Putini sunt cei care accepta sa vorbeasca despre traficul de organe, desi aceasta chestiune este un lucru aproape firesc pentru societatea actuala. Tocmai pentru ca multi evita subiectul, el poate fi considerat deja unul tabu.
De ce?
In primii ani de viata, cand cei mici descopera lumea, adreseaza, in permanenta, intrebarea de ce: „de ce e cerul albastru?”, „de ce acum e noapte?”, „de ce trebuie sa mananc tot din farfurie?” etc. Asadar, pentru a lamuri problema mai sus expusa, ne intrebam si noi: de ce fac oamenii trafic de organe?
Se pare ca e regula Cerere/Oferta se aplica si in acest caz: unii sunt grav bolnavi si ar da oricat pentru sanatatea lor, iar altii sunt foarte saraci si ar face orice pentru o situatie financiara mai buna. Este „quid pro quo”, adica „un lucru pentru altul”. In aparenta, ambele parti au de castigat, pentru ca fiecare primeste ce isi doreste. Dar asa sa fie si in esenta? Merita riscul pe care si-l asuma cele doua parti implicate: riscurile unei operatii , al incompatibilitatii, al remuscarilor, al pierderii la nivel psihic?
Plasa acestui tabu
Da, subiectele tabu sunt foarte periculoase. Orice nu este cunoscut reprezinta, de fapt, un potential pericol. Tocmai de aceea ar trebui sa existe mai multa comunicare. Aceasta ar insemna mai putin pericol.
La ce ne referim? Ei bine, in familiile cu o situatie financiara cu mult sub cea modesta (familii in care, adesea, si educatia lipseste), tinerii risca sa fie ademeniti de traficantii de organe, fiindca ei nu cunosc aceasta problema – nu este adusa in discutie in casa lor. Si, cum li se promit destul de multi bani, ei accepta sa intre in joc si sa isi doneze un organ. Si iata cum lipsa comunicarii si nestiinta pot fi chiar mrejele in care unii se incurca. Sau pilonii de rezistenta ai tabu-ului.
Mai mult decat atat, pot exista si cazuri de disparitie a acestor tineri sau copii care provin din mediile defavorizate. Si ne referim la disparitia care are loc exact in scopul de care am vorbit mai sus. Deci, plasa acestui tabu poate sa fie mult mai adanca si incalcita si de aceea ar trebui sa se ia masuri in ceea ce priveste traficul de organe. Sau comunicarea despre el.
Poate scoala , prin educatie, sa previna traficul de organe?
Daca in multe familii nu se discuta despre teme precum traficul de organe, poate la orele de dirigentie sau de educatie civica din scoli, acest lucru ar trebui sa se intample. Da, ne-ar placea sa credem ca, pe langa teoriile din matematica si anii din istorie, scoala s-ar ocupa si sa abordeze subiecte tabu, ca cel despre care am vorbit aici. Fiindca la scoala sunt copii din toate clasele sociale. Iar daca familia din care unii provin le ia dreptul sa stie niste adevaruri ale societatii, scoala ar trebui sa le inapoieze acest drept. Asa ar putea sa fie preveniti viitorii adulti care, altfel, ar putea fi tentati sa recurga la aceasta solutie extrema.
Sa credem, totusi, intr-un viitor in care informatia sa nu insemne neaparat putere, ci mai putine tabu-uri…