Tabu
LIFESTYLESlider

În 1973, un calculator MIT a prezis sfârșitul civilizației. Până acum, a avut dreptate

În 1973, la MIT a fost creat un program de calculator pentru a prezice durabilitatea globală. În schimb, a prezis că până în 2040 civilizația noastră se va sfârși. În timp ce mulți istorici au făcut predicții apocaliptice care până în prezent nu par să se materializeze, ceea ce a imaginat computerul în anii 1970 s-a dovedit în mare măsură adevărat.

De ce a fost creat programul

Predicția, care a apărut recent în mass-media australiană, a fost făcută de un program numit World One. Acesta a fost inițial creat de pionierul calculatorului Jay Forrester la cererea Clubului de la Roma. Clubul de la Roma este o organizație compusă din foști șefi de stat, oameni de știință și birocrați ai ONU, cu misiunea de a “promova înțelegerea schimbărilor globale cu care se confruntă omenirea și de a propune soluții prin analize științifice, comunicare și advocacy”.

Ceea ce a arătat programul lui Forrester a fost că, până în 2040, se poate să existe un colaps global dacă expansiunea populației și a industriei urmează să continue la nivelul actual.

Calculele au ținut cont de tendințele privind nivelul poluării, creșterea populației, cantitatea de resurse naturale și calitatea globală a vieții pe Pământ. Predicțiile programului privind înrăutățirea calității vieții și reducerea resurselor naturale au fost până acum în mod repetat demonstrate.

De fapt, 2020 este primul punct de reper prezentat de World One. Atunci calitatea vieții, potrivit programului, ar trebui să scadă dramatic. De altfel, acesta a prezentat un scenariu care va duce la dispariția unui număr mare de persoane:

“În jurul anului 2020, condiția planetei devine extrem de critică, dacă nu facem nimic, calitatea vieții scade la zero. Poluarea devine atât de gravă încât va începe să omoare oamenii și va determina diminuarea populației. După această etapă, între 2040 și 2050, viața civilizată pe care o cunoaștem pe această planetă va înceta să mai existe “.

Alexandre King, fostul lider al Clubului de la Roma, a evaluat rezultatele programului, care prezice că statele-națiune își vor pierde suveranitatea, ceea ce va duce la o nouă ordine mondială cu corporațiile care gestionează totul. “Suveranitatea națiunilor nu va mai fi absolută. Va exista o diminuare treptată a suveranității, puțin câte puțin. Acest lucru se va întâmpla chiar și în cazul marilor națiuni.”

 

Cum a funcționat programul?

World One, programul de calculator, a privit lumea ca pe un singur sistem. Raportul a spus că acesta a realizat “un tur electronic ghidat de comportamentul nostru din 1900 și unde ne-ar putea conduce acest comportament”. Programul a produs grafice care au arătat ce se va întâmpla cu planeta în deceniile spre viitor. El a reprezentat statistici și previziuni pentru variabile precum populația, calitatea vieții, aprovizionarea cu resurse naturale, poluarea și multe altele. În urma reprezentării acestora, se poate vedea unde ar putea avea loc crizele.

Putem opri dezastrul?

Ca măsură de prevenire a catastrofelor, Clubul de la Roma a prezis că unele națiuni, cum ar fi SUA, ar trebui să-și reducă apetitul pentru resursele restului lumii. Speranța este ca în viitor, omenirea să se îndrepte spre “consum redus” – fapt care până acum nu s-a materializat. În prezent, nouă din zece persoane din întreaga lume respiră aer care are un nivel ridicat de poluare, potrivit datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Agenția estimează că 7 milioane de decese în fiecare an pot fi atribuite poluării.

ARTICOLE SIMILARE

De ce sunt femeile superioare, genetic, bărbaților

Andreea Damian

Terapie naturală: cirirpitul păsărilor este cel mai bun antidot împotriva stresului

realitatea

Madalina Ghenea are un nou iubit! Romanca s-a cuplat cu un actor celebru!

Nunțile formale au fost înlocuite de cele rustic-șic în ultimii 10 ani

realitatea

Patronul festivalului Untold, acuzat de un ziarist controversat că ar fi abuzat sexual doi adolescenți 

Andreea Damian

MARIA MARINESCU a primit inca o lovitura dura!

Scrie un comentariu