Tabu
LIFESTYLESlider

Câinelui tău îi place să asculte Bob Marley pentru că îi amintește de mama

Pentru că urmează iar sezonul focurilor de artificii, e bine de știut – câinii stresați s-ar putea calma cu muzică reggae. Bine, plus alte sunete ambientale prietenoase pentru ei.

Există un playlist special conceput pentru relaxarea câinilor care seamănă destul de mult cu cele umane care sunt realizate pentru ascultare înainte de culcare. Cel pentru câini conține și sunete pe frecvențe prietenoase câinilor pentru a ajuta la reducerea stresului acestora sau, în unele cazuri, la reducerea anxietății, atunci când vă lăsați câinele acasă, singur.

Departe de a fi o noutate, muzica dedicată câinilor devine rapid un gen nou și are succes, compania de producție RelaxMyDog se află deja în fruntea clasamentului celor care urmăresc această tendință. Înființată în anul 2011 de către antreprenorul Amman Ahmed și producătorul Ricardo Henriquez, serviciul ajunge la o audiență de 10 milioane de utilizatori pe lună. (The Guardian)

Cu sezonul de sărbători din decembrie RelaxMyDog este, se pare, extrem de la îndemână. Ahmed descrie ideea din spatele produsului companiei: “Există o mulțime de medicamente și remedii pe bază de plante pentru a calma animalele de companie, dar am vrut să fac ceva care să fie 100% natural, prin muzică. Am început cu o echipă de doi, dar acum avem 12 persoane care lucrează în Manchester, în Marea Britanie, în El Salvador și în India, iar audiența noastră este globală. În acest an, suntem pe calea cea bună iar conținutul nostru va ajuta aproximativ 15 milioane de animale de companie “.

Având un răspuns atât de entuziasmat la muzica lor, și împreună cu compania soră RelaxMyCat înființată în 2012, există deja o bază fidelă de utilizatori: “Obținem mesaje de la proprietari spunând că pisica sau câinele lor ascultă muzica “, spune Ahmed. “Conținutul nostru devine o parte importantă a vieții acestor animale”.

Ahmed este entuziasmat mai ales atunci când explică formula muzicală oarecum inedită din spatele succesului lor. Aceasta cuprinde, după cum spune el, “o serie de frecvențe pe care câinii le pot auzi, combinate cu muzică concepută pentru a fi relaxantă pentru oameni, deoarece dacă omul este relaxat, acea energie poate fi proiectată și câinelui”. Mai degrabă decât să se implice în cercetarea științifică pentru a-și realiza compozițiile, “cea mai bună cercetare vine de la utilizatori reali”, spune el, care furnizează feedback periodic prin intermediul abonaților – 600 000 deja pe canalul YouTube.

Una dintre reacțiile cele mai interesante a fost cea în care Ahmed a realizat că prietenii cei mai buni ai omului au răspuns extrem de bine când au ascultat reggae, ceea ce a dus la o serie nouă de playlist, de reggae pentru câini. Această constatare este susținută de altfel de un studiu din 2017 realizat de Universitatea din Glasgow. Cercetările au constatat că în timp ce muzica clasică a avut un efect calmant inițial asupra câinilor, după câteva zile s-au plictisit. În schimb, reggae și rockul ușor au părut ca fiind cele mai bune genuri pentru reducerea stresului și lătratului. Autorul studiului, Gilly Mendes Ferreira, speculează acest lucru explicând “aceste genuri au un ritm similar cu ritmul inimii câinilor. Cand un cățeluș se simte stresat, se va lipi de mama sa și se va folosi de bătăile inimii acesteia pentru a se relaxa, iar muzica reggae imită acest ritm.”

În orice caz, cu o rată de succes de 87% raportată de proprietari, RelaxMyDog își fac planuri de viitor. “Viziunea noastră pentru viitor este să devenim Netflix pentru animale de companie – vrem să fim Petflix”. Petflix presupune și conținut vizual cu tematici canine, cum ar fi plimbările prin pădure și alte activități specifice. Urmează să vedem dacă acesta va prinde și la noi însă până atunci, Ahmed se concentrează pe un scop mai familiar și sezonier: “Vom lansa în curând un album de Crăciun pentru câini și vreau să ajungă numărul 1 în lume.”

ARTICOLE SIMILARE

EA este FOSTA IUBITĂ a lui Velea, care l-a PĂRĂSIT de REVELION pentru un ALT ARTIST

Evoluția cămășii albe, cameleonul urban chic

Andreea Damian

Fiica lui Beyonce, Blue Ivy, nominalizată la Premiile Grammy la doar 8 ani

Andreea Damian

Studiile arată că valoarea inelului de logodnă poate determina cât va dura mariajul

Andreea Damian

Cum să faci față cu succes primei întâlniri cu părinții iubitului

realitatea

Graviduța Nicole Cherry se mărită. Cum arată rochia de mireasă

Andreea Damian

Scrie un comentariu