Tabu
CULTURESlider

Cine era Stan Lee, omul cu origini românești care a dat Hollywood-ului supereroii

Americanul Stan Lee, cu origini româneşti, e creatorul celebrelor personaje de benzi desenate Spiderman, Hulk şi X-Men. A încetat din viață, luni, la vârsta de 95 de ani după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat în ultimul an.

Tatăl lui a fost român, dar nu i-a vorbit niciodată despre România. Stan Lee nu a avut niciodată șansa să ajungă pe meleagurile natale ale părintelui său. „N-am fost niciodată în România. Tatăl meu era din România, dar nu mi-a povestit niciodată despre ea şi n-am avut niciodată şansa să ajung acolo. El nu ne-a vorbit niciodată în română, aşa că nu ştiu această limbă”, a spus în 2011 creatorul personajelor Marvel, potrivit Libertatea.

Creatorul de benzi desenate, pe numele său real Stanley Martin Lieber, s-a născut în New York, pe 22 decembrie 1922, chiar în apartamentul părinților săi emigrați din România. Tatăl, Jack Lieber, era croitor de meserie. Lucra ocazional pentru că nu avea o clientelă stabilă. Mama lui se numea Celia (născută Solomon) și era casnică.

În timpul crizei economice mondiale de la sfârșitul anilor ’20, familia fiind săracă, s-a mutat în Bronx, unde locuiau patru persoane într-o cameră (părinții, el și fratele mai mic). Cu toate că era la o vârstă fragedă, câștiga un bănuț vânzând pe stradă ziarul „New York Herald Tribune”, făcând pe ușierul la Teatrul Rivoli de pe Broadway, livrând sandwich-uri funcționarilor din Rockefeller Center sau scriind rapoarte pentru presă din partea Centrului Național de Tuberculoză.

Cu ajutorul unui unchi, Robby Solomon, care lucra ca textier la reviste de duzină de benzi desenate (numite popular „pulp fiction”, din cauza calității slabe a hârtiei pe care erau tipărite) și a editorului Martin Goodman, căsătorit cu o verișoară de-a lui, începe să lucreze la revista Captain America Comics.

Prima lui semnătură ca textier la o bandă desenată datează din mai 1941. Din această perioadă datează pseudonimul lui, Stan Lee, pe care mai târziu îl va legaliza ca nume. Din 1942 și până în 1945 este înrolat în US Army, la secția de propagandă militară, unde scrie, colaborează la filme militare și ocazional desenează.

Împreună cu mai mulți artiști – printre care Jack Kirby și Steve Ditko – a creat multe personaje deja celebre, cum ar fi: Spider-Man, Fantastic Four, X-Men, Avengers, Iron Man, Hulk sau Thor. Pentru activitatea sa impresionantă el a primit, în anul 2008, National Medal of Arts. Stan Lee a fost inclus și în The Will Eisner Award Hall of Fame (1994) şi Jack Kirby Hall of Fame (1995).

ARTICOLE SIMILARE

Descopera sase trucuri pentru contouring-ul si micsorarea nasului!

realitatea

Interzicerea avortului poate avea consecințe grave asupra sănătăţii femeii

Andreea Damian

Hainele scumpe de „firmă” pot fi dăunătoare sănătății

Andreea Damian

Smiley și Gina Pistol, din nou împreună în fața camerelor de luat vederi

Tabu Tabu

Sărbătoritul zilei de 8 aprilie

realitatea

„Străzi deschise”: evenimente pentru 13-14 august, ultimul weekend pietonal al verii

Andreea Damian

Scrie un comentariu