Tabu
BEAUTYShopSlider

Cum puteți fi mai frumoase în ziua nuntii

Căsătoria reprezintă un eveniment major în viață oricărei femei și de aceea este întotdeauna întâmpinată cu emoție și nerăbdare.

Ziua cea mare, cea care marchează începutul vieții în doi, poarta în ea promisiunea unei călatorii împreună, una plină de fericire și împliniri. De aceea, tot ceea ce definește această zi specială,  locația, decorațiunile, meniul, muzica, trebuie să se apropie de perfecțiune. Fiecare viitoare mireasă știe că în ziua cea mare va fi în centrul atenției, că privirile tuturor vor fi ațintite asupra sa și tocmai pentru că își dorește ca apariția sa să fie una speciala, pregătirile pentru nuntă încep cu multe luni înainte.

Rochia de mireasă, cea care poartă întotdeauna o aură de mister și unicitate, fie ea vaporoasă și fluidă sau căzând în falduri grele, ne dorim să sublinieze îngustimea taliei și frumusețea decolteului.  Tenul neted, buzele cărnoase, un chip cu trăsături armonioase și cu cât mai puține imperfecțiuni – toate acestea vor atrage privirile și de aceea e important sa le acordăm din timp atenția cuvenită.

În zilele noastre, viitoarele mirese sunt din ce în ce mai interesate de îmbunătățirea propriei imagini, pe care o doresc proaspătă, tinerească și cat mai naturală. Ca urmare, pe lângă tratamentele cosmetice de îngrijire a tenului și de tonifiere a pielii, oferta de proceduri estetice este într-o continuă creștere.

(P) Cele mai dorite sunt procedurile de rejuvenare facială, în special cele nechirurgicale sau minim invazive, care durează uneori câteva minute sau zeci de minute și care oferă un rezultat imediat și o recuperare rapidă. Contrar opiniei extrem de răspândite, cum că aceste tratamentele sunt indicate abia după ce sunt vizibile semnele îmbătrânirii (apariția ridurilor, adâncirea șanțurilor, modificarea texturii pielii, apariția pigmentărilor, etc.), de fapt, multe dintre proceduri este bine să fie inițiate la vârste tinere, când pot avea un efect profilactic de lungă durată. Deci începerea unor astfel de tratamente cu mai multe  săptămâni înainte de nuntă este o alegere potrivită.

În consecință, ștergerea ridurilor prin injectare de toxină botulinică (Botox) și adăugarea de volum buzelor, pomeților, chiar și sprâncenelor, estomparea șanțurilor lacrimale (cearcănelor) sau a celor nazo-geniene (din jurul gurii), vor asigura un aspect mai tânăr și cu siguranță mai natural. De aceea,  injectarea de acid hialuronic sau alte substanțe de umplere, dar mai ales injectarea de grăsime autologă sunt proceduri minim invazive care au câștigat teren în ultimii ani. Extrem de eficientă este combinarea diferitelor proceduri, care acționând prin mecanisme variate asupra structurilor tisulare, vor avea un efect cumulativ complex.

Pe lângă restabilirea volumelor faciale, îmbunătățirea texturii pielii aduce un plus de prospețime și vigoare fetei. Mijloacele prin care se poate face acest lucru sunt multiple: aplicarea de lasere nonablative, radiofrecvență, microneedeling, peeling, introducerea în derm de fire biorezorbabile, etc. Majoritatea au ca mecanism producerea unei “agresiuni” la nivelul dermului, obligând organismul la un răspuns reparator și la producerea de colagen, pielea devenind astfel mai ferma și mai tonică. Alte proceduri urmăresc sa aducă un plus de vigoare pielii prin injectarea de cocktailuri de aminoacizi, vitamine, produse hidratante (mezoterapie) sau de factori de creștere și de regenerare celulara, existenți în sângele propriu (terapia PRP, terapia Vampir).

Alteori, pentru obținerea unui chip cu trăsături frumoase și armonioase se impun intervenții chirurgicale. Spre deosebire de procedurile minim invazive, acestea trebuie programate cu mai multe luni înainte de nunta, deoarece necesită timp pentru recuperarea completă și pentru obținerea unui rezultat final cât mai natural. Operațiile estetice pot fi indicate atunci când se urmărește îmbunătățirea aspectului nasului (rinoplastia), remodelarea urechilor (otoplastia), repoziționarea sprâncenelor (liftingul de sprâncene), înlăturarea excesului de piele și a pungilor de grăsime de la nivelul pleoapelor (blefaroplastia), înlăturarea excesului de piele de la nivelul fetei și gatului, atenuarea ridurilor și repoziționarea structurilor faciale profunde (liftingul facial). Uneori bărbia dublă poate impune remodelarea faciala prin lipoaspirația grăsimii acumulate în zona gatului sau în regiunea mandibulara , alteori grăsimea recoltata din diferite zone se poate injecta în depresiuni (șanțurile din jurul gurii, șanțurile lacrimale, etc), în riduri sau în regiuni insuficient conturate (pomeți, buze, sprâncene, etc), contribuind la un plus de armonie și expresivitate.

Indiferent de forma sau de materialul din care sunt făcute, rochiile de mireasa pun în evidență decolteul. Pentru înfrumusețarea acestuia, uneori sunt recomandate operații estetice de remodelare a regiunii mamare, care vor îmbunătăți proporțiile, poziția și aspectului sânilor, contribuind la armonia corpului și la sporirea încrederii de sine. Astfel, viitoarele mirese pot recurge la intervenții de mărire a sânilor (cu implanturi siliconice sau cu grăsime proprie), de micșorare a sânilor dezvoltați exagerat, de ridicare a sânilor lăsați, precum și de remodelare a areolelor și mameloanelor.

Iar pentru a obține un corp armonios, proporționat, cu țesuturi tonice și elastice exista proceduri chirurgicale  prin care se îndepărtează excesul de grăsime acumulat în diverse regiuni (lipoaspirația), se elimina pielea laxă și lăsată de la nivelul abdomenului (abdominoplastia) sau brațelor (brahioplastia), sau se pot remodelarea anumite regiuni, cum ar fi fesele, prin injectare de grăsime proprie sau prin introducerea unor implanturi.

Ce trebuie știut înainte de alegerea unui tratament estetic minim invaziv sau a unei intervenții chirurgicale? Că procedurile estetice sunt strict individualizate și ca urmare nu trebuie practicate pentru a satisface dorințele altcuiva sau pentru a copia o imagine ideală. Pacientele trebuie sa cumpănească cu atenție decizia de a efectua o operație estetica și sa nu-si bazeze aceasta decizie pe motive inconsistente, să cântărească cu atenție indicațiile și contraindicațiile specifice fiecărei proceduri, precum și posibilele riscuri sau complicații și nu în ultimul rând sa-si stabilească așteptări realiste (articol scris cu ajutorul doamnei doctor Adriana Radu)

 

ARTICOLE SIMILARE

Reduceri pentru incaltaminte: utilizeaza cupoanele magazinelor online din Romania

realitatea

Despacito şi Beyonce în topurile patinatorilor de la Pyeongchang

Dora Constantinovici

Daniela Crudu a ajuns la 40 de kilograme si sufera de anorexie severa!

Viața misterioasă a lui Ri Sol-ju. Cine e, de fapt, Prima Doamnă nord-coreeană

Andreea Damian

Când începe MasterChef cu jurații Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu

Andreea Damian

Celebritati nascute pe 28 iulie!

realitatea

Scrie un comentariu