Înainte de o vizită oficială, aliniați de la mic la mare, primarul, secretarul și polițistul satului răspund la întrebările sictirite ale inspectorului. Doi pionieri, o fată cu codițe și un băiat tuns periuță ridică ochii nedumeriți, când la unii, când la alții.
– Am zis că dacă cumva oprește coloana, să zică și ei o poezie.
Cu nodul cravatei sub gât, secretarul așteaptă o reacție de la inspector.
– Nu oprește.
– Dac-oprește.
Imaginea îngheață pe ecran. Din spatele unui mixer uriaș și a două monitoare, Laura Lăzărescu derulează înapoi, mișcându-și cu precizie degetele pe tastatură.
– Am zis că dacă cumva oprește coloana, să zică și ei o poezie.
Monitorul e plin de o cascadă de linii orizontale, verticale și șerpuite prin care Laura valsează butonând rapid. Din câteva clickuri deschide o fereastră nouă în care începe să se joace cu o linie ondulată ce seamănă a grafic de funcție.
Laura e sunetist. Are 24 de ani și lucrează ca freelancer pentru diverse proiecte cinematografice. Acum finisează sunetul pentru trailerul filmului „Amintiri din Epoca de Aur” la realizarea căruia a contribuit ca editor de sunet.
„Sunt frecvențe în zona bașilor care îmi bubuie foarte tare. El are o voce aparte, da’ trebuie curățată”, îmi explică despre Alexandru Potocean, care interpretează rolul secretarului. „În zona asta e rupere”, adaugă în timp ce modelează curba elegant, reducându-i cocoașa.
– Am zis că dacă cumva oprește coloana, să zică și ei o poezie.
„Deja e altceva. La «poezie» tot e deranjant, ar trebui încă o chestie”. Laura poate să asculte aceeași replică de mii de ori. Deși nu suportă munca în serie, programul fix și rutina, când vine vorba de sunet nu se plictisește. Reduce frevențe și aplică filtre până îl curăță ca pe o imagine de purici, astfel încât spectatorul să nu iasă din cinema plângându-se că n-a înțeles ce-au zis personajele. Îi place și mai tare designul de sunet, care îi dă ocazia să se exprime creativ (poate face ca mușcătura dintr-un măr să sune ca un arbore care cade). E așa de pasionată de job că, dacă îi place un proiect, nu refuză nici să facă înregistrări la filmări. De multe ori și-a surprins colegii ținând stativul cu microfon, greu de cinci-șase kilograme.
A crescut în București într-o familie de profesori universitari de germană, iar în liceu toată lumea i-a remarcat talentul la scris. Nu mică le-a fost surpriza cunoscuților când, cu câteva luni înainte de finalul clasei a XII-a, i-a anunțat că vrea să dea la UNATC la secția „Multimedia: sunet-montaj”. „Cum, tu care erai cu limbi străine?”, se mai miră unii și acum.
O atrăgea lumea filmului și s-a gândit că limbi străine poate învăța și în paralel. N-a ales scenaristică pentru că i s-a părut fad doar să scrie, iar pentru regie a considerat că nu e suficient de matură. La secția multimedia avea un buchet de posibilități: fotografie, grafică 3D, montaj sau sunet. Deși s-a hotărât târziu (alții făceau pregătire de doi-trei ani), a intrat prima. S-a orientat spre sunet în anul doi, iar din toamna trecută, după ce a terminat facultatea, a început să le predea studenților din anul întâi. Între timp a lucrat la o serie de scurtmetraje și animații care i-au adus un premiu la Festivalul de film CineMAiubit și o bursă constând într-un workshop la Festivalul de Film de la Berlin.
„«Poezie» e nebunie”, spune Laura după alte câteva mișcări-minune în care a făcut curba să danseze pe ecran. „Mult mai suportabil, nu?”
Spun „da”, deși mai aproape de adevăr ar fi „parcă”, pentru că nu detectez diferențe prea mari. Pentru Laura însă, e doar începutul. Potocean va mai spune de sute de ori replica despre elevi și poezie, până când Laura îi va da șansa inspectorului să-l refuze. De alte sute de ori apoi acesta îi va tăia elanul secretarului, asigurându-l în privința coloanei oficiale: „Nu oprește”. Åži după asta, când sunetul va fi cristal, Laura îl va lăsa și pe secretar să se declare pregătit pentru orice eventualitate: „Dac-oprește”.