Una caldă, alta rece pentru jucătoarea de tenis Serena Williams. WTA a clarificat regulamentele sale legate de echipament, pentru a permite ca sportiva americană să poată evolua într-un combinezon mulat, care a atras criticile preşedintelui Federaţiei Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli. Este vorba despre renumitul combinezon mulat botezat de presă „Catwoman”, care a stârnit multe controverse. Din fericire, fanii tenismenei i-au fost alături Serenei și au sprijinit-o cu vorbe încurajatoare.
Vestea proastă e că organizatorii Turneului de tenis de la Roland Garros – acolo unde Serena a îmbrăcat mult discutatul echipament – vor putea în continuare să-i interzică echipementul. Regulile modificate de WTA nu se aplică pentru turneele de Grand Slam. Iar aceste turnee sunt de fapt miza cea mare pentru tenismenă.
Amintiți-vă, oficialii francezi din tenis i-au interzis Serenei să îmbrace combinezonul, deși Nike a creat ținuta mulată ca să-i permită „o mai bună circulaţie sangvină”, a precizat Serena după meci, care s-a confruntat cu complicaţii medicale după ce a născut-o pe fiica sa, Olympia, în septembrie 2017.
„Combinezonul are efectiv o funcţionalitate. Am tot purtat pantalon jucând, pentru că favorizează o mai bună circulaţie sangvină. Este un combinezon amuzant care îmi permite să joc fără nicio problemă”, a explicat ea la vremea respectivă. Și producătorul echipamentului a reacţionat atunci cu un mesaj pe Twitter: „Poţi să scoţi supereroina din costumul ei, dar nu poţi niciodată să-i iei superputerile.”
Pentru a preveni astfel de incidente, Asociaţia Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA) a anunțat schimbarea unei reguli: „pantalonii leggings și cei scurți slim fit până la jumătatea coapsei pot fi purtați cu sau fără o fustă, pantaloni scurți sau o rochie”.
WTA va oferi, de asemenea, o protecţie mai mare în clasamente pentru jucătoarele care revin în circuit după ce au născut. Modificarea vine după discuțiile apărute odată cu revenirea în circuit a Serenei Williams, după ce a devenit mamă. Jucătoarele care revin după ce au născut sau după accidentări vor putea folosi precedenta lor clasare pentru a participa la 12 turnee într-o perioadă de trei ani.
Serena Williams a revenit în februarie în circuit după ce a născut o fetiţă în septembrie anul trecut. Ea coborâse pe locul 451 în clasamentul WTA.