Bilanț negru al ultimelor două luni din cauza geloziei: și adolescenta de 18 ani înjunghiată de 30 de ori şi abandonată pe un câmp lângă Botoșani a fost ucisă de iubitul de 16 ani în urma unei crize de gelozie.
În lunile martie și aprilie s-au mai petrecut câteva crime din gelozie aproape similare în țară. Între timp, ultima campanie la care au participat MAI și Poliția Română are în centru melodia „Francisca feat Proconsul & Uddi – Arunci cu umbră”.
Căci suntem o țară plină de metafore, ne permitem să le spunem criminalilor că sunt niște insensibili deși îi considerăm de fapt atât de sensibili încât nu-i împiedicăm legal să fie mai cruzi decât animalele.
„Nu-ți transforma #dragostea în #umbră!”, zice Poliția. Sunt sigură că asta îi pune pe gânduri pe toți criminalii care-și înjunghie de câteva zeci de ori iubitele până când acestea își pierd viața. Precis le curge o lacrimă prin colțul ochiului în timp ce comit fapta. Clipul e jenant, ba chiar conține și product placement pentru vinul de la Domeniul Bogdan, a scris Răzvan Băltărețu despre el aici. În timp ce poate vă prinde textul și fredonați: „E la fel ca un leu în junglă, care fără leoaică e mielușel / Și ce-mi doresc acum e să îmbraci numele meu” – gândiți-vă la toate femeile care au murit ucise cu sânge rece din „prea multă iubire” și care, în loc să se bucure de primăvara asta nebună, putrezesc undeva la 2 metri sub pământ.
O femeie de 40 de ani din Vaslui a fost ucisă în data de 20 aprilie de iubitul ei de 80 de ani pentru că avea de gând să-l părăsească. Bărbatul i-a înfipt un cuţit în piept.
În data de 18 aprilie, cadavrul unei fete de 19 ani a fost găsit într-o pădure de lângă Râmnicu Vâlcea. Tânărul în vârstă de 18 ani și-a bătut și înjunghiat iubita și a îngropat-o în pădurea Goranu, în apropiere de Râmnicu Vâlcea. Tânăra în vârstă de 19 ani a fost omorâtă pe fondul unei crize de gelozie. Claudia Roxana Mărdăşanu, al cărei cadavru a fost descoperit, în noaptea de 17-18 aprilie 2018, într-o pădure din Goranu, a strigat după ajutor, depunând o plângere la Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea. În data de 22 martie 2018, tânăra de 19 ani a reclamat faptul că Iacob Liviu Cristian a agresat-o, iar în aceeaşi seară ea a şi fost ucisă. Surse judiciare au mărturisit că victima Claudia Roxana Mărdăşanu s-ar fi prezentat la UPU Vâlcea cu o plagă înjunghiată superficială. Nefiind în stare gravă, având doar o înţepătură de cuţit, cadrele medicale se pare că i-au dat drumul din spital şi nici nu au anunţat Poliţia Vâlcea. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea dezvăluie că tânăra a fost ucisă la doar câteva ore după ce a depus plângerea. Conform anchetatorilor, Iacob ar fi observat-o pe Claudia Roxana Mărdăşanu, în seara zilei de 22 martie, pe o terasă din municipiul Râmnicu Vâlcea, acolo unde a ameninţat-o cu un cuţit şi a obligat-o să meargă cu el la Goranu, până la liziera pădurii din apropiere. Apoi a dus-o prin pădure, pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, iar în apropierea unui pârâu, după discuţii aprinse, a început să o agreseze. Iniţial a lovit-o cu pumnii, iar apoi i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit. A obligat-o să-și sape singură groapa înainte să o ucidă și să o îngroape în niște saci de plastic.
Și în data de 10 aprilie, în localitatea Hărănglab din județul Mureș. O tânără de 18 ani a fost omorâtă de iubitul ei, chiar în faţa copilului ei, un băieţel de un an. Femeia venise la bărbatul în vârstă de 24 de ani să îi pregătească masa, însă într-un acces de furie acesta a omorât-o. Apoi, cuprins de remuşcări, tânărul s-a sinucis. Vecinii au fost cei care au descoperit grozăvia şi pe copilaşul speriat. Cei doi tineri erau prieteni de ani buni, iar tânăra, împreună cu băieţelul ei, a mers în vizita luni la bărbatul de 24 de ani. Cuprins de gelozie, acesta a omorât-o, iar la scurt timp şi-a luat şi el viaţa.
În data de 4 aprilie, un bărbat din localitatea Ştefăneşti din judeţul Argeş şi-a ucis soţia în vârstă de 28 de ani, pe care a înjunghiat-o în gât cu un cuţit, după care a plecat cu copilul lor în vârstă de trei ani. Suspectul a fost găsit de către poliţişti la rude şi dus la audieri. Bărbatul din Argeş care și-a omorât soția cu mai multe lovituri de cuţit, iar apoi i-a dat foc, a spus că a ucis-o din prea multă iubire. În timp ce mergea cu maşina a intrat pe Facebook, s-a filmat şi a mărturisit crima în direct. Înainte să comită crima postase: „Familia este cea mai importantă. Prietenii se duc şi vin, lucrurile se demodează, iar banii nu îţi ţin de cald„
În data de 28 martie, o nouă crimă terifiantă în România. Simona Bălan, o tânără de 21 de ani, mama a patru copii, a fost ucisă de iubitul său, sub ochii unuia dintre copii. Simona îl părăsise pe bărbat în urmă cu un an, din cauza violenței familiale. Pe fondul acestor violențe domestice, tânăra și-a luat copiii și a plecat la mama ei, în satul Unțești. De un an de zile, Simona avea o legătură cu un alt bărbat, iar Andrei Negruț, pe fondul geloziei, o amenința permanent că o va ucide.
Florin Buliga, omul de afaceri din Braşov şi-a omorât soţia şi cei doi copii, un băiat de 13 ani şi o fată de 18 ani. Bărbatul și-a ucis soția cu trei lovituri de cuțit, fiica cu opt lovituri, iar băiatul cu trei lovituri de cuțit, toate în dreptul inimii. A doua zi, bărbatul s-a prezentat la Poliţie şi a anunţat că şi-a ucis familia şi a trimis-o „către o lume mai bună”.
În loc de concluzie, să nu uităm – Violenţa domestică este în continuare la cote alarmante cu ştiri dese despre concubini sau soţi care-şi ucid partenerele cu sânge rece. Poliţia confirmă că în anul 2017, la nivel național, au fost sesizate 36.245 de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie (35.202 în anul 2016). Dintre acestea, 27.652 de infracțiuni sunt comise la domiciliu (27.032 în anul 2016). Majoritatea infracțiunilor sesizate, în anul 2017, se referă la loviri sau alte violențe (20.283 de infracțiuni sesizate).