Tabu
PEOPLESlider

Ducesa Kate Middleton, însărcinată cu al patrulea bebeluș?

De câteva săptămâni încoase, publicațiile străine scriu că ducesa de Cambridge este însărcinată a patra oară. L-a născut pe prințul Louis, în urmă cu aproape 7 luni, și deja circulă zvonuri despre o nouă sarcină. Știm deja că Meghan Markle este cea însărcinată de fapt și așteaptă să se nască primul ei copil cu prințul Harry.

Kate Middleton și prințul William nu așteaptă probabil prea curând cel de-al patrulea copil împreună, deși ducesa a declarat în repetate rânduri că și-ar dori patru copii. Au apărut câteva zvonuri potrivit cărora ducele de Cambridge și soția sa își fac planuri pentru al patrulea copil. Dar Palatul Kensington a emis mai multe comunicate care le respingeau. Și totuși, pe cine să credem?

„Kate a spus întotdeauna că vrea patru copii și acum se pare că i se va împlini dorința”, ar fi declarat o sursă din apropierea Palatului. „William și Kate sunt foarte surprinși, dar și foarte fericiți. Simt că familia lor este completă, a adăugat sursa. Potrivit zvonurile lansate de curând, Kate Middleton ar urma să nască din nou în luna februarie a anului viitor. Deși acest zvon nu a fost respins categoric, este clar că nu se va naște un nou bebeluș regal în familia prințului William, judecând după fotografiile cu Kate de la cele mai recente evenimentele oficiale. Pentru că burtica de graviduță era vizibilă anul trecut pe vremea asta și la născut pe mezin – prințul Louis – în luna aprilie 2018.

Nu după mult timp, revista Star anunța că ducesa așteaptă un al patrulea copil. Publicația americană a susținut, de asemenea, că ducii de Cambridge nu doreau să dea încă vestea, pentru a nu-i pune în umbră pe ducii de Sussex,  dar zvonul a fost desființat de Gossip Cop.

Toți cei patru copii ai Reginei Elisabeta a II-a  –  Prințul Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward – au câte doi copii, singurii care au rupt tradiția fiind Prințul William și Ducesa de Cambridge, care au deja trei și, după câte se pare, au de gând să urmeze exemplul suveranei, bunica lor. Deși nu este exclus ca KAte Middleton să mai facă un al patrulea copil la un moment dat, admiratorii Casei Regale britanice nu ar trebui să se aștepte să audă o asemenea veste în curând.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Un fotograf a surprins o pasăre când își hrănea puiul cu un chiștoc de țigară

Andreea Damian

Adevărul despre consumul de carne roșie. Oamenii de știință se contrazic

Andreea Damian

Cu un raport al veniturilor mai mare decât cel prevăzut, Disney atacă Netflix

realitatea

Alicia Keys își va publica memoriile într-o carte care va apărea în noiembrie

Andreea Damian

Profită de izolare pentru a pregăti un decor fabulos de Crăciun

Andreea Damian

Margot Robbie o va interpreta pe Sharon Tate în filmul lui Quentin Tarantino

Andreea Damian

Scrie un comentariu