Tabu
LIFESTYLESlider

Melania Trump a explicat de ce a purtat jacheta cu mesaj controversat. Cui i-a fost adresat

În luna iunie, Melania Trump ținea primele pagini ale ziarelor. Prima Doamnă a Americii a vizitat copiii imigranți despărțiți de părinți la granița cu Mexicul purtând o jachetă cu un mesaj controversat: „Mie chiar nu îmi pas, ție?”.

Într-un interviu acordat ABC, fostul model de origine slovenă a recunoscut că jacheta a fost un mesaj clar adresat presei. „Este evident că nu am purtat sacoul pentru copii, am purtat jacheta pentru a urca în avion și când m-am întors”, a spus Melania Trump.

„A fost pentru oamenii și pentru mass-media de stânga care mă critică, vreau să le arăt că nu-mi pasă, mă pot critica oricât vor, dar nu mă vor opri să fac ceea ce simt este corect”, a mai spus soția președintelui Donald Trump.

Ea a continuat să vorbească despre presa care este „obsedată” de hainele ei. „De multe ori mă întreb dacă n-aș fi purtat jacheta dacă aș fi avut o acoperire atât de mare în mass-media”, a spus Melania Trump, adăugând: „Prefer să se concentreze pe ceea ce fac și pe inițiativele mele decât pe ceea ce port”.

Prima doamnă a Statelor Unite a îmbrăcat o jachetă kaki, marca Zara, pe spatele căreia scria „I really dont care, do u? ” („Mie chiar nu-mi pasă, ţie? „) la un centru din Texas cu copii ai refugiaților.

 

ARTICOLE SIMILARE

Câte kilograme s-a îngrășat Theo Rose pe timpul sarcinii. FOTO într-un overall mulat, care i-a scos în evidență burtica de gravidă

Andreea Damian

Primele imagini cu cea de-a doua fetiţă a Andreei Antonescu. Mesajul transmis de vedetă din spital

Andreea Damian

Depresia de iarnă – cum o combați cu metode naturale

Andreea Damian

Cristina Ich, votată Romanian Social Media Star of 2020

Tabu Tabu

Cum să îți revii după vacanța de vară-¦ în prima săptămână la birou

realitatea

Azi e o vedeta cunoscuta, dar uite cum arata la 20 de ani!

Scrie un comentariu