Tabu
lifestyle

Cea mai fericită fată din lume merge la Cannes

Debutul în lung metraj al regizorului Radu Jude, Cea mai fericită fată din lume, va fi prezentat la Festivalul de la Cannes în cadrul ACID Programme.

ACID (Association for Independent Cinema and its Broadcasting) este o asociație fondată de regizori de film, cu scopul de a promova difuzarea în cinematografe a producțiilor de film independente și de a înlesni întâlnirea unui film și a autorilor lui cu publicul. Cel mai puternic element al Asociației este însuși principiul care a stat la baza înființării ei: regizorii de film sunt sprijiniți de alți regizori de film.

 ACID a motivat alegerea filmului Cea mai fericită fată din lume astfel: “Totul pare perfect în film: scenariul, care combină cu abilitate interesul pentru ceea ce urmează să se întâmple imediat și profunzimea parabolei, foarte pe placul nevoilor noastre de originalitate, de inteligență și de umor, actorii atât de minunat aleși și dirijați, de o credibilitate ce-ți taie răsuflarea și, în fine, regia care, neavând nicio fisură, dobândește un soi de grație. Va fi o mare bucurie să prezentăm acest film plin de talent.”

Cea mai fericită fată din lume va avea premiera în România în data de 8 mai, în cadrul Festivalului Filmului European, urmând să intre pe ecranele din toată țara în data de 15 mai.

ARTICOLE SIMILARE

Ghici cine se plimbă cu elicopterul la Rio

realitatea

Keira Knightley a fost jefuită

realitatea

Ghici cine și-a scos copiii la plimbare

realitatea

Uma Thurman își celebrează logodna de mai multe ori

realitatea

De ce este bine să dormim până târziu în weekend

Andreea Damian

Frumoase şi elegante la Cannes (Galerie FOTO)

realitatea

Scrie un comentariu