Tușnadu Nou, un sat răsărit între dealurile de pe lângă Miercurea Ciuc, este acasă pentru Olah Gyarfas. Designerul, ale cărui haine au umplut paginile revistelor străine și au fost purtate de artiști precum Róisín Murphy sau Patrick Wolf, locuiește pe strada care șerpuiește prin tot satul, într-o casă care nu e ușor de găsit. Din afară, arată ca toate celelalte – micuță, cu o latură către drum și cu copaci în față. Înăuntru, dincolo de porțile verzi, lumina se schimbă.
„E atâta praf când mai trece câte o mașină pe drum”, spune Gyarfas, înainte de bun venit. E îmbrăcat în jeanși și un tricou gri ros, haine simple care nu seamănă deloc cu pantalonii cu solzi sau cu jachetele în straturi cu care lumea îi asociază numele. În picioare poartă sandale și șosete. În toată curtea mișună pisici. Doar una dintre ele este a lui, Kimmy, o mâță mică, deșirată și tărcată, cu o pată maronie pe una dintre lăbuțele din spate.
La intrare toată lumea se descalță, așa e obiceiul. Gyarfas locuiește împreună cu mama lui într-o casă albă total în interior, de la holul luminat de o fereastră mare cu arcadă până la camera lui țărănească, serenă. Camera lui este cea de la stradă și este aproape goală. O saltea cum intri în dreapta, un pat mare și alb, o măsuță și câteva lămpi cu căciuli de răchită alcătuiesc tot decorul. În stânga ușii, un raft încastrat în perete adăpostește o colecție de cărți și reviste de modă. Mai e unul în camera de oaspeți, la fel de plin cu cărți și reviste de decorațiuni și arhitectură. În mijloc tronează o masă de sufragerie pe care așteaptă micul dejun: pâine și dulceață făcută în casă, ouă, unt, brânză și legume proaspete. În fața mesei stă televizorul. Gyarfas nu se uită la el aproape niciodată. Când se uită, îi place Paprika, un canal unguresc de gastronomie.
„M-aș uita tot timpul.”, zice.
Gyarfas vorbește maghiară în casă, ca mai toți oamenii din Harghita. Cu restul lumii vorbește într-o română cu un timbru dulce și leneș. Cuvintele îi ies puțin stâlcite din cauza accentului, dar molcome.
După-masă, fiecare își ia țigara și cafeaua în curte, mai puțin Gyarfas. Nu bea și nu fumează; nu se potrivește cu viața lui de aici. El face sport și îi place să taie lemne. Dimineața se trezește devreme, să prindă micul tren verde, particular, care îi duce pe navetiști la Miercurea Ciuc, unde își are atelierul. Ca să ajungă la gară, Gyarfas sare pârleazul din fundul grădinii și o ia pe câmp.
Când nu muncește, se plimbă prin pădurile din împrejurimi sau recondiționează piese de mobilier pe care le găsește la second-hand-urile din Miercurea Ciuc.
Hainele lui Olah intimidează. Am intrat prima dată în magazinul Rozalb de Mura din București în urmă cu mai bine de doi ani, într-o seară, după ora închiderii. La vremea aceea, designul locului, semnat de fetele de la Liste Noire, un label avangardist de design interior, era discret și oarecum prețios, de inspirație britanică. Pereții erau acoperiți cu dungi gri, podeaua era lucioasă și albă. Mici nimicuri atârnau de pereți. O casă perfectă pentru personajul Rozalb de Mura, baronul carismatic care călătorește în timp, între realitate și ficțiune, și care dă numele labelului.
Povestea a început în 2005, deși partenerii se cunoșteau de mai multă vreme. Frații Dragoș și Erika Olea văzuseră colecția de absolvire a lui Gyarfas și visau la un proiect cu el. Artista Ioana Nemeș le-a făcut cunoștință; apoi, cei patru, împreună cu Maria Farcaș, au cooptat-o și pe Rita Ferencz Lenke de la fabrica Harolt din Miercurea Ciuc, iar Rozalb de Mura s-a născut aproape spontan. Gyarfas a preluat de la începutul lui 2006 rolul de head-designer și și-a stabilit cartierul general la Miercurea Ciuc. Ceilalți au contribuit la proiect de la București: au lucrat la povestea colecției, la texte și la dezvoltare. Munca echipei e organică – se întâmplă uneori ca ideea să vină de la Gyarfas, alteori restul echipei vine cu o poveste, iar colecția se creează în jurul ei.
