Greul continuă

Ieri, înainte de interviu, germanul Simon Greul (a nu se citi cum se scrie) trebuia să dea un telefon, ca să vadă cu ce avion va pleca spre Asia. Face parte din rutină. Jucătorilor de tenis le este imposibil să știe când vor pleca de la un turneu spre următorul. Zborul 2 depinde întotdeauna de ce faci pe teren. Greul, un tip de 28 de ani cu ochi verzi și păr scurt, zbârlit la vârfuri, câștigase sfertul său de finală împotriva argentinianului Maximo Gonzalez cu 6-2 6-2, așa că nu trebuia să plece încă din România. Se bucura că jucase din nou bine (până acum n-a pierdut nici un set în turneu, iar în turul al doilea l-a învins pe favoritul 6, Daniel Koellerer) și spunea că seara va încerca să se relaxeze și să-și ia puțin gândul de la tenis. Să citească ceva (orice, numai thrillers, nu), să se uite la TV și să nu se culce prea târziu.

Născut în Stuttgart, Greul a început tenisul pe la șase ani, datorită părinților. Tata, profesor de istorie și engleză, și mama, angajată la consiliul local, jucau de plăcere la un club mic din oraș. Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le-a învățat de la ei a fost să fie cu picioarele pe pământ. „Trebuie să muncesc pentru lucrurile pe care vreau să le obțin. Să lucrez pe teren în fiecare zi și să mă port bine și în afara terenului.”

Åži-a dat seama că poate ar trebui să joace la nivel profesionist abia pe la 18 ani, când a câștigat campionatele naționale ale Germaniei. Åži-a zis s-o ia ușor, cu turnee mici (din ITF) și să vadă cum merge. N-a mers rău, așa că a continuat.

Tot cam atunci, după terminarea liceului, a fost obligat să facă armata două luni (în loc de zece, cât ar fi trebuit dacă nu era sportiv). I s-a părut groaznic. „Chestia nasoală a fost că a trebuit să mă duc în noiembrie și în decembrie”, a spus Greul râzând „așa că erau -10 grade și zăpadă și noi trebuia să dormim afară și să facem chestii stupide, să ne fâțâim pe acolo și să căutăm dușmanul, dar nu era nici un dușman.”

Greul a debutat în circuitul ATP în 2003. N-a avut o ascensiune rapidă, nici măcar una continuă, dar a continuat să se antreneze și a încercat să aplice mix-ul acela de optimism, străduință și răbdare de care zice că e nevoie, dacă vrei să continui. „Mereu am avut perioade când pierdeam multe meciuri. Nu a fost ușor, dar acum se văd roadele.”

La sfârșitul lui august a atins cea mai bună poziție din carieră – locul 64. Meciul de azi, împotriva lui Juan Mónaco (favorit 3), este prima lui semifinală.