Tabu
HEALTHSlider

Încă un MIT desființat. Suplimentele cu vitamina D și omega-3 NU previn cancerul și bolile cardiace

Un studiu independent, prezentat la Congresul American de Cardiologie (organizat de Asociația Americană de Cardiologie), arată că suplimentele cu omega-3 sau vitamina D nu aduc niciun beneficiu major în prevenirea apariției cancerului sau a bolilor cardiovasculare.

Unele cercetări realizate de-a lungul timpului cu privire la efectele acestor suplimente arată că reduc riscul de a face cancer mamar, în vreme ce alte rezultate au indicat faptul că tot aceleași suplimente pot să mărească riscul de cancer la prostată. Și atunci ce să mai credem?

Oamenii de știință americani și-au pus următoarea întrebare când au lucrat la cercetarea lor: uleiul de pește sau vitamina D sunt într-adevăr eficiente în prevenirea cancerului și a bolilor de inimă? Numai în Statele Unite, aproape 10% dintre adulți consumă zilnic aceste suplimente alimentare, punându-și mari speranțe în ele. Cu toate acestea nu există nicio bază științifică, care să susțină aceste afirmații. Deși anterior, studiile clinice realizate tot de cercetătorii Asociației Americane de Cardiologie au demonstrat că acizii grași omega-3 promovează moartea celulelor canceroase naturală și reduc riscul de cancer, în special cel mamar și de prostată.

Dar autorii studiului VITAL publicat în două părți în The New England Journal of Medicine susțin că „cei care o vând (n.r. vitamina D) o promovează ca fiind bună la toate”. Vitamina D „nu a arătat nimic bun”, este de părere dr. James Stein, cardiolog la Universitatea din Wisconsin-Madison.

Cercetarea a urmărit comportamentul a 26.000 de persoane sănătoase, care luau zilnic suplimente de ulei de pește sau de vitamina D. Participanții au fost împărțiți în trei grupuri și li s-a administrat zilnic vitamina D, omega-3 sau un placebo. După cinci ani, nu s-a observat nicio diferență majoră între cei care luau suplimente și cei care au luat un placebo.

S-a demonstrat astfel că nu a existat niciun efect dovedit în reducerea riscului de cancer sau boli de inimă la persoanele incluse în cercetare. Din contră, în cazul unor subiecți, excesul de omega-3 a fost chiar dăunător. Așadar, efectul suplimentelor cu Omega 3 sau vitamina D asupra riscului de boli de inimă, accident vascular cerebral sau cancer ar fi insignifiant sau inexistent.

 

ARTICOLE SIMILARE

Povestea tristă a celui mai inteligent om care a trăit vreodată. Motivul pentru care nu este atât de cunoscut

Andreea Damian

Cum recunoști un preinfarct (P)

Andreea Damian

Mimi Kirk vine in Romania!

realitatea

Top 7 filme romantice din 2016

realitatea

Îngrijirea pielii | 4 pași esențiali pentru a vă schimba rutina primăvara

Andreea Damian

Brock Collection aduce tendința Regencycore la H&M

Andreea Damian

Scrie un comentariu