De la deschiderea magazinului s-au perindat pe umerașe tot soiul de creații memorabile, arhitecturale, cu detalii ingenioase și un colorit discret, dar mai ales cu poveste. Cu fiecare tură nouă de haine, în magazin apărea o nouă poveste cu personaje noi și decor pe măsură. Odată cu colecția „A Cracked Smile and a Silent Shout”, din toamna lui 2007, prăvălia simandicoasă și-a schimbat fața, devenind un spațiu SF, acoperit peste tot cu staniol din care țâșneau mănunchiurile de lumină nimerite prin magazin și stropii de culoare electrică din haine și mobilă. Pentru colecția „Orașul care nu există”, magazinul s-a transformat într-un tărâm în care se confruntau două concepte fundamentale. Realitatea, reprezentată de un living românesc clasic din anii ‘80, cu masă în mijlocul încăperii, mileuri și bibelouri de sticlă, se opunea unui spațiu izbitor de alb, inundat în fum – fantezia.
În afară de haine, magazinul a găzduit și bijuterii, evenimente, lansări de reviste și ședințe foto. Una dintre ele s-a întins până târziu în noapte și a fost o improvizație de la un capăt la altul. Toți prietenii și partenerii brandului au avut un rol – de la styling, la machiaj, la păr, la aprovizionarea cu sandvișuri și apă. Asta pentru că Rozalb de Mura funcționează mai degrabă ca o afacere de familie.
Hainele se produc în atelierul din Miercurea Ciuc. E mijlocul lui iulie și cei mai mulți dintre angajați sunt în concediu. Doar o croitoreasă și două cusătorese mai lucrează acum, punând cap la cap câteva piese din colecția primăvară-vară 2010. Atelierul este un spațiu și un proiect aparte al fabricii Harolt, care lucrează în general uniforme – precum cele de pompieri. Atmosfera este destinsă, de vară. Femeile lucrează relaxat.
Gyarfas vorbește cu ele în maghiară și gesticulează pe marginea unei perechi de pantaloni care par foarte complicați pe hârtie, dar care arată impecabil în realitate. Sunt croiți din mai multe bucăți și îi lasă celui care îi va purta o mulțime de opțiuni: pot fi pantaloni scurți, bermude, trei sferturi sau lungi. Cele două încăperi în care lucrează femeile sunt aglomerate de mașini de cusut, scăunele acoperite cu huse, tipare și hârtii. Atelierul Rozalb este un spațiu ciocolatiu cald, ocupat de o masă mare de lucru cu blat de lemn, un paravan din lemn masiv, o banchetă și o măsuță de cafea semicirculară și ușor șchioapă, cumpărată dintr-un second-hand de mobilă suedeză din oraș. Ferestrele mari ale atelierului dau înspre stradă. Peste drum e școala în care Gyarfas făcea cursurile de desen în liceu.
Toată viața lui Gyarfas a fost o aventură specială printre haine. Mama lui este croitoreasă, așa că a fost tot timpul înconjurat de materiale, texturi și culori. Un Vogue adus de una dintre clientele mamei la o probă, cu mulți ani în urmă, a declanșat tot ceea ce avea să urmeze. După ce și-a croit și și-a stilizat extravagant îmbrăcămintea, testând limitele localnicilor cu costumații de tânăr moștenitor venit în vizită la moșie, Gyarfas a urmat secția de design a Facultății de Arte din Timișoara, iar mai târziu a câștigat o bursă la Universitatea de Arte Aplicate din Budapesta. Acum, la 34 de ani, are în spate un premiu pentru cel mai bun designer din Europa Centrală și de Est, luat la Viena în 2006, și un proiect care s-a întins de la prezentări de modă la Londra, Berlin și Seul până la apariții în reviste importante, ca Dazed&Confused, WAD, WE AR, Nylon și Paper, dar și la o expoziție la muzeul Brukenthal din Sibiu, unde Rozalb de Mura împreună cu artistul vizual Olivia Mihălțianu au produs instalația „Anyone but me, anywhere but here”.
