Tabu
LIFESTYLE

6 lucruri pe care să le cunoşti dacă vrei să lucrezi de acasă (P)

Te tentează să lucrezi de acasă permanent? Înainte să iei această decizie, trebuie să cântăreşti bine dacă un job remote ţi se potriveşte sau nu. Munca de la domiciliu vine cu avantaje şi dezavantaje din punct de vedere legal şi medical, care îţi pot afecta sau îţi pot îmbunătăţi stilul de viaţă. Află mai jos exact cum!

Dorită de mulţi angajaţi pentru flexibilitatea oferită, munca de acasă poate deveni o opţiune pe termen lung în multe domenii de activitate. De altfel, o mare parte din companii sunt dispuse să o introducă definitiv pentru posturile care permit acest lucru, după experienţa din perioada de izolare. 

Iată cele mai importante aspecte pe care trebuie să le cunoşti despre munca de acasă!

1. Tu îţi stabileşti programul de lucru, dar angajatorul te poate verifica oricând

Codul Muncii prevede mai multe lucruri esenţiale despre munca de acasă, printre care faptul că programul de lucru este stabilit de angajat, conform art. 108. În schimb, compania are dreptul să controleze activitatea angajatului aşa cum doreşte şi atunci când doreşte, cu obligaţia de a specifica aceste modalităţi în contractul individual de muncă.

2. Beneficiezi de toate drepturile legale

O veste bună este că beneficiezi de toate drepturile recunoscute prin lege şi de cele menţionate în contractele colective ale angajaţilor care lucrează de la sediul companiei, aşa cum scrie la art. 110 din Codul Muncii. Mai exact, dacă angajatorul oferă diverse beneficii extrasalariale, acestea nu îţi pot fi retrase doar pentru că lucrezi de acasă.

3. Nivelul productivităţii depinde de spaţiul în care lucrezi

Deranjul din jurul tău îţi poate afecta performanţa profesională, chiar şi când munceşti în linişte acasă. Aşa că dacă vrei să fii eficient, asigură-te că lucrurile sunt puse în ordine şi că lucrezi într-un spaţiu aerisit. Iar pentru a-ţi îndeplini task-urile mai uşor şi mai rapid, este recomandat să ai o zonă de lucru dedicată şi să îţi faci un program standard de la care să nu te abaţi.

4. Presupune multă autodisciplină

Când lucrezi de acasă poate apărea tentaţia de a te întrerupe din muncă pentru a face altceva sau pentru a intra pe reţelele de socializare mai des. De aceea, pentru a lucra eficient din confortul casei, este important să înveţi să te organizezi şi să te motivezi constant, ceea ce poate fi destul de solicitant. Însă, doar aşa le vei dovedi şefilor că poţi face performanţă de la distanţă.

5. Afectează sănătatea mentală

Deşi este mai confortabil, să lucrezi de acasă are şi efecte negative. Potrivit studiilor ştiinţifice, dacă petreci foarte mult timp singur, fără să interacţionezi fizic cu alţi oameni, sănătatea ta mintală va fi afectată pe termen lung. Nu doar că apar anxietatea şi depresia, dar sentimentul de singurătate va fi mai puternic. În plus, este mult mai uşor să ajungi la burnout, pentru că vei tinde să lucrezi mai mult timp decât în mod obişnuit.

6. Îmbunătăţeşte echilibrul între muncă şi viaţa personală

Totuşi, în acelaşi timp, a fost dovedit faptul că munca de acasă te ajută să ai un work-life balance mai bun. Asta dacă eşti disciplinat, urmezi un program clar şi reuşeşti să finalizezi task-urile la timp, fără să te întrerupi inutil. Astfel, ai mai mult timp liber pentru tine şi pentru cei dragi.

Acum că ştii ce presupune munca de acasă, poţi să iei mai uşor o decizie potrivită. Iar dacă actualul angajator insistă să lucrezi de la sediul companiei, dar tu nu îţi mai doreşti acest lucru, vezi aici joburile remote disponibile care îţi pot aduce schimbarea profesională dorită.

ARTICOLE SIMILARE

Amenzi uriașe pentru românii care folosesc greşit cardul de energie

Andreea Damian

Cum să devii expertă în sexting

realitatea

La fiecare 16 minute, un roman moare de cancer pulmonar

Smirnoff Black No. 55 – Cocktails by Kenji Jesse

Celebritati nascute pe 9 aprilie!

Povestea fermei Woodcock – sau cum să transformi niște grajduri într-un cămin de vis

realitatea

Scrie un comentariu