Într-un mod pe care numai perspectiva istorică ți-l poate garanta, astăzi devine evident că literatura gay a urmat aceiași pași făcuți de mișcările comunitare gay. Astăzi dezbaterea despre ce reprezintă literatură gay nu este una cu concluzii unanime, deoarece teoreticienii și scriitorii încă mai depun eforturi pentru a cădea de acord ce reprezintă o carte sau un personaj gay, iar autorii gay își revendică dreptul de a scrie cărți non-gay.
În primii ani ai lobbyului de drepturi LGBT, comunitatea a simțit frustrarea absenței unor voci care să o reprezinte. Astfel, literatura de canon a fost (re)interpretată și titluri care să devină cărți-cult ale mișcării. Titluri precum ‘De Profundis’ a lui Oscar Wilde, poemele lui C.P. Cavafy traduse mai întâi în engleză de W.H. Auden și în franceză de Marguerite Yourcenar, sau ‘Moarte la Veneția’ a lui Thomas Mann au reprezentat mâncare pentru sufletul celor care căutau o literatură reprezentativă. ‘Confuzia sentimentelor’ a lui Stefan Zweig și-a pierdut de atunci notorietatea, dar cartea a rămas emblematică pentru generații întregi.
Lucrurile s-au schimbat când titluri care puneau în prim plan un personaj gay au început să apară – și odată cu ele și scandalurile. O carte precum ‘Orașul și stâlpul’ a lui Gore Vidal a fost privită la publicare ca un act de bravură a tânărului Vidal atunci în vârstă de 23 ani. Innuendo-urile gay sau comportamentele asumate gay din ‘Camera lui Giovanni’ de James Baldwin sau ‘Ultima ieșire în Brooklyn’ de Hubert Selby au avut același destin mediatic ca ‘Amantul doamnei Chatterley’ de D.H. Lawrence, iar același context de drepturi negate l-a convins pe scriitorul britanic E.M. Forster să publice o carte devenită azi cult pentru comunitatea gay, ‘Maurice’, numai după moartea sa.
În țările în care drepturi egale pentru persoanele gay au fost obținute mai ușor, scriitorii asumați gay au scris cu ușurință despre dragoste, căutări, experiențe și dezamăgiri gay. Căutările personajelor erau dublate de căutările autorilor, care doreau implicit să educe publicul non-gay la sensibilitatea gay și să ofere comunității exemple pozitive și solare. Așa s-a întâmplat cu literatura gay nouă adusă de scriitori precum Yves Navarre, Alan Hollinghurst sau David Leavitt, pentru a cita numai câteva nume dintr-o serie foarte lungă.
Primii ani sida i-au făcut pe scriitori să conștientizeze foarte ușor rolul literaturii în demistificarea și vindecarea spirituală a celor suferinzi. ‘Prietenului care nu mi-a salvat viața’ de Hervé Guibert, ‘Nopțile sălbatice’ ale lui Cyril Collard sau piesa ‘Îngeri în America’ a lui Tony Kushner au încercat, prin modalități literare diferite, să arate că boala nu limitează capacitatea umană și că nevoile celor atinși de boală nu sunt mai puțin intense.
Astăzi, literatura gay este prolifică și a depășit genurile tradiționale, astfel încât vorbim de literatură polițistă gay, dar și de manga. Nu numai scriitorii gay se simt confortabil cu personaje gay. Să nu uităm că în 2005 Oscarurile au scos din sertar și au multiplicat tirajele unei nuvele a lui Annie Proulx, ‘Brokeback Mountain’, iar romane precum ‘Durabila iubire’ a lui Ian McEwan nu mai sunt o excepție.