Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Cum a fost aleasă piesa de intro din The Deuce 2, despre femeia anului obiectificată

În cel de-al doilea sezon al filmului The Deuce de la HBO, serialul despre industria porno în creștere în New York în anii ‘70, foarte multe dintre personajele feminine încearcă și reușesc să-și dobândească autonomia.

Lori (Emily Meade)

Candy (Maggie Gyllenhaal) devine super regizoare de filme pentru adulți; Abby (Margarita Levieva) care se ocupă de barul Hi-Hat descoperă activismul, Lori (Emily Meade) și Darlene (Dominique Fishback) trec de la prostituție la statutul de vedete porno. Și cumva, pentru ca ideea de bază centrată deci pe viața personajelor feminine să fie și mai accentuată, piesa lui Curtis Mayfield – ‘(Don’t Worry) If There’s A Hell Below We’re All Going To Go”’ (Dacă există un iad acolo jos vom ajunge cu toții acolo” din prima serie The Deuce a fost înlocuită cu “This Year’s Girl” (Fata anului) a lui Elvis Costello.

Însă noua piesă de intro a serialului nu a fost ușor de găsit. Cel care a făcut efortul de a găsi cel mai potrivit refren pentru serial a fost omul cu muzica de la The Deuce, Blake Leyh – un fan de muzică punk rock, care, adolescent fiind în 1977 (când se petrece acțiunea serialului), a făcut anul acesta un pelerinaj la CBGB din New York. Avea trei condiții pe care piesa nouă trebuia să le îndeplinească pentru a fi perfectă: trebuia să fie exactă din punct de vedere istoric, să reflecte dinamismul orașului New York din perioada aceea și să fie cântat de o femeie. Această ultimă cerință a fost în cele din urmă abandonată. Dezamăgit, Leyh spune că a devenit clar că “misoginia industriei muzicale” din acea epocă se vede mai ales în faptul că există puține cântărețe-compozitoare de sex feminin din care să poți alege.

Ambițios din fire, Leyh a ascultat sute de melodii de trupe, printre care și Gang of Four, James Chance și Contortions, Clash, Talking Heads, Devo, Siouxsie, Banshees și Runaways. “A fost cu siguranță extrem de greu să găsim melodia care să ne convină din toate punctele de vedere”, spune el. Una dintre concurentele piesei lui Costello -“This Year’s Girl” a fost tot o piesă care-I aparține – “Lipstick Vogue”. Apoi, lui Leyh i-a plăcut mult “We are all prostitutes” (suntem toți prostituate) a grupului Pop, însă aceasta nu a fost agreată de către restul echipei. Pe de altă parte, melodia aleasă este mai potrivită căci se referă la tema serialului mai puțin direct. “Este totuși vorba despre obiectificarea femeilor și despre procesul de transformare a acestora în produse sexuale pentru consumul masculin”, spune Leyh. Chiar dacă a fost lansată în 1978, melodia a fost permisă (deși acțiunea se petrece cândva înainte de anul 1977), pentru că povestea ajunge și în ’78, spre finalul sezonului.

Leyh spune că lui Costello, care a dezvăluit în iulie 2018 că s-a operat de cancer și care și-a anulat o parte din turneul european din acest motiv, i-a plăcut foarte mult ideea de a da o nouă viață și un nou context piesei “This Year’s Girl”, cântând-o de data aceasta și în duet cu o cântăreață – Natalie Bergman, de la Wild Belle.

Natalie Bergman, de la Wild Belle

Simon l-a abordat mai întâi pe Costello în vederea folosirii piesei sale. El și co-creatorul lui Deuce, George Pelecanos i-au scris lui Costello un e-mail, neștiind exact dacă acesta a văzut sau știe măcar de existența primului sezon din serial. “După cum s-a dovedit ulterior, Costello s-a bucurat și a înțeles serialul, fiind de altfel foarte entuziasmat și de faptul că am utilizat piesa lui Curtis Mayfield în primul sezon. El a înțeles de ce vrem să schimbăm piesa de intro din sezonul doi, a înțeles tema noastră și a acceptat imediat încercarea de a remixa [piesa] “.

Folosind înregistrarea de bază, Leyh spune că a încercat mai întâi să combine vocea original cu mai mulți alți cântăreți (pe care prefer să-I păstreze anonimi) încercând să găsească o voce care s-ar potrivi cu intensitatea vocii lui Costello. Dar și-a dat seama că vocea acestora pare prea asemănătoare. Atunci Sebastian Krys, care a co-produs albumul lui Costello, a sugerat-o pe Natalie Bergman de la Wild Belle, cu care mai lucrase. Krys a înregistrat cu Bergman în Los Angeles, iar vocea ei a oferit exact contrastul necesar “Vocea ei e nouă și proaspătă”, spune Leyh. “Felul în care se impune pe piesă este un lucru subtil, dar e destul de eficient.”

La prima ascultare piesa celor doi pare una fericită și optimistă, de celebrare. Dar dacă asculți versurile, acestea dezvăluie ceva mai intens. În cartea sa apărută în 2016, Costello a spus că piesa a fost o replică pentru “Stupid Girl” de la Rolling Stones. “Versurile mele ar fi putut fi considerate dureroase pentru o femei, dar erau pline de regret și simpatie, în timp ce cântecul lui Jagger se bucura din inimă și crud de condiția femeii”, a scris el.

În noul duet, Bergman cântă câteva dintre versurile cele mai brutale ale cântecului: “Vrei să o vezi distrusă și cu gura larg deschisă” pentru că e “fata din acest an” (celebră și intangibilă). Leyh, care avea 16 ani când a fost lansată piesa originală, abia când a reascultat piesa în acest nou context, a realizat cât de întunecată este. Ceea ce o face perfectă pentru un serial despre obiectivizarea femeilor în anii ’70.

ARTICOLE SIMILARE

Cum a scris Chuck Palahniuk – Fight Club: „Niciun capitol nu a fost mai lung decât un videoclip”

realitatea

Unele femei poartă o genă care le „sabotează” metoda de contracepție

Andreea Damian

Bobby Păunescu, întâlnire de senzație cu Milt Bearden, fost șef CIA pe Europa și fosta Uniune Sovietică, cu care lucrează la filmul românesc „Fantomele” despre spionii profund conspirați din anii ‘70

Tabu Tabu

Loredana, aniversare specială în familie

Tabu Tabu

Workshop:MERIT SA MA IUBESC asa cum sunt, cu dr Nicoleta Svarlefus

Gal Gadot a născut al treilea copil

Andreea Damian

Scrie un comentariu