Michael Douglas se teme că cei doi copii pe care îi are cu Catherine Zeta Jones vor putea moșteni „gena dependenței de alcool și droguri” cu care el și familia sa a trebuit „să se lupte toată viața”.
Dependențele sunt o problemă veche în familia Douglas, actorul însuși luptându-se multă vreme cu alcoolismul, înainte de a o cunoaște pe actuala sa soție. Douglas a fost internat, de-a lungul timpului, la dezalcoolizare și dezintoxicare.
Și fiul său mai mare, Cameron, în vârstă de 39 de ani, a fost dependent de heroină, în timp ce Eric, fratele lui, a murit în urma unei supradoze, în 2004, la vârsta de 46 de ani, potrivit Daily Mail.
Starul american, în vârstă de 74 de ani, a mărturisit într-un interviu acordat publicației Mirror că se teme că Dylan (18 ani) și Carys (15 ani), copiii pe care i-a făcut cu actrița Catherine Zeta-Jones, ar putea fi nevoiți să ducă „aceeași bătălie” pe care a dus-o el. „Mi-am propus să învăț noțiuni de genetică. Această genă a dependenței se află atât în familia mea, cât și în a cea a lui Catherine. Mă tem să nu devină și ei dependenți.”, a spus Douglas.
Actorul a declarat, în urmă cu ceva timp, pentru The Wall Street Journal, că are foarte des conversații cu cei doi copii despre dependența cu care s-a luptat. „Am fost la dezalcoolizare în 1991 (…). Mi-am pierdut fratele și fiul meu cel mare a petrecut 7 ani și jumătate într-o închisoare federală pentru o infracţiune nonviolentă cu droguri. Acum e bine”, a spus Michael Douglas.
Acesta a mai povestit pentru Daily Mail perioada pe care a petrecut-o la dezalcoolizare: „Am avut o problemă cu alcoolul. Tocmai îmi pierdusem tatăl vitreg și alcoolul m-a ajutat. M-a ajutat să aflu și câteva lucruri despre mine.”, a spus atunci actorul.
Fiul său cel mare, pe nume Cameron, rezultat din mariajul cu Diandra Luker s-a luptat ani la rând cu dependenţa de heroină. Dar a revenit pe calea cea bună. S-a apucat de afaceri și a devenit tată. În decembrie 2017, iubita sa Viviane Thibes i-a dăruit o fetiță.
2 comentarii