Tabu
Slider

Serena Williams încă se luptă cu depresia post-partum

Serena Williams a dezvăluit într-un interviu pentru revista Harper’s Bazaar că încă să luptă cu depresia post-partum. Tenismena în vârstă de 36 de ani nu și-a revenit complet după nașterea fiicei sale. Proaspăt revenită în circuitul WTA, sportiva a vorbit despre lupta pe care o duce și acum cu depresia post-partum, la aproape 9 luni de la nașterea micuței Alexis Olympia.

Serena Williams a povestit experiența sa cu depresia post natala, care o afectează și acum. „Sincer, uneori cred că încă mai am de-a face cu ea (n.r. depresia post-partum). Cred că oamenii ar trebui să vorbească mult mai mult despre asta, pentru că e ca un al patrulea trimestru de sarcină, e parte din sarcină. Îmi amintesc cum, într-una din zile, nu găseam biberonul Olympiei și m-am supărat atât de tare că am început să plâng… Pentru că voiam să fiu perfectă pentru ea”, a mărturisit Serena.

În ciuda depresiei post-partum prin care este nevoită să treacă, Serena Williams a dezvăluit că-și mai dorește și alți copii cât mai curând. „Dacă nu aș fi revenit în tenis, aș fi fost deja însărcinată acum”, a explicat fostul lider mondial. „Olympia are nevoie de o surioară, apoi putem avea și un băiat”, spune vedeta, care speră că următorul copil va fi tot fetiță.

Serena Williams este căsătorită din noiembrie 2017 cu Alexis Ohanian, co-fondator Reddit. Tenismena a revenit în circuitul WTA după aproape 1 an și jumătate de absență. Din păcate, Serena s-a retras de la Roland Garros chiar înaintea duelului cu Maria Șarapova.

ARTICOLE SIMILARE

Ed Sheeran şi prinţul Harry, clip amuzant de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, dar cu mesaj puternic

Andreea Damian

Cum s-a afișat Andreea Bălan alături de noul iubit. Cei doi și-au oficializat relația

Andreea Damian

Monogamie sau o relație modernă deschisă?

Andreea Damian

De ce mușcăturile de țânțar te mănâncă

Andreea Damian

Simbol antic pe zonele intime, noua modă a costumelor de baie printre vedetele autohtone

Andreea Damian

Motor, acțiune! Încep filmările la filmul de lung metraj “Tzăndărică”. Ovidiu Lipan Țăndărică: “Născut într-o casă cu tobe, am simțit că acesta e drumul meu. Este povestea unui copil cu vise”

Tabu Tabu

Scrie un comentariu