Tabu
lifestyle

IMM-urile redevin o miză pentru bănci

”Cred că în nouă luni de criză cei care trebuiau să dispară au dispărut și de acum putem începe să reconstruim portofoliul de clienți IMM”, a spus pentru MONEY EXPRESS Daniel Szekely, director IMM, în cadrul Băncii Transilvania, care și-a anunțat încă din 2005 intenția strategică de a deveni ”Banca nr. 1 pentru IMM-uri”.

Gian Marco Felice, președintele ProCredit Bank, singura bancă din România specializată în creditarea întreprinderilor mici și mijlocii, se așteaptă ca instituția pe care o conduce să reintre pe profit în al doilea semestru, acum fiind pe pierdere. ”Mă aștept la un profit în cel de-al doilea semestru, dar nu pentru că economia se va stabiliza, pentru că probabil va continua să se deterioreze, ci pentru că clienții noștri și-au găsit drumul prin criză – unii au decis să vândă activele, alții să-și caute un job sau alte soluții”, spune bancherul.

Banca Transilvania a lansat luna trecută prima campanie publicitară amplă de după declanșarea crizei, care promovează un produs de creditare dedicat IMM-urilor – ”Creditul Gata Garantat”, dezvoltat în parteneriat cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Citiți în MONEY EXPRESS câte credite a vândut de la începutul anului până acum Banca Transilvania IMM-urilor și ce alte bănci se pregătesc să atace acest segment.

ARTICOLE SIMILARE

XXL Rose. Solistul Guns N’ Roses e de nerecunoscut

realitatea

Se lansează coloana sonoră a filmului “Love never dies”

realitatea

Johnny Depp, la un pas de a-şi pierde viaţa într-un accident aviatic

realitatea

Mama, tata și mama

realitatea

Topul celor mai sexy modele Playboy din toate timpurile

realitatea

Travie McCoy – Billionaire

realitatea

Scrie un comentariu