Tabu
HEALTHSlider

Concluzie surprinzătoare legată de alcool. Consumul moderat previne apariția unei boli grave

Persoanele care consumă alcool cu moderaţie sunt mai puţin afectate de demenţă în comparaţie cu persoanele abstinente, potrivit unui studiu recent. Cele care au renunţat la consumul de alcool, în totalitate, au un risc mai crescut de dezvoltare a demenţei decât consumatorii moderaţi. Astfel, pe termen lung, abstinenții au şanse cu 50%  mai mari să sufere de Alzheimer sau o altă formă a bolii neurodegenerative, mai susţin specialiştii în cadrul studiului.

Cercetătorii din cadrul studiului au declarat că descoperirea nu ar trebui să încurajeze persoanele să consume alcool. Studiul  este bazat pe observaţie statistică și nu a stabilit însă o legătură cauză-efect. „În niciun caz, rezultatele observate la abstinenţi nu trebuie să încurajeze persoanele care nu consumă alcool să înceapă să bea alcool”, a afirmat principalul autor al cercetării, Severine Sabia de la Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetări Medicale (INSERM) din Paris.

Cei care beau alcool peste limita recomandată prezentau un risc şi mai mare de a suferi de această pierdere a capacităţilor cognitive.

La nivel mondial, potrivit cifrelor oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), aproximativ 7% dintre persoanele de peste 60 de ani suferă de demenţă, procentul reprezentând aproximativ 50 de milioane de oameni.Procentul ajunge și la 40%  la vârsta de 85 de ani, iar numărul persoanelor cu această boală s-ar putea tripla până în 2050.

Cercetarea realizată de Severine Sabia, din cadrul Institutului Naţional Francez de Sănătate şi Cercetare Medicală, a mai dezvăluit că, în afară de consumul moderat, consumul de vin este corelat unui risc scăzut de apariţie a demenţei decât alte băuturi alcoolice.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Amna și-a făcut un cadou de 70.000 de euro. Arată nemaipomenit!

Tabu Tabu

Rihanna este însărcinată cu primul ei copil. Primele imagini în postura de gravidă

Andreea Damian

Nomazii digitali, interziși în cafenele

Andreea Damian

Un nou copil pentru Anca Serea: „Ador să fiu mamă”

Andreea Damian

De ce acest portret al Prințesei Diana este atât de faimos deși arată îngrozitor

Andreea Damian

RECENZIE: Despre casa plină de clișee construită de Trier pentru vreun premiu

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu