Tabu
FASHIONSlider

Invata sa-ti faci rochii acasa si adauga un strop de unicitate imaginii tale

Rochiile pot fi considerate elemente esențiale din viața oricărei femei. Rochiile nu se poartă numai vara, ci și în restul anului, la petreceri și evenimente speciale. Foarte multe doamne și domnișoare din România au început să-și croiască propriile rochii în ultimii ani, iar motivele din spatele acestor decizii variază de la caz la caz.

În anumite situații, este pur și simplu vorba de economie, iar în altele, se face pur și simplu ca hobby. Există și multe personalități din lumea mondenă care aleg să-și facă propriile rochii, tocmai pentru că au nevoie de diversitate și de unicitate, dar și de viteză în ceea ce privește obținerea unei noi piese vestimentare. De altfel, modelele cele mai simple de rochii se pot realiza acasă în aproximativ 20 de minute, iar termenul de simplu nu trebuie înțeles sub nici o formă ca fiind anost!

Cum înveți să faci o rochie?

Croitoria este unul dintre cele mai frumoase hobby-uri, iar acest lucru contribuie în mod decisiv la rapidizarea procesului de învățare. De altfel, croitoria este ca și mersul pe bicicletă, odată învățat, nu se mai uită. Și pentru că nimeni nu se naște învățat, este bine să începi cu proiecte simple și să te asigură ca înainte să te apuci de treabă ai un bagaj minim de cunoștințe.

invata-sa-ti-faci-rochii-acasa-si-adauga-un-strop-de-unicitate-imaginii-tale1

Varianta tradițională, care se poate dovedi a fi o bază foarte bună, dar și un reper la care poți reveni de fiecare dată când vrei să încerci ceva diferit este bineînțeles studierea manualului de croitorie. În plus, poți continua să înveți diverse lucruri de pe forumuri și bloguri de specialitate – atât românești, cât și străine. Pentru a-ți asigura o doză de practică și totodată o experiență vizuală esențială, este recomandat să urmărești și câteva tutoriale gratuite pe Youtube.

În general, folosindu-te de resursele menționate mai sus nu ar trebui să mai ai nevoie de nimic altceva decât de practică pentru a reuși, însă dacă preferi, poți merge la un curs privat de croitorie sau îi poți cere meditații unei croitorese experimentate. Totul depinde însă numai de tine – trebuie să ai ambiție, să exersezi și să înveți de fiecare dată ceva atunci când te împotmolești.

De ce ai nevoie pentru a începe?

Poți începe să coși de mână dacă ești încrezătoare în propriile forțe și ai suficientă răbdare și timp disponibil pentru această activitate, însă pentru a avea o mai mare precizie și pentru a un randament mai bun, ar fi de preferat să faci o investiție inițială minimă în echipamentul de bază, care constă într-o mașină de cusut, o foarfecă, un centimetru, câteva ace, ață, dar și câteva bolduri și bobine.

Pentru a-ți croi acasă o rochie vei avea nevoie, bineînțeles, de material. Dacă vrei să comanzi online materiale textile de înaltă calitate la metru, poți alege ce ți se pare mai interesant dintre cele câteva sute de variante disponibile pe platforma primului magazin online de gen lansat în România: https://www.latextile.ro/. Magazinul online comercializează țesături de mătase, voal, brocart, dar și căptușeală, vatelină și tul. Pentru a-ți face o idee mai bună despre acest magazin poți accesa și pagina lor de Facebook la adresa: https://facebook.com/latextile.ro.

invata-sa-ti-faci-rochii-acasa-si-adauga-un-strop-de-unicitate-imaginii-tale2

Tot de aici poți să-ți cumperi chiar și o mașină de cusut. Magazinul online latextile.ro comercializează și gulerașe sau aplicații diverse, astfel încât poți accesoriza și complementa propriile tale creații pentru a atinge gradul de sofisticare și stilul dorit.

Mult succes în noua ta pasiune!

ARTICOLE SIMILARE

Mirela Stelea, pictorial de senzaţie în maşini de epocă legendare!

Humanitas Live ⎪ „Ipoteza fericirii” de Jonathan Haidt

Ciocîrlan

Cărțile din biblioteca de nisip ⎢ Peter Handke și Evgheni Vodolazkin

Ciocîrlan

Păpușa Karl Lagerfeld, cultul personalității sau doar excentricitate?

realitatea

Primul vaccin nazal anti-Covid-19, testat pe oameni

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 12 iunie!

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu