Tabu
LIFESTYLESlider

Cel mai mare secret al lui Kate Middleton, dezvăluit de un chirurg

Kate Middleton evită să apară în public cu părul strâns. Deja multă lume s-a întrebat de ce Ducesa de Cambridge nu și-l poartă dezlegat. Ei bine, misterul a fost elucidat,recent, de un chirurg britanic.

În puținele ocazii în care aceasta și-a aranjat părul în coc sau în coadă de cal, unele persoane au sesizat că soția prințului William are o cicatrice enormă la nivelul capului. „Este remarcabil, având în vederea dimensiunea cicatricei, că nimeni nu a observat-o până acum”, a declarat medicul chirurg John Scurr de la spitalul Lister din Londra, potrivit dailymail.co.uk.

În urma speculațiilor care au apărut în presă, Palatul Buckingham a emis un comunicat în care a încercat să lămurească situația. „Cicatricea este legată de o operație pe care ducesa a suferit-o în copilărie”, se spune în comunicat, fără însă a se da mai multe detalii.

Se pare că ducesa s-a ales cu cicatricea de pe partea stângă a capului în urma unui accident destul de serios la școală, când a fost lovită în timpul orei de sport. Un prieten din copilărie a făcut lumină în acest sens și a mărturisit că „ (Ducesa) era foarte sportivă la școală, știu că a avut un accident când făcea sport. A fost lovită la cap când avea 14 sau 15 ani. A fost dusă la spital de mama ei și a fost operată imediat. Erau zvonuri că ar fi avut o tumoră pe creier”. De aceea, aceasta a fost nevoită să poartă foarte mulți ani meșe în zona tâmplelor.

Kate Middleton nu este singura care poartă urmele unei traume de când era copil. Și soţul ei, prinţul William, are o cicatrice pe tâmpla stângă pe care a primit-o în timp ce juca golf când avea 13 ani. Ducele de Cambridge glumeşte spunând că este cicatricea lui de „Harry Potter”.

ARTICOLE SIMILARE

Liviu Dragnea i-a dat papucii iubitei mai tinere.  Ce l-a scos din minți pe fostul lider PSD

Andreea Damian

Dramă in familia Marijuanei! Tatăl ei a făcut infarct

Mail-uri între Colin Powell şi Corina Creţu – FOTO în costum de baie!

realitatea

Solstițiu de iarnă 2021 | Ce e bine să faci și ce nu, în cea mai scurtă zi din an

Andreea Damian

Cele mai bune machiaje și coafuri de la Premiile Grammy

Andreea Damian

Aerul poluat ridică riscul de avort cu 50% – studiu

Andreea Damian

Scrie un comentariu