Articol scris de: Cristiana Apostol
“Hai, vino spre mine”
Ne indreptam incet spre locul din care incepe panta. O tin de maini pe F si merg cu spatele catre mijlocul piscinei. Nivelul apei creste si urmeaza sa ne oprim acolo unde F se simte in siguranta.
Imi simt mainile reci si, ca de obicei, nu dureaza mult pana sa incep sa tremur. Incerc sa reduc la minim reactia pe care oricum nu o pot controla; nu vreau s-o sperii pe F care inainteaza, legata la ochi, fara sa stie sa inoate, catre punctul cel mai adanc al piscinei.
In urma cu cateva luni publicasem pe internet un anunt care suna cam asa: “Fotografa, caut colaborare de lunga durata cu un model, colaborare bazata pe respect reciproc si seriozitate”. Citez aproximativ, pentru ca anii mi-au sters anumite detalii din memorie. F m-a contactat si, dupa o prima intalnire la care am tinut aproape tot timpul nasul intr-un carnetel in care desenam un labirint de linii (tactica pe care o foloseam cand aveam emotii intense), am inceput colaborarea.
Atunci cand am inceput nebunia cu fotografia subacvatica F m-a sprijinit si in acest demers si s-a oferit sa-mi pozeze. Eram intr-un punct in care faptul ca ea nu stia sa inoate completa perfect lipsa mea de cunostinte in materie de fotografie subacvatica. Practic, amandoua invatam lucruri noi – despre scufundare in sine, despre reflexii, reflexe si timpi de respiratie, si cate si mai cate (invatate de voie-de nevoie).
Asadar F mi-a dat drumul la maini si, legata la ochi, s-a scufundat. Odata cu ea m-am scufundat si eu si inima mi-a stat pana am revenit la suprafata. In urma cu ani de zile, am orbit pentru un timp care mie mi s-a parut foarte lung dar despre care mi s-a spus pe urma ca a fost de doar 5 minute.
Imi amintesc si acum, foarte viu, cum mi-a disparut vederea si cum m-am dat in spate pentru a gasi un punct de sprijin. Eram foarte speriata. Ma lasasem sa alunec pana pe podea si acolo m-au si gasit bunicii mei, terifiata. Aveam impresia ca totul se prabuseste peste mine.
O senzatie similara am avut si privind-o pe F, pe masura ce ne scufundam. Apa se inchidea in urma noastra si nu puteam decat sa imi imaginez ce simte si ce temeri are si ea. Oricum, mi s-a parut ca renuntand de buna voie la un simt, intr-un mediu nefamiliar, a fost mult mai curajoasa ca mine.
Model: Florentina Ciocan –
Fotograf: Cristiana Apostol – https://www.facebook.com/cristiana.apostol
Asistent: Florian Ardelean – https://www.facebook.com/florianardelean