Tabu
CULTURESlider

James Bond suferă de alcoolism sever și are nevoie de ajutor specializat

James Bond suferă de alcoolism cronic, iar serviciile secrete britanice, MI6, ar trebui să îi ofere ajutor specializat. Este concluzia la care a ajuns un grup de medici neozeelandezi, care a analizat atent toate cele 24 de filme din seria James Bond.

„Există dovezi puternice şi consistente că James Bond suferă de alcoolism cronic, fiind la nivelul «sever» al spectrului acestei tulburări”, se arată în studiul cercetătorilor de la Universitatea din Otago, publicat în Medical Journal of Australia.

Potrivit experților, agentul 007 a consumat 109 băuturi, în medie, 4,5 în fiecare peliculă. Recordul l-a stabilit în filmul Quantum of Solace: Partea lui de consolare, lansat în 2008, când personajul interpretat de Daniel Craig a consumat 24 de unităţi de alcool, cantitatea putând să îi fie fatală.

Consumul de alcool îl determină pe James Bond să aibă un comportament „riscant”, precum implicarea în bătăi, şofatul cu viteză mare şi efortul fizic extrem. Cercetătorii au analizat comportamentul celui mai faimos agent secret pe baza criteriilor din cea de-a cincea ediţie a The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (Manualul statistic şi de diagnosticare a tulburărilor mintale), carere este folosit de specialiștii din domeniul sănătății mintale.

Bond, aşa cum este portretizat în filme, se încadrează la cel puţin şase, posibil nouă criterii – din 11-  care caracterizează alcoolismul (Alcohol Use Disorder), fapt care se traduce printr-o tulburare „severă”. Autorii studiului critică şi angajatorul lui James Bond, MI6, pentru că ar trebui să dea dovadă de mai multă „responsabilitate”. „Conducerea MI6 trebuie să redefinească îndatoririle lui Bond pentru a-i reduce nivelul de stres”, spun cercetătorii.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Organul afectat de fumat în aceeași măsura ca plămânii

Andreea Damian

Primul avion electric a fost testat cu succes în Canada

Andreea Damian

TAYLOR SWIFT – FEARLESS

realitatea

MEDIU: Islanda anunță că va ucide peste 2.000 de balene în următorii cinci ani

realitatea

ROMANIAN JEWELRY WEEK 2.0 | Bucureștiul devine capitala bijuteriilor contemporane

Andreea Damian

Brad Pitt și Jennifer Aniston, din nou împreună. Fotografia care i-a dat de gol

Andreea Damian

Scrie un comentariu