1. Migdalele
Sunt numite, adesea, cheia succesului pentru o piele frumoasă. Bogate în vitamina E, o vitamină esențială pentru piele, păr și unghii, au și un conținut mare de zinc, un mineral necesar sănătății și fermității pielii. Toate dietele presupun, în primul rând, detoxifierea orga- nismului, iar semințele se află la mare trecere pe listele de alimetație corectă. Migdalele sunt sărace în uleiuri și de aceea nu îngrașă atât de mult, dar trebuie consumate mo- derat pentru că au totuși un conținut caloric ridicat.
2. Nucile
Se spune despre nuci că au cel mai mare conținut de calciu și magneziu, fără de care corpul își pierde vigoarea și energia, iar pielea, în timp, devine ternă și pare obosită. După ultimele cercetări, nucile au trecut pe locul întâi ca fiind mai sănătoase decât inegalabilul ulei de măsline. Testele au arătat că atât uleiul de măsline, cât și nucile au ajutat la reducerea inflamațiilor din artere care apar brusc după o masă bogată în grăsimi saturate și care, în timp, favorizează întărirea arterelor și crește riscul unor boli de inimă și al atacului vascular. Dar spre deosebire de uleiul de măsline, nucile au mai ajutat și la menținerea elasti- cității și flexibilității arterelor. Mâncați multe nuci și uitați de chinuitoarele și inesteticele vase sparte.
3. Stafidele
Boabe de strugure uscate, bogate în fructoză, fenoli cu rol antioxidant. Stafidele sunt fructele unor varietăți de struguri fără semințe, cu un conținut ridicat în zahăr și se obțin pe cale industrială prin deshidratarea strugurilor ajunși la maturitate, când practic conținutul de zahăr din pulpă atinge procentul cel mai ridicat. Imagina-ți-vă că, atunci când, în loc de covrigi sau ducliuri, ronțăiți stafide, pielea va deveni aurie ca a lor, și, deși poate părea ciudat, netedă și fină.
4. Lămâile
Cu siguranță, ați încercat măcar o dată, faimoasa dietă cu zeamă de lămâie (în fiecare zi după masă zeama de la o lămâie, a doua zi două, a treia trei etc. până la zece zile, și apoi în ordine descrescătoare). Åžtiu că dă roade, dar nu kilogramele în minus sunt cel mai important rezultat, ci efectul de detoxifiere a organismului. Sucul unei lămâi asigură jumătate din necesarul zilnic de vitamina C al unui adult. Mai conține, de asemenea, vitamina B, fosfor, calciu și fier. Lămâia crește imunitatea, iar substanțele antioxidante pe care le conține ajută la încetinirea procesului de îmbătrânire a celulelor. Până în acest moment, însă, nu am auzit de niciun caz extrem de genul „tinerețe fără bătrânețe“, adică cineva care să fi mâncat cantități „industriale“ de lămâi și nu a mai îmbătrânit, dar nu m-ar surprinde să aflu într-o bună zi așa ceva.
5. Merele
În momente de surmenaj fizic și psihic se recomandă de multe ori cură de mere. Pectinele din mere micșorează concentrația din sânge și contribuie la eli-minarea acidului uric. Merele întăresc masa musculară și îi mențin fermitatea, de aceea sunt recomandate de nutriționiștii de la sălile de fitness. Încă se mai folosește și azi vechiul clișeu cu „un măr pe zi…“. Consumate seara, înainte de culcare, merele au acțiune calmantă asupra sistemului nervos, previne insomniile, ușurează somnul. Merele sunt printre primele pe lista alimentelor care asigură longevitatea, sănătatea și întrețin frumusețea fizică. Conținutul variat de săruri minerale conferă merelor efect alcalinizat, iar microorganismele (fier, cupru, zinc etc.) sti- mulează activitatea enzimelor și înlesnesc arderile.
6. Pepenii roșii
Vara, pepenii ne scapă de orice stres legat de dietele alimentare. O porție de pepene roșu (o felie medie) are un conținut foarte scăzut în sodiu și conține vitamina C. În adolescență, mi s-a recomandat o cură de pepene nu pentru slăbit, ci pentru… acnee.
Cura de pepene de 10-20 de zile produce o dezintoxicare globală și, în plus, are anumite efecte reglatoare hormonale asupra corticosuprarenalelor în mod special, putând face minuni în tratamentul acneei, iar pe cât este posibil, în timpul curei de pepene roșu, se vor elimina din alimentație carnea și alte alimente toxice. Extern, se va aplica zilnic tinctura de propolis pe zonele afectate și, bineînțeles, măștile cu zeamă de pepene pentru catifelarea pielii.
7. Ciocolata
Trecută de multe ori pe nedrept printre tabuurile alimentare, ciocolata nu îngrașă de fapt. Ciocolata conține peste 30% grăsimi, 15% proteine, restul fiind diverse arome, conservanți, lapte și alți compuși, praful de cacao fiind aproximativ 30%. Lecitina, o fosfolipidă, este nelipsită, căci ușurează alunecarea particulelor de cacao și micșorează vâscozitatea. Iar cercetătorii au constatat că acest aliment contribuie doar în proporție de 2% la asimilarea grăsimilor.
Ciocolata nu e sănătoasă? Din contră… Conține substanțe hrănitoare și vitamine, cum ar fi zincul, fierul, magneziul. Mai mult, în ciocolată se găsesc antioxidanți asemănători celor din vinul roșu – așa-numitul panaceu. În plus, nu creează dependență, așa cum se credea până mai deunăzi. O găsim adesea printre afrodisiace, pentru că ciocolata conține phenylephylamine, același hormon care este pus în acțiune când ești îndrăgostit. Åži nu ar fi ideal să arătăm luminoși, senini, cu privirea limpede și un tonus perfect ca în acele momente?
Mască pentru față cu migdale pisate
Pentru ca masca să aibă un efect garantat, este indicat să ții fața la abur timp de cinci minute înainte de a aplica masca.
Migdalele au putere exfoliantă, îndepărtează țesutul mort. (Este recomandată pentru un ten uscat)
un iaurt normal
câteva migdale pisate
2 linguri de miere
2 linguri ulei de grâu
Se amestecă toate ingredientele până când se obține un compus omogern.
Se aplică masca pe față, se masează pielea cu aceasta, se ține pe față aproximativ 20 de minute.
Rubrică realizată cu sprijinul dnei dr. Ioana Verde, medic rezident, diabet, nutriție și boli metabolice.