Ben Bradshaw este secretar de stat pentru cultura, media si sport in Marea Britanie. Johanna Sigurdardottir este primul ministru al Islandei. Ce au cei doi in comun este faptul ca sunt gay si ca si-au acceptat orientarea sexuala, si, mai mult, s-au deschis si in fata alegatorilor lor. Astfel s-a ajuns la un punct in care 11 membri ai parlamentului britanic sunt gay declarati; Frederic Mitterand, un prezentator TV gay, este ministrul culturii in Franta; ca primarul Parisului, Bertrand Delanoe, este gay. La fel si Guido Westerwelle, ministrul de externe al Germaniei; primarii Berlinului si Hamburgului.
Intre timp, in Statele Unite, in ciuda alegerii lui Annise Parker ca primar al Houston-ului, situatia sta mult mai rau. Desi au trecut cateva zeci de ani de la alegerea lui Harvey Milk in San Francisco Board of Supervisors (primul barbat gay declarat ales intr-un astfel de post), acum, dintre cei 511 mii de oficiali alesi care lucreaza in Statele Unite, numai 450 de persoane sunt gay declarati. Niciun gay declarat nu a facut parte vreodata din Senat.
Dar diferenta dintre Statele Unite si Europa nu este vizibila doar la nivelul oficialilor. Doar 49% dintre americani cred ca societatea ar trebui sa accepte homosexualitatea, spre deosebire de un procent mult mai ridicat in Europa (peste 80% in Franta, Germania si Spania, conform unui studiu Pew Research Center din 2007).
Oficialii gay, precum Christophe Girard, viceprimarul Parisului, cred ca faptul ca 18 tari europene permit casatoriile sau parteneriatele gay, si, mai recent, si adoptiile, a normalizat perceptiile asupra comunitatii gay si au impus respect: “Gay-i nu mai sunt priviti doar ca petrecareti, ci si ca parinti.”
Poate ca faptul ca doar 6% dintre preotii din Islanda ar refuza sa oficieze o casatorie gay este un semn ca si religia este oarecum pregatita sa isi imbratiseze noii adepti, indiferent de orientarea lor sexuala. Iar faptul ca oamenii ii voteaza pe politicienii care isi asuma orientarea sexuala este un semn ca ii considera curajosi si de incredere. Si, poate, intr-un viitor nu foarte indepartat, vom ajunge la un punct in care nici nu o sa ne mai intereseze orientarea sexuala.