Ies de la defilarea lui Rick Owens si ma indrept spre cea a lui Kris van Assche. Nu ma grabesc fiindca am o ora la dispozitie si e destul de aproape. Am decis sa nu merg la urmatoarea prezentare, Walter van Beirendonck. Sunt prea multe show-uri si trebuie sa-mi dozez energia in mod rational, sa mai pun ceva la conservat si pentru sezonul de haute couture. Chiar daca pare c-o dau dintr-o distractie intr-alta, fara sa para ca intocmesc un fals in declaratii, este EXTREM DE extenuant sa alergi, la propriu, de la un show la altul, fara a avea timp macar de un pahar cu apa.
Si cum paseam nu voios, ci mai mult agale, caci acum imi dozam energia, ma opresc la primul stand cu ziare si cumpar The International Herald Tribune. Rubrica celebrei Suzy Menkes, editorul de moda al publicatiei, este printre cele mai devorate. Cand sa plec, imi dau seama ca langa standul cu reviste, ziare, servetele parfumate si guma de mestecat era chiar Suzy Menkes. In spatele unei masini cu sofer, scria pe laptop, probabil review-ul lui Owens. Ce coincidenta! Oare o sa vina la Kris van Assche?! Probabil ca da. Assche nu e Jacobs. Si nu vorbesc despre cafea aici. Acum cateva sezoane, Menkes a scris la adresa lui Marc Jacobs o recenzie suficient de acida cat sa-i ia greata de la toti lingusitorii pe care ii stie el ( 100% otet distilat). Jacobs a fost primul designer care i-a inmanat oficial o scrisoare in care ii transmitea ca nu mai este binevenita la niciun show de-al sau. Na! (100% aceto balsamico).
Cu Suzy Menkes m-am intalnit la nenumarate prezentari. E prietena cu Godfrey Deeny. Si da, mi-a functionat intuitia: o intalnesc si la van Assche. Se misca haotic pe langa pereti. Nu se vedea nimic asa ca am presupus ca a pierdut ceva. Se intoarce dezamagita inspre mine si ma roaga sa o ajut. Nu, nu pierduse nimic. Cauta o priza, sa-si incarce laptopul stors de vlaga mai devreme, in masina. In asemenea bezna, a gasi o priza este o adevarata aventura. Dar ma aventurez. Scot telefonul mobil, apas o tasta, ca sa se aprinda ecranul si fac putina lumina.
Imi strecor mana cu telefonul in spatele unui nu-stiu-ce, printre niste fire si aud: “Ai grija! Tin la viata ta! Nu vreau sa te electrocutezi si sa plec de aici cu constiinta incarcata!” Multumesc! Veste buna era ca reusisem sa gasesc priza, dar acum ma speriase in asemenea hal, incat mi-era frica sa mai introduc stecherul. Si-acum ca tot imi atrasese atentia, observ ca priza aceea nu arata “safe” deloc. Of! Ei, acum ce sa fac?! Numai pana la trei si risc. “Thank you! Merci beaucoup! Mille grazie!” Ledul s-a aprins, iar eu inca traiesc daca aud asta.