Tabu
LIFESTYLESlider

Cele mai picante bârfe de la petrecerea privată oferită de Prințul Charles

600 de invitați au fost martori la ceremonia religioasă care a avut loc, sâmbătă, la Capela St. George de la Castelul Windsor. De asemenea, aproximativ 18 milioane au urmărit nunta regală din fața televizorului. Recepția oferită de Regină imediat după ceremonie și cea care a avut loc seara au fost însă private, pentru că accesul presei a fost interzis. Doar 200 de persoane au fost invitate la petrecerea organizată la Frogmore House. Cu toate acestea, s-au „scurs informații” picante din interiorul petrecerii, care au ajuns și la urechile jurnaliștilor. Potrivit The Telegraph, Prințul Harry și Meghan Markle au avut parte de o petrecere de nuntă incredibilă.

Pentru a ajuns la recepția oferită de Prințul Charles, Ducii de Sussex și-au schimbat hainele în ținute mai lejere. Mirele a purtat un smoking și Meghan o rochie albă, lejeră, cu prindere după gât, creație a Stellei McCartney. Ținuta ei a fost accesorizată de un inel cu piatră albastru marin, care a aparținut Prințesei Diana. Apoi, cei doi au plecat în trombă într-un Jaguar E-Type Concept Zero electric, bleu, fabricat în 1968. Pe plăcuțele de înmatriculare era scrisă data căsătoriei, E19 05 18.

Celebrități ca Serena Williams și Priyanka Chopra au postat pe conturile lor de Instagram imagini cu ținutele purtate la recepție. Tenismena americană a purtat o rochie amplă, semnată Valentino, în timp ce actrița de la Bollywood s-a afișat într-o rochie Dior.

https://www.instagram.com/p/Bi-A4okj0C_/?utm_source=ig_embed

Potrivit zvonurilor, actorul și producătorul britanic James Corden a lipsit de la petrecere, deși a fost invitat. Fratele mirelui, Prințul William a ținut un discurs care i-a amuzat pe invitați. Și mirii au ținut câte un discurs la petrecere. Meghan și-ar fi scris discursul cu câteva luni înainte de nuntă, potrivit The Sunday Times. Ea a adus un omagiu noului ei soț și și-a exprimat recunoștința pentru familie, prieteni și Regină. People notează că Harry a oferit un toast în cinstea soției sale și a vorbit despre sentimentele lui pentru Meghan Markle.

Tabu.ro a scris deja că mirii vor deschide seara dansând pe melodia Whitney Houston, „I Wanna Dance With Somebody (Who Loves Me)”, zvon confirmat acum de The Telegraph. De altfel, Meghan a mărturisit în 2016 pentru revista Lifestyle că acesta este „cântecul ei fericit”. Elton John, care a susținut un mic recital în timpul recepției de peste zi, a cântat și la această petrecere. DJ Same Totolee s-a ocupat de muzică, după care au urmat focurile de artificii, la ora 23.00.

https://www.instagram.com/p/Bi-alWzhLDF/?taken-by=calvinfever

Cina, care a fost oferită și plătită de Prințul Charles, a fost 100% organică și a avut elemente de primăvară-vară. La bar s-a oferi un cocktail care a purtat un nume sugestiv, „When Harry Met Meghan” (Când Harry a cunoscut-o pe Meghan), de culoare roșie. Spre sfârșitul petrecerii s-au servit burgeri și vată de zahăr.

sursa foto: Instagram, captură video

 

ARTICOLE SIMILARE

6 tipuri de bărbaţi care nu te vor face fericită

Cocktailuri celebre – 3 rețete de încercat acasă

Andreea Damian

Andreea Bănică și-a concediat soțul. Ce spune despre divorțul de Lucian Mitrea

Andreea Damian

Naya Rivera, din serialul Glee, a dispărut fără urmă într-un lac. Fiul ei plutea singur în derivă

Andreea Damian

S-a însurat Răzvan Popescu, de la Radio ZU. Cum arata mireasa

Michelle Obama, interpretată de Viola Davis într-un serial de televiziune

Andreea Damian

Scrie un comentariu