Tabu
LIFE & LOVE

Jucării pentru oameni mari

Femeile care folosesc vibratoare sunt nimfomane

Dacă mă întrebai despre jucării pentru adulți acum un an, nu aș fi avut habar de nimic. Nu cred că am simțit vreodată nevoia de suplimente din astea sau nu îmi plăcea să recunosc. Ba chiar îmi venea să râd jenată când le vedeam prin filme sau când vorbeau fetele din „Sex and the City“ despre ele. Îmi aduc aminte că,­ atunci când am văzut episodul în care Charlotte devenise dependentă de „the rabbit“, eram uimită de faptul că în grupul lor de prietene se discuta deschis despre asta.

De parcă ar fi cel mai normal subiect din lume! Între timp, am mai crescut un pic și nimic nu mi se mai pare atâ­t de scandalos. Jucăriile mi se par normale, dacă stai să te gândești că scopul, atunci când faci sex, e să obții un maxim de plăcere și știu sigur că uneori mai am nevoie de ajutoare. Probabil că acum aș încerca, dar nu de una singură. Dacă ar veni prietenul meu cu un cadou de genul ăsta la mine, mi s-ar părea aiurea la început.

Dar dacă ar veni din partea lui și l-am folosi împreună… cred că m-aș obișnui cu ideea. Bine, mie mi-a fost tot timpul rușine să încerc chestii noi în pat. Mă gândeam că prietenii mei vor crede cine știe ce despre mine, de multe ori, chiar în timp ce făceam sex, îmi imaginam cum mă vede prietenul meu și mă întrebam ce gândește despre mine. Asta se întâmpla mai ales când îmi plăcea foarte mult de un tip, aveam grijă să nu greșesc cu nimic, să fiu cât mai corectă din toate punctele de vedere… ceea ce nu ducea la cele mai aprinse partide de sex. Åži nici relațiile nu durau prea mult. Anul trecut l-am cunoscut pe prietenul meu actual și am început să ne întâlnim. Avem o relație ca la carte, adică am așteptat ceva până să începem să facem sex, ne-am plimbat de mână prin parc, lucruri pe care le face mai toată lumea la început.

Nu cred că am sărit peste etape. Acum a trecut ceva timp de când suntem împreună și mi se pare că el ar vrea să încercăm mai multe lucruri. Nu știu dacă jucăriile se numără printre ele și nici nu i-aș spune eu prima despre așa ceva. Am auzit o dată o conversație între doi prieteni care spuneau că femeile care folosesc vibratoare sunt nimfomane și îi fac să se simtă inutili. Așa că nu prea știu ce să cred. Într-un fel, aș încerca orice pentru că, normal, mi-ar plăcea să mă simt bine și să ajung mai ușor la orgasm, să nu mă plictisesc la jumătatea acțiunii și să aștept să aibă el orgasm. Pe de altă parte, mi-a și rămas în minte povestea asta cu nimfomanele. Åži apoi, parcă mai e o problemă.

Mi se pare că cele mai multe femei folosesc vibratoare sau dildo-uri când sunt singure și nu au cu cine să facă sex și mi se pare că e trist cumva, adică le folosești ca înlocuitor pentru un bărbat. Sau poate m-am uitat eu prea mult la filme cu femei singure și, de fapt, jucăriile sunt făcute și pentru femei și pentru bărbați.
A.I., 27 de ani

Bile, dildo-uri pentru sex anal și hamuri

Pe mine mă enervează când văd la televizor sau pe net bărbați obsedați de păpuși gonflabile. Acum am văzut că au apărut unele cu fețe de vedete. Nu e amuzant să te freci de o bucată de cauciuc și nu poți să îți imaginezi că e o femeie adevărată, orice ai face. Nu e la fel. Bine, mai sunt și alte variante de jucării, dar la asta m-am gândit prima dată. Eu cred că, dacă ai partenera potrivită, orice lucru pe care îl găsești prin casă poate să devină o jucărie.

Am încercat, cu fosta mea prietenă, de toate, de la inelul pentru penis care era foarte popular într-o vreme, la vibratoare, bile, dildo-uri pentru sex anal și hamuri. Mi-a plăcut și mie, i-a plăcut și ei. Mie pentru că mă excită să mă gândesc la mine ca la un tip deschis și fără inhibiții în materie de sex, ei pentru că… cred că știe ea mai bine. Dar ca să mă înțelegeți, la sexul cu jucării nu doar partea fizică e plăcută, ci și ideea că poți să faci asta cu partenera ta. Te apropie, te deschide. După ce am încercat mai multe tipuri de vibratoare, ne-am extins aria preocupărilor la obiecte mai casnice: mai un capăt de duș, mai un accesoriu din garderobă transformat în cătușe sau în mască pentru ochi, niște bretele pe care le-am folosit pentru cleștii din capete.

