Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Leonardo DiCaprio va juca pentru prima dată într-un serial

Leonardo DiCaprio are planuri mari. Starul urmează să joace unul din rolurile principale într-un serial produs chiar de el, împreună cu regizorul Martin Scorsese. DiCaprio va apărea pe micul ecran pentru prima dată în cariera sa.

Serialul se va numi „The Devil in the White City” și este o adaptare după cartea cu același nume (The Devil in the White City: Murder, Magic and Madness at the Fair That Changed America /Diavolul din orașul alb), un bestseller de Erik Larsen (56 de ani), un creator de cărţi de benzi desenate.

Dr. Henry Howard Holmes, născut Herman Webster Mudgett

„The Devil in the White City” spune povestea adevărată a doi bărbaţi, un arhitect şi un ucigaş în serie, a căror soartă a fost legată pentru totdeauna de Târgul Mondial de la Chicago din 1893: Daniel H. Burnham, un strălucit arhitect care vrea să îşi pună amprenta asupra lumii, şi Henry H. Holmes, un doctor chipeş şi viclean care şi-a creat propriul „Castel al Crimei” farmaceutic pe terenul târgului, unde a torturat, desfigurat și ucis tinere femei.

Potrivit The Hollywood Reporter, Leonardo DiCaprio şi Martin Scorsese vor fi producători executivi ai proiectului, alături de Stacey Sher, Rick Yorn, Emma Koskoff şi Jennifer Davisson. Serialul despre primul criminal în serie al Americii va fi realizat de serviciul de streaming  Hulu.

Leonardo DiCaprio a cumpărat drepturile acestei povești în 2010, cu gândul de a o transpune pe marele ecran. El ar fi trebuit să-l interpreteze pe Henry H. Holmes. Nu este însă clar dacă actorul îl va mai interpreta pe Holmes în serial. Martin Scorsese s-a alăturat proiectului în 2015, ca regizor, cu Billy Ray în calitate de scenarist.

Inițial, drepturile de ecranizare a cărții aparțineau studiourilor Warner Bros., apoi s-au mutat la Paramount. Pentru unul din rolurile principale a fost luat în considerare Tom Cruise, iar scaunul de regizor i-ar fi aparținut lui Catherine Bigelow, laureată cu un premiu Oscar în 2010, pentru regia filmului „The Hurt Locker”. Bigelow a devenit prima femeie câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun regizor. A primit și premiul BAFTA pentru același film pentru munca sa de regizor.

Dr. Henry Howard Holmes, născut cu numele de Herman Webster Mudgett, rămâne unul dintre cei mai de temut criminali în serie ai Statelor Unite. Bărbatul a ucis 27 de persoane în Chicago, la sfârșitul anilor 1800, dar se estimează că numărul crimelor sale depășește 200.

Serialul „The Devil in the White City” va fi cel de-al optulea proiect la care DiCaprio și Scorsese colaborează. Cei doi au mai lucrat împreună la „Gangs of New York”, în 2002, „The Aviator”, „The Departed”, „Shutter Island” și „The Wolf of Wall Street”. Au colaborat și pentru „The Audition”, un scurtmetraj, lansat în 2015 ca material promoțional pentru cazinourile din Macao, China și Manila, Filipine.

ARTICOLE SIMILARE

Rosie Huntington-Whiteley grăbește nunta și se mărită cu Jason Statham de Revelion

Andreea Damian

Roxana Vancea, prima declarație după ce a devenit mamă

Andreea Damian

Adela Popescu a fost externată! Primele imagini de acasă

Tabu Tabu

Fiica Andreei Marin, premiată în SUA. Ce diplomă a primit

Andreea Damian

Cazurile de rujeolă din Europa s-au triplat anul trecut, spune Organizația Mondială a Sănătății

realitatea

Motivul pentru care Virgil Ianțu nu mai colaborează cu Ștefan Bănică Jr.. De ce s-au certat

Andreea Damian

Scrie un comentariu