Tabu
lifestyle

Pregătiri pentru o aniversare de Divă

9 iulie 10.47
From: pink diva
To: blue tiger
Subject: RUGĂMINTE
Dragul meu tigrișor, Când o să ajungi diseară acasă, eu voi fi la antrenament. O să te rog mult să uzi tu cactușii. În seara asta să le termini de povestit „Pe aripile vântului“. Acum șase luni, rămăsesem la începutul războiului. Mă rog, nu trebuie să fii foarte exact, nu prea le au cu istoria.

9 iulie 10.52
From: blue tiger
To: pink diva
Subject: ANTRENAMENT?
Diva mea Antrenament? Ce antrenament? Ai cumva o nouă pasiune despre care eu nu știu?

9 iulie 10.55
From: pink diva
To: blue tiger
Subject: FII CALM!
Nu, dar încerc să-mi pun lucrurile în ordine. Mi-am dat seama că urmează să împlinesc 50 de ani.

9 iulie 10.58
From: blue tiger
To: pink diva
Subject: ???
Ce lucruri să-ți pui în ordine? Cum adică urmează să împlinești 50 de ani? Ai gustat cumva din cactușii ăia?

9 iulie 11.07
From: pink diva
To: blue tiger
Subject: PUÅ¢INĂ ATENÅ¢IE!
Dragul meu motan tigrat, Da, chiar urmează să împlinesc 50 de ani. Nu înțeleg de ce te miri, mâine-poimâine vine ziua mea. De dimineață, m-am întâlnit cu un domn amabil în fața florăriei, care mi-a comunicat că trebuie să scriu o carte, să alerg la maraton o dată și să văd Steaua Sudului. Toate astea până la 50 de ani. Așa că m-am gândit să încep cu maratonul pentru care mă antrenez începând de astăzi. Apoi vom merge împreună să vedem Steaua Sudului și eu voi scrie o carte la o mașină de scris portabilă, din 1938, pe vaporul cu care vom călători. Acum e clar? Fug la antrenament, te pup.

9 iulie 11.23
From: blue tiger
To: pink diva
Subject: Ceee?
Te rog spune-mi cine era domnul acela. Atât.

9 iulie 11.24
From: pink diva
To: blue tiger
Subject: Of!
Niciodată nu ai încredere în deciziile mele. Ce contează cine era domnul de la florărie? Era un domn distins, poet. Momentan, locuiește pe stradă, într-o cutie de carton încăpătoare. Dar astea sunt detalii. Era un domn foarte amabil. Punct.

9 iulie 11.28
From: blue tiger
To: pink diva
Subject: DISEARĂ?
Am încredere în deciziile tale. Åži încă, prea multă încredere dacă ar fi să-mi aduc aminte de petrecerea la care i-ai invitat pe toți vecinii, de la numărul 21 la numărul 151, plus numerele pare. Dar nu ai vrea să mergem împreună să ne antrenăm pentru Maraton? Diseară.

9 iulie 11.31
From: pink diva
To: blue tiger
Subject: Diseară???
Nu am timp, îmi pare rău. Trebuie să rezolv toate chestiile astea până la ziua mea. Pa-pa-pa.

9 iulie 11.33
From: blue tiger
To: pink diva
Subject: DEFECTUL TĂU E CĂ NU AI RĂBDARE!
Până la ziua ta? Dar împlinești 50 de ani peste 25 de ani! Așteaptă-măăă!

ARTICOLE SIMILARE

MUST SEE: Antalya

realitatea

Surprizele plăcute și neplăcute de la Oscarul de anul acesta

realitatea

Criza cu larg consum

realitatea

Vezi ce suma fabuloasa a strans Catalin Maruta cu emisiunea sa!

Uite ce a mancat Iulia Vantur la cina!

Cea mai frumoasa vedeta, CU MUSTATA in public!

Scrie un comentariu