În timp ce ploua…
Abur cald și vanilat, ca un nor. Marmură albă cu desene negre cu atingere de șerbet în aburul molatic și ud. Băncuțe calde, carafe argintii, masă scundă rotundă mare. Fatma mă poftește să mă lungesc pe masa rotundă, pe ștergarul meu alb. Aud susurul unei ape și o zăresc pornind robinete cu mâner-floare. Havuze albe cu vinișoare roze, sculptate rotund în interior, sprijinite pe petale de marmură, cu apa curgând șuvoi, deschise unul după altul, cu voci de canon. Aburul mă împresoară, mă înmoaie, mă lasă să văd și să aud segmente din încăpere și din mișcările Fatmei pe care nu o pot cuprinde cu privirea. Murmurul ei de cântec se înalță către cupola curcubeu, se întoarce prelingându-se pe pereții încăperii, molatic. Se apropie și, cu o mănușă aspră, mă șterge începând de la tălpi, ascendent, puternic, ca și cum ar vrea să-mi îndepărteze oboseala stigmatizată pe piele. Toată pielea mi se transformă într-un organ care pulsează. Până acum nu am bănuit senzația de tot unitar a pielii. Înviorată, îmbujorată, pielea mi-este ca nouă. Articulațiile, rotunde încep a se dezmorți. Mă simt ca un munte, cu urcușuri, coborâșuri, văi, sculptate toate sub palmele ferme ale Fatmei, care modelează, presează… Ușor dureros este peeling-ul. Asperități fine, de nisip, pe mănușa cu care asociez de acum mâna Fatmei. Nisip din ce în ce mai fierbinte, îmi leapădă pielea de demult. Sub genunchi și în scobitura gâtului stau cuminți, rulate, prosoape calde. Încep să simt mirosul florilor de tei…
Cu o mișcare scurtă femeia cu turban roș își aruncă mănușa și unul dintre prosoapele cu care era înfășurat. Ochii mi-s grei și urechea ascultă cum picură din robinetul-floare strop după strop în havuzul cu apă. Tas-hammamul este umplut cu apă călduță, deșertat pe picioarele mele. Pe corp, pe gât, pe mâini, pe păr, cu ușoare răsfirări ale palmelor ei, care au devenit dintr-o dată moi, moi…
Fluturii de spumă
Cu greu îmi întorc privirea către cântecul ei. Se apropie și, cu mișcări de dansatoare, trece prin căușul pumnului ușor deschis o eșarfă înspumată, cu mișcarea de stoarcere, pe corpul meu. Atingerea spumei mă trezește de tot, deschid ochii și sorb imaginea ei dansândă cu eșarfa, dantelându-o, dantelându-mă. Așa trebuie să se simtă dantelă flamandă sub mâinile creatoarei. Mă acoperă cu dantela înspumată, ca pe un țărm cald – masa rotundă de marmură. Este desculță și îi aud pașii, picurați, în ureche. Cântând, revine și începe masajul de la tălpi. Mireasme de romanițe, cu sulfină, cu verdele mentei, amețitor. Fiecare punct al tălpilor tresare și răspunde atingerilor ferme, îmblânzite de spumă. Văd poieni nesfârșite, cu susurul de apă din urechi, rotunjimile genunchilor, ale umerilor, văile spatelui, gropițele gâtului, lobii urechii, tot-tot, mărunțel frământat, apăsat, ciupit, lovit, cutremurat. Se deschid toate lumilor culorilor și aromelor, corpul capătă formă de violină.
Limpezirea
Ploaia aduce limpezirea de fluturare a spumei, mă scaldă Fatma în apă, mă limpezește, cu ape neîncepute. Mi-amintesc de mama, de blândețea ei, de cântecul de leagăn. Apa șiroiește pe umeri, pe tâmple, pe păr, miros a iarbă. Toate ecourile intră în mine, șoaptele, miresmele, luminile colorate din bolta de catedrală. Mă șterge și mă înfășoară din nou în prosoape, moi și pufoase, de culoarea cafelei cu lapte. Mă ia de mână și mă poartă spre sala de odihnă. Sau de pace. Tavanul are stele aprinse, îmi dă un măr roșu. Åži un ceai.