Fiecare creație începe cu o schiță sumară pe hârtie. Desenele seamănă cu cele ale unui copil și trec prin multe etape până să ajungă la o formă finală. Gyarfas răsfoiește într-o mapă plină de desene și explică nașterea rochiei roz din colecția care se află acum pe rafturi, „Desert Twilight 6A-3410 & Powder Cadillac 1B-2140”. „Am început cu tăietura asta”, exclamă despre un desen cu niște linii dispuse ca o furcă, care nu par să aibă nicio legătură cu piesa roz de pe masă. La o privire mai atentă, tăieturile sunt vizibile pe pieptul rochiei și se regăsesc în toate celelalte elemente ale colecției.
Forma e o prelungire a colecției anterioare. Se întâmplă des: ideile bune care nu au ajuns să se materializeze într-o colecție ajung, ușor transformate, în alta. „Aici am găsit culorile”, spune despre o coală acoperită cu încercări roz în vopsea, de la fondant până aproape de alb. „Mie îmi plac culorile și îmi place să lucrez cu ele. Am vrut ceva foarte masculin și ceva foarte feminin. Dar șterse, așa…”, adaugă leneș. După ce rochia-pardesiu a fost desenată, au urmat clarificările cu croitoresele. Gyarfas nu trece niciodată dimensiuni pe hârtie. Acestea se stabilesc de comun acord, în discuțiile care însoțesc fiecare model. Croitoresele au un tabel cu mărimi și primele exemplare se fac pentru mărimea 38. Mai întâi, un model din hârtie. Dacă modelul nu este foarte complicat, croiesc direct pe pânza subțire pe care se fac toate probele, iar apoi tot încearcă pe material până ajung la o formă de care toată lumea este mulțumită. Câteodată construcția unei singure piese durează câteva zile. Contrar aparenței, cămășile sunt mai greu de făcut decât hainele cu solzi sau cu multe volane. Fiecare detaliu este gândit și alcătuit minuțios. Cusăturile se îmbină impecabil și liniile pe care Gyarfas le gândește înainte de orice altceva trebuie să se potrivească perfect. Așa se și întâmplă. Când vine vorba de hainele pentru bărbați, Gyarfas le face ca pentru el. Sunt lungi, cu volume bizare și perfect potrivite corpului lui lung și zvelt. Gyarfas este și primul care poartă hainele, ca un fel de test drive. Apoi le modifică până în ultimul moment, înainte de a intra în magazine. De cele mai multe ori, nu îi ies așa cum și-a imaginat prima dată, dar e fericit când sunt aproape de ideea inițială. Colecțiile balansează între minimalism și exuberanța anilor ’80. La fel, viața designerului se înscrie pe traiectoria Tușnadu Nou, Miercurea Ciuc și orice capitală aglomerată din Vest. Pentru omul care trăiește într-un mic sat din Transilvania, orice metropolă este îndepărtată, dar evadarea către una dintre ele se dovedește, din timp în timp, necesară. Nu și-a pus niciodată problema să părăsească satul sau Miercurea Ciuc. Atelierul de la Harolt îi oferă posibilitatea să experimenteze cu lucruri la care designerii din România doar visează. Din primăvară, magazinul Rozalb de Mura s-a închis temporar, pana la gasirea unei variante mai bune. Se lucrează intens la colecțiile viitoare, dar labelul se află în tranziție – afectat pe plan local de criza financiară, ridicat internațional de popularitatea crescândă a brandului. Echipa va trebui să ia decizii importante legate de viitor, decizii despre care membrii echipei cred ca este prematur să vorbească public. Hainele se vând în continuare în magazine din străinătate; recent au fost selectate de Not Just a Label – un showroom și magazin virtual reprezentativ pentru avangarda designului de modă –, iar cele mai respectate bloguri de fashion au fost împânzite de fotografii cu creații Rozalb de Mura. Pentru Gyarfas însă, deciziile de business nu sunt atât de importante. Nici colegii lui, care supervizează mersul afacerii nu cred că e necesar să împovăreze omul de creație cu ele. El are nevoie doar de liniștea din casă și din atelier și de inspirație, pe care o găsește aproape în orice. Cum ar fi desenele unei fetițe, fiica unor cunoștințe. „E în clasa a treia și uite cum desenează. Aici a făcut o întreagă colecție”, spune el despre o coală acoperită cu piese de îmbrăcăminte miniaturale, a căror trăsătură comună e un craniu. „Åži aici a făcut cercei și, uite, pe cercelul ăsta a zis că pune un desen de copil.” Desenul înfățișa o căsuță, un soare și un copac. La fel de simple precum casa din Tușnadu Nou.