Tabu
CULTURE

32 de documentare romanesti in selectia Astra Film Sibiu 2015

Intre 5 si 11 octombrie 2015, la Astra Film Festival ruleaza 32 de documentare legate de Romania fie prin subiect, fie prin autor, care surprind tot atatea viziuni despre cotidianul romanesc, produse in ultimii doi ani. Filmele urmeaza sa fie evaluate, ca in fiecare an, de specialisti in domeniu si spectatori din toata lumea.

”Dat fiind faptul ca in ultimii 22 de ani, Astra Film Festival a devenit principala arena sau mai mult, chiar rampa de lansare a documentarelor romanesti, atat autorii cat si organizatorii evenimentelor cinematografice din lume, cu precadere festivalurile de profil, urmaresc cu atentie aceasta selectie. Interesul sporit fata de acest eveniment se reflecta si in numarul din ce in ce mai mare al filmelor inscrise, in 2015 s-au inscris 98 de filme romanesti.”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator AFF.

Efectul SchweighoferStarea de fapt a Romaniei!

Programul AFF include documentare care intorc camera de filmat catre realitati si fenomene sociale de actualitate. Cum arata Romania si ce ramane in urma defrisarilor? Efectul Schweighofer (regia: Alexandru Iacob, Razvan Leucea) urmareste cazul unei companii austriece care exploateaza padurile din judetul Covasna. Reteaua (regia: Claudiu Mitcu) devoaleaza secretele retelei citostaticelor formata de Vlad din dorinta de a ajuta bolnavii sa faca fata politicilor anti-supravietuire ale sistemului de sanatate din Romania. Youtube Bazaar (regia: Dan Chisu) se focuseaza asupra felului in care democratizarea comunicarii aduce noi personaje in lumina reflectoarelor, acestea devenind emitatori in afara cailor traditionale ale jurnalismului: Bahoi aduna milioane de vizualizari pe propriul sau canal de youtube. Relatiile dintre maghiarii și romanii din Targu Mures sunt privite prin perspectiva casatoriilor interetnice in documentarul (Lav)Storiuri Transilvane (regia: Anna Kos).

Astra Film Festival - 2015In selectia din 2015 sunt prezente si filme cu o cariera festivaliera impresionanta: Toto si surorile lui (regia: Alexander Nanau), Chuck Norris vs. Comunism (regia: Ilinca Calugareanu), Outside (regia: Andrei Schwartz), productii tintite a fi lungmetraje, documentare de autor pentru platforme artistice cu circuit de cinema si festivalier a caror productie s-a intins pe mai multi ani si care se evidentieaza prin realizare artistica matura, dezvoltarea personajelor si tesutul cinematografic narativ bine conturat.

Povesti din trecut…

O alta fata a Romaniei se contureaza prin reflexiile si creatia autorilor literari Herta Muller – The Alphabet of Fear (regia: Albert Jansen), Lucian Blaga – Tatal meu, Lucian Blaga (regia: Iulian Ghervas si Adina Popescu), Mircea Cartarescu, Norman Manea, Gabriela Adamesteanu, Florin Lazarescu (intr-un documentar de Alexandru Solomon) si evoca involuntar diferite aspecte ale regimului comunist din Romania, subiect pe care il trateaza si documentarele Freedom in Childshoes (regia: Joachim Stall) si The Szekler Highwaymen (regia: Attila Zsigmond).

… si de peste hotare!

Focusul documentaristilor se indreapta si catre situatia romilor plecati din Romania. Spartacus & Cassandra (regia: Ioanis Nuguet) este o incursiune in periferia Parisului, unde doi copii romi de origine romana au de luat o decizie cruciala: fie o viata pe strazi alaturi de familie, fie optiunea educatiei si a unui acoperis alaturi de o familie adoptiva. Cici (regia: Yann Betant) prezinta absurditatile Cicisistemului administrativ elvetian de care se loveste Petru atunci cand incearca sa obtina o licenta pentru a putea performa pe strazile din Lausanne.

Alti autori se preocupa sa descopere povestile de succes ale unor romani stabiliti in China – Stories of Romanians in China (regia: Zhi Wang), dar si incercarile romanilor care traiesc pe strazile din Paris de a duce o viata mai buna – Storm is Coming (regia: Daniel Nicolae Djamo).

Spartacus & CassandraEste de remarcat numarul tot mai mare de filme romanesti inscrise de la un an la altul, tot mai multi tineri autori experimenteaza formele de exprimare ale cinemaului documentar: Bondoc (regia: Mihai Mincan, Mihai Voinea, Cristian Delcea), Fratii Dabija (regia: Catalin Draghici).

Romania rurala necunoscuta!

Dincolo de realitatea brutala demna de stiri, filmele din programul Astra Film Sibiu prezinta Romania rurala asa cum este ea: cotidianul pescarilor din Delta Dunarii – Dialoguri de balta (regia: Ildiko Zonga Plajas), forta si rolul magic al dansului calusarilor, dincolo de spectacolul expus pe scena – Calusarii from Barla (regia: Adrian Oprea), dansuri de iarna stravechi adaptate de junii din Brasov – Borita (regia: Lorand Lorincz), povestea mitica a unui batran dintr-un sat transilvanean care a facut pact cu diavolul pentru aur si bani – Dracula revizuit (regia: Ioana Joca), un ritual de iarna care mobilizeaza un intreg sat din Maramures – Viflaim (regia: Bjorn Reinhardt) sau mostenirea pasiunii pentru arta olaritului – Cu ochii in lut (regia: Hadrian Gavrilutiu).

Play, No Matter What! (regia: Kim van Haaster) ne indreapta catre un sat din Modova, unde o organizatie de caritate din Anglia demareaza timp de 1 an de zile proiecte dedicate copiilor defavorizati. Intr-un alt colt al Romaniei, in Bistrita, cativa tineri isi petrec ultimele zile de vacanta reflectand la prezent si viitor – Sfarsitul verii (regia: Alina Manolache).

ARTICOLE SIMILARE

Noaptea Muzeelor 2020 se reinventează

Andreea Damian

NE-YO – Year Of The Gentleman

realitatea

Celebritati nascute pe 26 iulie!

realitatea

Servant of the People, serialul care l-a lansat pe Volodimir Zelenski în politică

Andreea Damian

Margaret Atwood scrie continuarea Handmaid’s Tale inspirată de America modernă

realitatea

ANDRA si MARUTA – nasii baiatului lui Piedone! POZE de la nunta

Scrie un comentariu