Prin această acțiune, Rețeaua VIF își propune să atragă atenția autorităților asupra sub-finanțării serviciilor pentru victimele violenței domestice și sexuale.
De asemenea VIF atrage atenția și asupra lipsei adăposturilor din mai multe județe, a necesității introducerii de urgență a sistemului de supraveghere a agresorilor folosind brățări electronice și a dezvoltării de programe de educație, consiliere și terapie pentru agresori în fiecare județ.
Marșul se va desfășura pe traseul Piața Universității (Parcul Colțea) – Piața Romană – Piața Victoriei.
Deși 8,5% din români consideră că violența domestică este întâlnită doar în familiile sărace, iar 15,3% din aceștia doar la oamenii needucați, în momentul de față, o femeie din zece este afectată de violența domestică în fiecare an, iar acest abuz nu are legătură directă cu statutul civil, etnia, religia sau trecutul socio-economic. Mai grav este că aproape 60% dintre români tolerează comportamentele violente din familie și chiar le consideră justificate. Extrem de multe femei abuzate nu depun plângere împotriva agresorului, iar teama și procesul greoi prin care se obține un ordin de protecție sunt doar două motive în acest sens.
Violența domestică este o problemă socială gravă care afectează atât viața victimei, cât și a celorlalți membri ai familiei. La fiecare 30 de secunde, o româncă e ţinta violenţei domestice, arată statisticile.
Mandatul de restricție este singurul instrument pe care victima îl are în legislația românească din acest moment, dar până la obținerea și respectarea lui este cale lungă. Durează aproximativ 72 de ore pentru ca ordinul să fie emis, însă ca acest lucru să fie posibil, femeile au nevoie de probe audio, video, de martori, dar și de un certificat medico-legal. Statisticile arată că, în România, 20% dintre ordinele de protecţie sunt încălcate de agresori, iar judecătorii cred că e nevoie de schimbarea legii. Până atunci, victimele se luptă, de unele singure, cu agresorii și cu procedura greoaie din tribunale. Din anul 2012 au fost eliberate aproximativ 16.000 de astfel de hârtii, dar există și exemple care indică încălcarea lor, din nenumărate motive. O femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, adică aproape 1,2 milioane de românce cunosc violența domestică, iar soluționarea acestui fenomen include atât schimbări în mentalitate, cât și un sprijin concret din partea autorităților.
În cazul agresiunilor sexuale, în urma unui sondaj realizat în 2016 am aflat că 55% dintre cei chestionaţi în România sunt de acord că există situaţii în care contactul sexual fără consimţământ este justificat. Justificările acceptate au legătură cu consumul de alcool şi droguri (30%), purtarea de haine „provocatoare sau sexy“ (25%) şi situaţia în care o persoană merge de bunăvoie acasă cu cineva (26%). Adică, condamnăm- mai mult decât toate celelalte state UE – victimele care ajung să fie violate după ce au consumat alcool sau droguri, dacă au purtat haine provocatoare şi dacă au acceptat să însoţească abuzatorul acasă.
Totuși, statisticile arată că inclusive în rândul copiilor există îngrijorător d emulte cazuri de violență sexuală, zilnic, 6 copii sunt abuzați sexual în România. 1 din 6 băieți și 1 din 4 fete se vor confrunta cu o formă de abuz sexual până la vârsta de 18 ani. Potrivit A.L.E.G. în 2017 au fost raportate 181 de violuri, 44 de agresiuni sexuale, 108 de acte sexuale cu minor și 84 de omoruri, cele mai multe victime fiind fete minore. 46 de femei, 26 de bărbați și 12 copii (6 fete și 6 băieți) și-au pierdut viața în urma violențelor comise asupra lor de foști sau actuali parteneri sau alți membri ai familiei.