Mi s-a părut tot timpul că imaginația noastră nu are limite și cred că sexul a fost cea mai bună și mai importantă parte din relația noastră. Acum sunt cu o fată ceva mai tânără decât fosta mea prietenă și nu am ajuns foarte departe în pat. Adică facem sex și totul e bine, mie îmi place și mi se pare că și ei, dar mă cam gândesc că am putea face mai multe și nu prea știu cum să îi propun ca să nu se sperie, căci nu are nici experiența și nici lipsa de prejudecăți a fostei. Nu că mi-ar fi dor de fostă, dar sunt lucruri despre care nici măcar nu era nevoie să vorbim, ne înțelegeam din priviri și gesturi.

Nu m-am gândit niciodată că s-ar fi putut ca M., fosta, să se joace cu jucăriile noastre și când nu eram eu acolo, deși acum cred că e posibil. Dar presupun că pentru ea, ca și pentru mine, era mai amuzant să facem lucrurile astea împreună. Altfel le-ar fi luat, probabil, cu ea când s-a mutat din apartamentul pe care îl împărțeam. Așa, mi-au rămas mie și le păstrez pentru vremuri mai interesante. Åži am grijă să nu le vadă prietena mea. Poate ar trebui, totuși să le vadă, ca să se gândească un pic la asta. Până una-alta, îmi consider alternativele: ori să îi spun prietenei mele despre lucrurile mai murdare pe care mi-ar plăcea să le facem în pat (nici nu știu de ce le spun murdare, cred că așa m-au obișnuit filmele) sau să las vreun accesoriu, accidental, în mijlocul casei. Sau aș putea aștepta să vrea ea mai mult, ceea ce s-ar putea să nu se întâmple niciodată. Uite, deși îmi plac femeile îndrăznețe, de data asta s-a întâmplat să fiu cu o tipă tânără și timidă și nu pot să spun că am probleme din cauza asta, dar mă gândesc la ce ar putea fi.
D.N., ­31 de ani

Pablo de Luxxxe Special Guest Editor Tabu

Recunosc, de fiecare dată când am nevoie de inspirație, intru într-un sex shop. Pe unii oameni jucăriile de-acolo îi incită, pe mine mă inspiră. Mai ales numele, culorile și designul lor. Dup-aia mă gândesc cum să aplic ideile noi în viața de zi cu zi. Îmi cumpăr o lustră veselă și perdele, gândidu-mă la ce-am văzut la sex shop. Încercați! E o senzație extrem de proaspătă în mijlocul cotidianului gri.

Pink Diva Special Guest Editor Tabu

Sunt de acord cu jucăriile sexuale, dar v-aș sfătui să le alegeți pe cele făcute din cristal, fildeș sau lemn prețios. Sunt mai frumoase, mai romantice și mai rezistente decât cele din plastic. De asemenea, v-aș recomanda să nu le lăsați la vedere când aveți musafiri. Veți evita astfel scenele oșor penibile în care canișul prietenilor mârâie la un vibrator roz fluo și-l împinge cu lăbuța sub pat apăsând fără să vrea butonul „on“ și chemând pe toată lumea în ajutor pentru a-l ucide pe șoricelul atomic care vibrează sub pat și vrea să distrugă rasa canină.

Andreea Biji psiholog

Dacă utilizarea jucăriilor erotice reprezintă secretul unui cuplu, acesta nu este un secret rău, bun sau rușinos, ci o nevoie a partenerilor pentru experiențe noi. Oricine a încercat măcar o dată să gătească. Iar pentru asta sigur a ales condimente după gust“. Prin urmare, e normal să dorim să aflăm dacă tipul condimentului și cantitatea sunt și în acord cu preferințele partenerului. Evitați confecționarea lor în casă chiar dacă sunteți rușinoși sau foarte inventivi!

ARTICOLE SIMILARE

Istorii Tabu – BDSM

realitatea

Exclusiv TABU: ALINA Eremia & DORIAN Popa – ce se intampla intre ei?

Dovadă științifică: îmbrățișarea după o ceartă vă poate face să vă simțiți mai bine

realitatea

Fetele nu știu să spună “nu”

realitatea

Cei mai irezistibili bărbați ai zodiacului

Andreea Damian

6 zodii care devin neliniștite când îi văd pe ceilalți fericiți

Andreea Damian

Scrie un comentariu