Tabu
FASHIONSlider

Și-a reciclat hainele vechi și le-a transformat în ceva incredibil

Modul în care Sarah Tyau își transformă hainele vechi pentru a economisi bani te va uimi. E mamă a trei copii dar găsește mereu timp să creeze câte ceva fascinant. Într-o lume în care industria textilă reprezintă 10% din emisiile globale de dioxid de carbon și al doilea poluator în lume (după petrol și carburanți), Sarah încearcă să ajute femeile să scape de dependența de modă cu îmbrăcăminte reciclată.

Ea a pus foarte bine problema poluării și asta a determinat-o să devină un creator de modă atipic. A reciclat haine vechi și urâte și le-a transformat în produse demne să fie purtate chiar și pe marile podiumuri. Talent are și asta se poate vedea cu ochiul liber, dacă răsfoiți galeria foto de mai jos.

Sarah a început să recicleze haine vechi imediat după ce a născut prima oară. Ceea ce a început ca o modalitate de a economisi bani a devenit o filozofie de viață: „Uită-te bine, te simți bine, fă bine”. De-a lungul anilor a transformat în piese vestimentare inedited sute de haine, de la cămăși supradimensionat la rochii de mireasă. Sarah a creat ținute elegante și pentru fiicele sale, care adoră să se implice în munca sa.

Croitoreasa de ocazie nu are pregătirea necesară în designul vestimentar, dar pasiunea sa pentru modă a determinat-o să se perfecționeze. A luat câteva lecții de croitorie, care au ajutat-o să dețină cunoștințele elementare. Viziunile sale îi completează competențele în croitorie. În doar 10-15 minute, Sarah își imaginează cum ar putea să arate noua ținută și se apucă de treabă.

Momentan creează ținute din haine vechi doar pentru ea și fiicele sale, însă visează să deschidă un magazin specializat pe haine reciclate. Speră ca din vânzări să ajute cu bani copiii nevoiași.

Ar trebui cu toții să urmăm exemplul Sarei. Reciclarea hainelor este un trend pe care ar trebui să-l adoptăm cu toţii. Atunci când hainele vechi sunt depozitate la groapa de gunoi, nu numai că ocupă foarte mult spaţiu, însă au capacitatea de a contamina solul, pânza freatică şi de a emite nişte mirosuri îngrozitoare. Dacă nu sunt depozitate la groapa de gunoi, în America hainele vechi sunt duse la incineratorul gigant de deşeuri care emite tone de gaze cu efect de seră, lucru ce contribuie la încălzirea globală şi la schimbările climaterice.

Hainele vechi și demodate sunt adesea considerate „out” din garderoba noastră. și de multe ori, le aruncăm, fără să ne gândim la consecințe. Iar cifrele sunt alarmante. Milioane de tone de haine sunt aruncate anual. O statistică arată că în Statele Unite majoritatea americanilor aruncă anual peste 31 de kilograme de haine. Această cantitate este echivalentul a 191 de tricouri de persoană.

 

ARTICOLE SIMILARE

Steve Martin, îmbrăcat în costumul de anul trecut – VEZI VIDEO

realitatea

Prima piesă nouă a lui Axl Rose din ultimii 10 ani a apărut într-un episod Looney Tunes

realitatea

Cum se văd emoțiile în corpul uman și în ce mod ne afectează sănătatea

Andreea Damian

VEDETA de la noi – fara lenjerie intima in public! FOTO! Ce-a pierdut SMILEY!

Smiley și-a revăzut părinții, fratele și bunica după o pauză de șase luni

Tabu Tabu

Când cărțile devin poșete chic

realitatea

Scrie un comentariu