Céline Dion și-a anulat toate concertele de la Caesars Palace din Las Vegas din cauza unor probleme medicale. Artista canadiană a anunțat că va fi supusă unei operații la ureche, care o va ține departe de scenă în următoarele 3 săptămâni.
Potrivit paginii sale de Facebook, Céline Dion suferă o afecțiune la urechea internă, cunoscută sub numele de catarul trompei lui Eustachio, care îi creează probleme cu auzul și îi îngreunează cântatul.
Cântăreața s-a plâns de dureri și discomfort în ultimele 12-18 luni, dar le-a tratat cu medicamente. Din păcate, în ultimele săptămâni, acestea nu mai erau eficiente și a horărât că e timpul să se supună unei mici intervenții chirurgicale pentru a scăpa de problemă.
Reprezentanții artistei au anunțat că aceasta nu va mai putea susține concerte la Caesars Palace în perioada 27 martie-18 aprilie, iar fanii care au cumpărat deja bilete își vor putea recupera banii. Cu toate acestea, se așteaptă ca Céline Dion să revină pe scenă abia pe 22 mai, după ce se va fi recuperate complet.
Cântăreața în vârstă de 49 de ani a fost nevoită să-și anuleze mai multe recitaluri în luna ianuarie din cauza acestei afecțiuni, dar și-a asigurat fanii își va lua revanșa cu niște show-uri incendiare.
La începutul anului 2002, Dion a anunțat că a semnat un contract pe durata a trei ani pentru șase sute de spectacole desfășurate la Colosseumul de la Caesars Palace din Las Vegas, Nevada, timp de cinci zile pe săptămână. Ulterior perioada s-a extins cu încă 5 ani. După decesul soțului ei, din 2016, artista a prelungit din nou contractul.
3 comentarii