iubind ai viața și traiești bucurându-te de tot ce vezi și simți, irepetabil, pentru suflet, singurul lucru sigur ce ramâne în urma ta. Viața e secunda în care realizezi ca iți aparții, și ca te poți împarți, să fi egal cu timpul în care visezi cu ochii deschiși lumea ce îți închide ochii. Citește această frază de la coadă la cap.
Succes – E rezultatul pentru care ai luptat. E finalul ce dă start dorințelor tale. E întrebarea și raspunsul ce îți luminează ochii minții și ai sufletului.