Conform rapoartelor Organizației Națiunilor Unite, în timpul genocidului din 1994 din Rwanda, peste 250 de mii de femei au fost violate și infectate cu HIV/SIDA. Organizația americană Same Sky și-a propus să le ajute învățându-le să împletească brățări, brățări care sunt vândute fiecare cu 150 de dolari, bani care se întorc în Rwanda pentru a fi investiți în implicarea și mai multor femei, femei care obțin un loc de muncă și un venit cu care își pot întreține familia. Camelia Åžucu poartă una dintre aceste brățări, o împletitură din mărgele de sticlă ca niște boabe de rodie transparente, o brățară care înglobează principiul guvernant al acțiunilor de caritate pe care le întreprinde: „Antreprenorul gândește ca un antreprenor: nu vrea să dea, vrea să creeze motorul“.
La 44 de ani, Camelia este o femeie de afaceri cu 16 ani de experiență pe piața românească de mobilă – mai întâi cu Mobexpert, apoi cu Class Living, companie pe care o conduce. Åži-a dat seama că regulile de business se aplică și în caritate în 2005, când a participat la Swarovsky Fashion Rocks, un eveniment grandios (taxa de participare era de 1.500 de euro) prin care Fundația Prințului Charles strângea fonduri pentru susținerea imigranților din Anglia. Banii urmau să fie investiți în centre prin care aceștia să-și găsească slujbe, să meargă la școală sau să înființeze mici afaceri. Rezultatele sunt palpabile: imigranții înțeleg că fac parte din acea societate și că trebuie să-i respecte regulile, muncesc și devin la rându-le consumatori, plătesc taxe și generează locuri de muncă.
Camelia vinde mobilă, care înseamnă copaci tăiați, deci consum de resurse. „Åži ca să nu consumi fără să dai, înlocuiești“, spune ea. Fiind de formație medic generalist și pentru că sănătatea este una dintre marile hibe ale României, n-a stat pe gânduri când Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea, a cooptat-o în lupta împotriva cancerului de sân și de col uterin. Fundația a înființat acum nouă ani un centru de diagnostic în București, a dat în funcțiune primul centru mobil de depistare a celor două forme de cancer și organizează anual două evenimente de strângere de fonduri pentru aparatură și personal. „Eu fac ce pot ca om de business“, spune Camelia, unul dintre vicepreședinții și sponsorii principali ai fundației. „Nu vreau să declar că sunt peste tot și le fac și pe toate minunat. Atât pot să fac, bucățica asta mi-o pot asuma.“
Anul trecut criza financiară a pus sub semnul întrebării capacitatea fundației de a acoperi nevoile tot mai mari și amenința să deturneze planul înființării unui nou centru de diagnostic. Camelia a învățat de la bunica ei că nu obții nimic dacă nu spui de ce ai nevoie, așa că a început să caute idei povestind cu oricine avea urechi de ascultat. Le-a spus și celor două „fete“ (le alintă așa deși sunt femei măritate și cu copii) de la firma de consultanță pe care o contractase pentru compania ei, iar ele i-au dat o posibilă soluție: să depună un proiect prin care să acceseze fonduri europene. „Ok, cât mă costă?“, a replicat Camelia instantaneu. 10.000 de euro, au estimat ele.
Camelia s-a urcat în mașină și s-a dus la fundație, convinsă că treaba e ca și rezolvată. Cei 10.000 de euro, pe care i-ar fi donat oricum fundației, puteau să plătească firma de consultanță pentru întocmirea proiectului și astfel să genereze grosul necesar pentru noul centru (maximul acordat pentru astfel de proiecte e de 3 milioane de euro).
Era sfârșitul lui mai 2008, termenul de depunere a proiectului era 13 iulie, așa că s-a lucrat pe repede înainte. S-au adunat teancuri de date – câte femei au fost diagnosticate până atunci, câte femei ar putea beneficia de noul centru, ce nevoi de spațiu există –, proiectul a întrunit toate criteriile de eligibilitate impuse de Ministerul Sănătății și cel al Finanțelor, a fost aprobat și trimis la Bruxelles. În aprilie 2009 a fost aprobat și acolo, obținând un grant de 2,3 milioane de euro.
La începutul lui noiembrie noul centru de diagnoticare era aproape de finalizare, cu clădirea cumpărată și echipată cu toată aparatura. „Este un proiect foarte curat, foarte transparent“, spune Camelia, deși la început a fost privit cu suspiciune pentru că sunt puține informații despre fondurile europene pentru ONG-uri – de aceea nici nu se accesează, la nivel național, decât o treime din aceste fonduri. „Totul poate fi privit ca un business în care profitul sunt viețile omenești“, spune Camelia. „Este o muncă a cărei motivație este că ajuți oameni, iar al cărei return of investment nu e banul, ci doar faptul că știi că o societate este din ce în ce mai sănătoasă.“