Alice

Alice. Așa îmi spune că o cheamă. Alice Punct-ProTV-Punct-Ro, dacă insist să îi știu numele întreg. A ținut-o așa momente bune, când am întrebat-o ce e în spatele pseudonimului. A evitat, a bravat, a atacat, un arsenal de tehnici menite să păstreze misterul fetei cu părul verde care spune povești despre viața ei, în clipuri niciodată mai lungi de cinci minute.
Alice e starul serialului „Alice“, o producție MediaPro difuzată online și pe MTV, un soi de jurnal filmat al unei studente cu minte ascuțită și limbă șfichiuitoare. Fiecare clip e un moment din viața ei: mănâncă sarmale în timp ce tremură sub o bandă de slăbit, face un sex-tape fals cu iubitul sau vorbește degajată despre anticoncepționale.
Dar cât e viața ei și cât e scenariu? Asta e una dintre întrebările cu care venisem pregătit la întâlnirea cu mini-vedeta virtuală. Mini-vedetă pentru că așa împachetasem ideea acestui text: într-o lume în care Internetul ne permite să ne construim singuri dieta informațională, vedetele mari vor pierde tot mai mult teren în fața vedetelor de nișă, care par mai ca noi, mai autentice. Alice a insitat pe tot parcursul discuției că nu e „vedetă“, un cuvânt care părea să-i producă aproape la fel de multă neplăcere ca ideea apariției într-o revistă comercială. Când spunea asta, stătea la masă alături de producătoarea emisiunii și de PR-ul postului MTV.
Acest commando fusese alcătuit – mi-am dat seama pe parcurs – tocmai din cauza granițelor invizibile dintre real și ficțional, independent și comercial. Alice e din Brașov, are 21 de ani, e studentă la regie de teatru și se joacă pe sine din primăvară. (Am ales să nu-i dezvăluim numele real, deși poate fi găsit destul de ușor cu niște căutări creative). Vorbește camerei fără probleme despre familie, prieteni și alte intimități. Singurele subiecte pe care le ocolește – „pentru că am și eu dreptul la ceva al meu” – sunt școala și teatrul. În rest, camera de cămin în care au loc majoritatea filmulețelor e chiar camera ei de cămin, iar părul verde și-l vopsește singură (a făcut un episod despre asta).
Veridicitatea aceasta e necesară unui produs care se mândrește cu o estetică amatoristă. E tipul de minimalism lipsit de o direcție clară pe care-l vedem zilnic în clipurile de pe YouTube. E versiunea independentă și nestilizată a ofertei televiziunilor comerciale; clipul în care Alice se prostește explicând modurile de folosire ale hipopotamului ei de pluș pare că ar putea fi făcut de oricare dintre prietenele tale.
Să revenim însă la întrebarea inițială: e pe bune? Sau, mai bine, contează? Adevărul e că acest gen de producții nu doar face și mai neclară linia dintre adevăr și ficțiune, ci o ignoră conștient. Acum câțiva ani, regina YouTube-ului era o utilizatoare numită lonelygirl15, care încărca clipuri filmate la ea în cameră, în care povestea problemele pe care le avea cu părinții, cu prietenii, cu iubiții. După o perioadă s-a aflat că lonelygirl15 nu era o adolescentă cu tendințe exhibiționiste, ci o actriță neozeelandeză. Clipurile erau scrise și regizate de o echipă întreagă, iar lonelygirl15 era de fapt un serial pentru epoca viralelor. Totuși, această revelație nu i-a deranjat pe fani.
„Fiecare înțelege ce vrea“, spune Alice despre show-ul ei. „Uneori oamenii nu înțeleg nimic.“ Concluzia, spun atât ea cât și producătoarea, e că „așa e dacă vi se pare“. Important e să fie distractiv.
Indiferent că ne place sau nu, aici e cheia înțelegerii acestui serial și a altora care îi vor urma în lumea virtuală: nu contează. Nu contează dacă înțelegi, nu contează dacă e adevărat. Dacă te distrează – căci asta contează –, uită-te, lasă comentariile, dă mai departe. Dacă nu, navighează mai departe. „Alice“ e până la urmă un show despre libertate. Cred că ăsta e și motivul pentru care fata cu părul verde a fost atât de refractară în timpul întâlnirii noastre. Nu crede în media tradițională. Nu vrea să explice sau să-și justifice munca. Nu vrea să lucreze după altă regulă decât „experimentează“.
Ce nu poate însă nega – oricât ar încerca – e faptul că a început să o recunoască lumea. E, vrea nu vrea, un fel de vedetă, termen care, în ciuda conotațiilor negative, nu face decât să descrie o diferență de recognoscibilitate. Pe Alice a oprit-o pe stradă un băiețel de nouă ani. A felicitat-o un cuplu în vârstă. Au aplaudat-o o gașcă de elevi de liceu din Sighișoara. La un McDonald’s au deschis o casă închisă când au văzut-o.
E tentant să spun că Alice e o tipă teribilistă, o rebelă în converși, pantaloni negri și tricou la fel. Dar ar fi simplist. Chiar dacă ea și producătoarea au preferat să facă miștouri între ele decât să-mi vorbească despre ce fac, nu cred că au făcut-o cu răutate, ci mai degrabă cu lipsa de încrâncenare a unor oameni care produc un tip de conținut ce nu are nevoie de expunere într-o revistă mare. Un conținut independent, protestatar, zguduitor de prejudecăți. Åži cred că îl fac sincer și cu intenții bune.
Mai am însă o întrebare: câte Alice vor urma și de unde vor veni? Povestea fetei cu părul verde e frumoasă, dar e totuși una cultivată în grădina unui trust gigant, care a finanțat, distribuit și promovat proiectul. Ce se va întâmpla cu Alice-urile care își vor filma și încărca singure aventurile pe net? Vor fi la fel de știute, vizionate, comentate? Contează?
Å¢ineți mouse-ul strâns; vom afla curând.