Ultima minivacanta mi-am petrecut-o la Sinaia. Nu stiu de ce, dar pe Valea Prahovei ma simt ca acasa. Si daca mai stau si in Sinaia, cu atat mai bine. Poate pentru faptul ca am fost de multe ori si de fiecare data descopar o noua imagine a locurilor. Poate ca pentru faptul ca iubesc atat de mult Valea, incat simt ca m-am indragostit de ea. Poate pentru faptul ca aici am cunoscut multi dintre cei mai buni prieteni ai mei. Aceste locuri imi trezesc de fiecare daca cand le vad, fluturi in stomac. Rosesc in obraji primavara cand vad cum zapada de pe creste saruta iarba abia incoltita.
Inima-mi tresare de bucurie cand vad ca luminile de pe Crucea de pe Caraiman imi face cu ochiul seara. Busteni, Azuga, Sinaia, Predeal, toate-mi sunt dragi, toate-mi pastreaza amintiri frumoase, toate ma cunosc ca pe o prietena si ca pe o admiratoare a lor. De fiecare data cand ajung in Sinaia imi propun sa ajung la Manastirea Sinaia si la Castelul Peles. Nu-mi reuseste de fiecare data, insa, acum am reusit sa revad amandoua lacasurile. Castelul Peles insa, ma impresioneaza de fiecare data. Si de aceasta ultima data, am avut parte si de un ghid care era indragostit de meseria lui. Un baiat micut de statura, cu o alura astenica, dar care era atat de inflacarat atunci cand vorbea despre Castel si despre cei care au locuit in el. Baiatul acesta a reusit sa ma faca sa vad in oglinzile de cristal de Murano cuplurile cu sange albastru care valsau in sala de dans, pe al carei parchet autentic am pasit. Tot el a reusit sa ma faca sa vad copiii de 5-6 ani care impleteau diverse covorase ce contin cate 7000-8000 de noduri pe cm2.
Aievea am stat la masa pe care tronau argintariile si portelanurile gata sa fie mangaiate de mancarurile care coborau de la bucatarie cu un lift special, pentru ca apoi, cu ochii deschisi sa fumez o narghilea in salonul turcesc si sa adorm pe pernele ce parca abia asteptau visele mele. Din pacate, turul meu in Castel s-a rezumat numai la o parte din el, din cauza faptului ca ora fiind relativ tarzie, organizatorii au motivat ca se face prea tarziu. Tot un punct minus ar fi faptul ca, chiar daca orarul de vizitare este strict si sunt mentionate anumite ore, se da drumul la usa de acces pe grupuri, insa noi am primit o usa in fata, pe motiv ca daca suntem prea multi obosim ghidul. Eram doar doua persoane in plus si nu vad cum ghidul ar fi obosit daca vorbea in plus pentru doua persoane. Lucrul asta a avut doua urmari, una buna si una rea. Cea rea ar fi ca am mai stat vreo 20-25 de minute, efectiv, in fund pe scarile Caastelului, asteptand sa se formeze alt grup, iar partea buna a fost faptul ca am avut parte de un ghid cu adevarat profesionist.
Pe drumul de intoarcere, insa pe cealalta parte a raului, aproape de drumul principal, ne-am oprit sa luam masa la Restaurantul Cutitu’ D’Argint. Principiul care functioneaza aici este faptul ca, pentru o suma fixa, care era de 49 lei/persoana, amnanci cat poti, fara ca nimeni sa te ridice de la masa, Astfel, oapstarul vine, pe rand cu cate un fel din urmatoarele specialitati pe gratar: carnati de casa, aripioare de pui, ciocanele de pui, muschi de porc in bacon, coaste de porc, muschi de vita, pastrama de porc. Ficare din acest fel de mancare vine insirat pe o sabie, de unde si numele restaurantului. Garnitura este din partea casei si anume mancarica de fasole boabe care sunt imense si salata de varza. Granitura este completata de fiecare data cand o termini, asa cum, dupa ce ai gustat din cele 8 specialitati, le iei din nou la rand, sau, la alegere, din ce ti-a placut mai mult. In plus, restaurantul beneficiaza si de o terasa, care este exact la 2-3 de rau, iar daca se insereaza, trebuie sa ai ceva cu maneca lunga la tine, deoarece este foarte racoare.
La parterul hotelului in care am stat si anume New Montana era un magazin cu lucruri foarte frumoase, dar foarte scumpe. Poate, pentru faptul ca magazinul este ultracentral si chiria este foarte mare. Insa, efortul financiar merita. Si acum imi admir poseta – ultima mea achizitie, pe care am privit-o din vitrina, in fiecare zi in care am stat acolo, iar in ultima zi nu am mai rezistat si mi-am luat-o. Vis-a-vis de acest magazin, se mai afla inca unul, in care gasesti articole sportive si numai si de unde normal ca a trbuit sa-mi achizitionez un trening si doua tricouri. Preturile aici sunt mai aproape de realitate.
Aceata a fost ultima mea minivacanta petrecuta la munte. Normal ca nu e ultima pe care o voi petrece acolo, pentru ca deja mi-e dor de Vale. Dar marea are si ea un loc special in inima mea…